Streaming

92EF4D80-490A-4ABB-9605-099469C2F08E_1_201_aÎmi aduceam aminte zilele acestea de cum mergeam în facultate la meciurile de fotbal sau plăcerea de a ne uita la un joc într-o zi banală de marți sau de miercuri, de obicei la niște echipe britanice de pluton.

Tot timpul făceam mișto și-l imitam pe Constantin Noica, ce explica celor doi învățăcei (Pleșu și Liiceanu) conceptul de fusbalitate – mecanismul și rațiunea pentru care 22 de oameni fugăresc o minge, dar ne reveneam repede- la vreo 2-3 beri și citind ”Gazeta sporturilor”.

În ziua de azi….. toată lumea urmărește un meci de fotbal, doar dacă e o miză uriașă, cum ar fi ”Champions league” sau alte competiții. Parcă a uitat lumea de bătrânul Noica și ”fusbalitatea” sa.

Chiar îmi era dor să urmăresc un meci banal în fața unei beri reci. Fără să vreau observ pe net un meci din serie A, Italia, între Torino și Verona. Torinezii au fost preferații mei în copilărie, fiind o echipă de tradiție în Italia, ceva în genul UTA Arad, la noi. Acum însă, după mulți ani de absență, au revenit în prima ligă și se luptă să scape de la retrogradare, fiind pe locul 15. În cazul Veronei ar fi cam aceeași poveste. Deci, două echipe cu o lungă istorie în spate și cu sete de afirmare. Nici că se putea mai bine: scuza perfectă de a deschide frigiderul și de a mă ”infinge” în vreo 2 beri.

Nici un post de specialitate din România nu transmitea acest meci. Caut pe net, convins fiind că, poate chiar italienii să-l transmită live. Într-adevăr doar ei trasmiteau. Fără prea multe demersuri, dau click și aștept relaxat în fotoliu. Însă, mare mi-a fost surpriza să constat că ”prietenii” noștri italieni nu ofereau streaming pe net pentru țara noastră pentru acest meci, însă bulgarii sau ungurii se putea bucura de acest drept.

Am și eu un frate care muncește în Italia de aproape 15 ani și discut cu el destul de des, dar niciodată nu am avut un gust amar ca acum, referitor la ”prietenii noștri”. O fi fost din cauza berii gustul amărui…..

P.S. : m-au ajutat englezii să trec cu bine peste moment, cu un meci chiar foarte bun făcut de echipa londoneză Chelsea.

Education on the phone

1946905C-B491-4654-ADD8-7E5963DF5D47Am crezut că în aceste două luni voi lăsa deoparte întreaga tehnologie și voi investi în mine apelând la metodele clasice (sănătate prin mișcare, printr-o alimentație ceva mai ”domestică” decât de obicei, și nu în ultimul rând, prin citit).

Mai, mai că aș fi reușit ce mi-am propus, dar învățământul ăsta online m-a readus cu picioarele pe pământ: documente, lecții pe platformă, justificări ale activității, pregătire pentru bac, etc.

În momentul în care telefonul arăta o activitate de 13 ore, atunci am zis: stop. E prea mult, chiar și în condițiile actuale. Totuși, în spatele unui telefon sau a unui laptop, am observat mulți elevi ce se implică în activități, socializează, interacționează, deși la școală nu i-am auzit vorbind niciodată. Pe de o parte m-am întristat, pentru că unii nici nu știu cum să se comporte în viața reală, dar brusc, devin foarte cizelați în cea virtuală. Pe de altă parte, vreau să cred că e un refugiu și un remediu bun, pe termen scurt, al celor mai introvertiți.

Mult timp am crezut că noua generație și-a legat telefonul de gât. Așa cum eram noi, generația cu cheia la gât, așa sunt ăștia mici: date mobile activate, gps, facebook, wattsapp, orice, numai să te găsească părinții mai ușor. Pe când la noi, când ieșea mama la geam și striga de vreo câteva ori de se auzea la vreo trei străzi depărtare, se puneau piciorușele singure în mișcare. Nu era ca acum că ai dat ”seen” și au înțeles ai tăi mesajul. La ei e acum cu ”block” pentru maxim o zi și asta e pedeapsa supremă, la noi era ”bloc”, adică stăteai în casă vreo săptămână, sau în cel mai fericit caz în jurul ”bloc-ului” ca într-un țarc – ”să nu pierzi semnalul” (cum e la ei cu wi-fi).   🙂

De câte ori vreau să arăt cu degetul către cei mai tineri îmi aduc aminte de o situație, relativ recentă, în care colegii mei de la școală făcuseră un grup de wattsapp, pentru a ușura munca în cadrul unui colectiv destul de numeros. Într-o dimineață observ foarte multe felicitări pe watts: era ziua de naștere a unei profesoare. Când ajung în cancelarie o și văd pe colega noastră sărbătorită. Cu zâmbetul pe buze mă îndrept să îmi fac datoria de om și de un bun coleg. Am rămas mai apoi, realmente blocat, să văd că foarte mulți din colegii ce îi uraseră cu jumătate de oră înainte, la mulți ani, pe wattsapp, acum treceau pe lângă dumneaei ca și cum nu ar mai fi nimic de spus sau de făcut. Ăla a fost într-adevăr un duș rece. Mi-am dat seama că telefonul a cam înlocuit multe din mecanismele gândirii noastre.

In memoriam, my father …

3BAC8933-761B-4B9C-99DC-742BA8864EB8Astăzi ar fi fost ziua sa de naștere. Cifra 7 ar fi jucat un rol și mai important: ziua de naștere, schimbarea prefixului (70 de ani), și tot atâția ani de când își ducea existența singur.

Recent, printre lucrurile sale, păstrate cu atâta grijă, am dat peste o poezie pe care o scrisese surprinzător, chiar înainte de a pleca dintre noi.

Cu siguranță a simțit cu toată ființa sa acel ”fior”, din moment ce a dorit atât de mult să mai lase un ultim suvenir, nouă, celor rămași singuri. O poezie fără titlu, dar parcă, dintr-un alt registru (emoțional, uman).

Eu cad și mă ridic

N-a mai rămas decât un pic

Nu știu … a fost mult, a fost puțin

Am să plec să te caut

printre stele

Când voi muri, să fiu

îngropat în brațele tale.

Dornici de desăvârșire

Plecăm în fiecare zi

Din ziua-n care n-o să 

mai venim.

Toți trec pe lângă plânsul meu

Mai puneți ceva în clepsidră

A venit o furtună dinspre 

anii care-au trecut …..

Cât aș da pe un pumn de nisip

Tot ce-a fost frumos

a rămas doar un vis

Că așa ne-a fost dat, fără

repetiții și bis.

Plecăm în fiecare clipă

din ziua-n care n-o să mai venim.

Igiena intelectuală

C61C2B32-BE64-4B3F-9666-7614BB23CD69Trebuie să recunoaștem că în această perioadă, majoritatea, în încercarea de a-și mai umple timpul cu ceva eficient și constructiv, citesc mult, urmăresc filme online, etc. Chiar și în cazul meu, multe din postările de pe blog, la astfel de activități se raportează. Însă, deși am așteptat de mult un timp de respiro, în care să îmi fac ordine în rândul lecturilor, totuși nu trebuie să ”înfulecăm” orice pagină, totul pentru a ne defini ca un cititor ”cu forme”, apetisant. Cotidianul, problemele zilnice ale existenței noastre, familia, serviciul, etc……..toate acestea te fac să uiți de tine și să primești doar ce ți se dă, fără a conștientiza prea mult și fără a te împotrivi. Eventual, poate, o revoltă interioară de mici dimensiuni.

Ca un absolvent și un cititor fidel de filosofie, din când în când, mai trebuie o relansare, o oxigenare, o revitalizare a circuitelor. Un roman bun de dragoste, câteva autobiografii, fragmente de romane sociale, toate presărate cu puțină poezie și te simți ca ”nou”.

Trebuie să avem grijă de intelectul nostru !!! Societatea prin tot ceea ce ne oferă zi de zi, distruge tot ceea ce noi clădim cu atâta grijă și atenție. Această circularitate ne obligă la un efort constant și de lungă durată.

După o astfel de perioadă ….. sper ca ideile și gândurile mele să fie mai ”curate”, mai sincere, mai evidente, mai ”șlefuite”, mai plăcute la atingere, mai călduroase.

The dandelion story

DC236C5A-BC40-4F45-AE86-74549CC1FC2BPlimbarea zilnică alături de samoyed-ul meu. Petecul de pământ din spatele blocului este animat în această perioadă, doar de niște păpădii și câțiva melci naivi. Patrupedul însă, în bucuria sa de a fugări câțiva stropi de ploaie, a făcut pe clovnul cu o păpădie pe nas.

Am zâmbit, la cât de haios putea fi animăluțul. Uitându-mă către această banală plantă, m-am gândit, că poate, așa este și în viața de zi cu zi: orice lucru nesemnificativ ce se poate spulbera oricând din cauza neatenției noastre, cu grijă și implicare, poate ajunge cel mai frumos și complex obiect al unei zile obișnuite de mai.

Miracolul din celula 7

miracoluldincelula7Un lucru este cert: filmul momentului. Se menține (după 6 luni) încă în top 10 (din întreaga lume) pe Netflix. Este o adaptare a unei producții coreene din 2013. India în 2017 a furat ideea, iar în 2020 și filipinezii au venit cu propria variantă.

De obicei, nu mă încântă un lungmetraj popularizat pe facebook, pe tot felul de site-uri ciudate, de către personaje care nu au o cultură cinematografică, ci doar profită de această perioadă de izolare la domiciliu.

Find însă vorba de o peliculă turcească, iar eu încă sub influența lecturilor din Orhan Pamuk, nu m-am putut abține și am zis că ….. mai bine îmi pregătesc popcorn-ul și las prejudecățile deoparte.

Nota 10 pentru interpretare. Un film cu un aer rustic, în care se prezintă o poveste de iubire între un tată cu dizabilități intelectuale (Memo) și fetița sa de doar 6 ani (Ova). Întreaga distribuție se străduiește să ne sensibilizeze încă din primele minute, iar prin spațiul online a reușit să ajungă la inima oricărui cinefil.

Totuși, dincolo de această poveste, regizorul scoate în evidență și alte aspecte: diferențele sociale, autoritatea și abuzurile ei, pedeapsa cu moartea, eroarea judiciară, tradiția, familia, cultura, conștiința umană, etc.

În America de Sud a rupt gura târgului, dar în mod special i-a înduioșat pe mexicani. În Europa, Franța este cel mai mare fan (au făcut deja un reportaj în care apar mici filmulețe cu reacțiile casnice ale celor din hexagon: adică se bocește mult).

Turcii ar trebui să fie mândri: cu niște actori de telenovele, comerciali, ce nu își luau munca prea în serios, au reușit să cucerească întreaga lume.

Oricum, acum aproape 10 ani, serialul ”Suleyman Magnificul” era doar un semnal de alarmă, iar acum ”Ascensiunea Imperiilor:Otomanii”, alături de ”miracolul nostru”, la Netflix, confirmă și în spațiul online.

Sărbători Pascale

IMG_3927Trebuie să recunoaștem că trăim niște momente foarte ciudate, la limită. În fiecare dintre noi, deja s-a instalat o stare de disconfort, iar la unii se definește chiar ca revoltă interioară.

a) am rămas surprins atunci când, sâmbătă, în jurul orei 11.30, duhovnicul meu mă anunța telefonic, că în următoarea jumătate de oră voi primi Sfânta Lumină și voi avea bucatele binecuvântate, la scara blocului. Imaginea următoare m-a răvășit de tot: doi preoți și vreo 3-4 voluntari mă așteptau afară, în amiaza mare; eu singurul enoriaș, uitat parcă pe niște scări, cu un coș plin de bucate, aruncate la repezeală, încercam să îmi revin, să îmi dau seama ce se întâmplă. În dreapta mea, o vecină completa tabloul sinistru, având grijă de mica grădină din fața blocului. În stânga, la o altă scară de bloc, privirea acuzatoare a unei doamne diseca această faptă, parcă dăunătoare social.

b) spre seară, în jurul orei 21.30, semnalele luminoase ale mașinilor de poliție anunțau, poate, cea mai tristă noapte a acestei perioade de sărbătoare. Un localnic, cu un cozonac mic în mână și o sacoșă, poate și mai discretă, se ascundea prin niște tufișuri, de frica amenzilor foarte mari. Jocul de-a șoarecele și pisica definea atât de bine starea de fapt.

c) puțin după ora 24.00, liniștea bacoviană anunța momente ce aveau să se prelingă pe fațada ființei mele: o femeie, la vreo două blocuri distanță, efectiv urla, privind către o intersecție moartă de mult – ”Hristos a Înviat!” – și bineînțeles, fără a primi vreun răspuns. Mult mai târziu, peste vreo două ore, o alta, parcă înțelegând dificultatea momentului, a tras cortina (prin accentuarea neuniformă a vocalelor) : ”Sărbători fericite!”.

P.S. : aceasta este singura fotografie ce indică vag acel strop de normalitate ( de fapt, este acel petec de pământ îngrijit cu atenție de vecina mea, cea de care vă povesteam mai sus)