And when I die….

O după amiază plăcută de iarnă……meditație, gânduri, rugăciune alături de un înger. Liniștea din cimitir, brusc, a fost deranjată de un cor de voci feminine. La câțiva metri de mine se află mormântul unui fost profesor de filosofie. Murise recent, adică vreo lună și ceva în urmă, din cauza inimii, la o vârstă destul de înaintată ( aproape 80 de ani).

Opt femei încercuiau coroanele și își exprimau gândurile cu voce tare. Una dintre ele afirmă: * Ne întâlnisem într-o zi de toamnă prin parc, accidental. Mi-a propus ca peste vreo lună să mergem cu niște prietene comune, câteva zile la munte. Mă tot suna la sfârșit de săptămână, doar ca să mă întrebe dacă totul este bine, adică să nu mă răzgândesc cumva cu plecatul. Era foarte atent. Un tip finuț. Și asta era acum aproape 50 ani*.

Nu îmi venea a crede ce aud….următoarea femeie lăuda lejeritatea cu care răposatul scria poezii de dragoste și i le recita noaptea la lumina stelelor.

Fiecare dintre acele femei spunea câte ceva romantic și drăguț despre fostul prof. de filosofie.Doar una singură stătea liniștită într-un colț și bânguia ceva despre testament. Vorbea sacadat, dar cu o oarecare revoltă. Vorbea mult…..cam materialistă, negativistă, dar cu o formă pură de regret. Așa mi-am dat seama că rolul ei, în viața acelui profesor seducător, fusese altul….:)

Toate acele femei se cunoșteau între ele….fiecare părea să știe ce rol a avut, fiecare știa ce trebuie să facă la mormânt….dar, cu toate acestea, vorbeau împreună, atât de frumos despre cel ce fusese un adevărat profesor de filosofie.

Unele se mai rușinau, altele se eliberau parcă, de tot ce era mai frumos la nivelul afectivității…..Chiar și pentru mine era un sentiment plăcut: am zâmbit, am ridicat privirea către cer și mi-am zis în gând că așa vreau și eu să mor……:)

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in idei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s