Ostrov

kinopoisk.ruSă tot fie ceva timp de când nu am mai văzut un film bun. O banală recomandare avea să fie ingredientul perfect al unui sfârșit de săptămână.

Din nou în prim plan un film rusesc….. Deși pelicula a fost realizată în 2006, ai impresia că ești mai tânăr cu vreo 20 de ani. Ideea însă……este extraordinară. Căința, iertarea…..reprezintă cel mai bun colac de salvare al unui biet suflet resemnat.

Anul 1942: Marinarul Anatoli și căpitanul său Tihon sunt surprinși de către naziști într-o zonă interzisă, în timp ce încărcau cărbune pentru debarcader. Anatoli recunoaște în fața inamicului că sunt doi și își prezintă comandantul. Ofițerul german apreciază sinceritatea sa și îi promite că o să-i cruțe viața, doar dacă își împușcă superiorul vinovat. Acesta îi face pe plac, trăgând cu arma în căpitanul său. Nemții aruncă în aer însă, debarcaderul. A doua zi Anatoli este găsit de către călugării din acea zonă și cu noroc scapă cu viață.

Anul 1976: după 34 de ani, Anatoli încarcă zi și noapte cărbuni pentru mănăstire. El este un simplu fochist ce stă separat de preoți. Încearcă prin rugăciune să scape de chinul păcatului de a-și fi omorât comandantul și prietenul. Majoritatea oamenilor din zonă însă, îl considerau adevăratul preot, pustnicul ce le poate aduce alinare. Făcea tot felul de ghidușii, doar pentru a nu fi iubit de călugări. Își dorea să fie lăsat în pace și să se poată ruga pentru sufletul său greu încercat de atâta vreme.

Într-un final…. vine cineva cu fata sa, care rămăsese de curând văduvă și cedase nervos…..intraseră drăcușorii un pic la treabă. Astfel, află că cel care o adusese, tatăl ei, este un fost comandant de navă, pe nume Tihon. Dumnezeu l-a răsplătit: înconjurat doar de Ostrov, toată viața a așteptat un semn. Căpitanul fusese împușcat în umăr și salvat două zile mai târziu de către soldați. Așa și Anatoli…. la două zile după ce a stat de vorbă cu Tihon, care i-a spus că îl iartă, a murit împăcat și liniștit.

Un film impresionant cum numai rușii puteau realiza….. E de datoria mea să îl recomand mai departe, așa cum am aflat și eu de el.

Posted in idei | Leave a comment

Dansăm printre chipuri străine

Lipsa comunicării ne face să luăm tot felul de decizii la cald, spontan, fără să ne responsabilizăm ulterior.

Cel cunoscut trebuie să plătească scump, dacă a cam greșit cu ceva. La cel mai mic gest, omul de lângă noi, trebuie să își ceară scuze, să îngenuncheze și să ne recâștige încrederea.

Cât de ușor comunicăm prin mesaje cu un străin descoperit pe facebook. Uneori ne prinde ora 5 dimineața cu un străin…… în încercarea de a ne descoperi. Câte emoții atunci când un străin te complimentează și îți cere să îi trimiți o poză, de parcă ar fi secretul vostru, și doar așa poți deveni mai original. Acceptăm cu atâta ușurință să mai rămânem la o terasă prin oraș alături de niște necunoscuți…..în timp ce față de un amic suntem atât de scumpi la vedere, având mai mereu aceeași scuză : ”nu am timp”.

Mai multe străine au purtat cămășile mele decât a făcut-o prietena mea. Sunt de toată jena: memoria îmi joacă feste atunci când mă întreabă prietena cu ce era îmbrăcată la prima noastră întâlnire; devin atât de ocupat de la o zi la alta, încât nu pot cumpăra nici măcar un buchet de flori, dar îmi aduc aminte de ziua de naștere a unei oarecare colege de serviciu sau și mai grav, cu ajutorul facebook-ului, trimit ”inimioare” și invitații de tot felul unei necunoscute.

Nu am răbdare să stau la pieptul iubitei și să vorbesc despre tot și despre orice, dar mă grăbesc să nu întârzii la întâlnirea cu băieții: la fotbal, la sală, la tenis, cu bicicleta, la bere, etc.

Ce ușor trimit un sms unei străine…….mult, mult prea ușor…….enervant de ușor. Ce greu îmi vine dimineața când plec la serviciu să las pe măsuța din bucătărie o declarație de dragoste iubitei care doarme atât de frumos.

Și părinții și celelalte rude parcă nu mai ies din acel cerc vicios în care timpul ne constrânge să comunicăm mai rar, aproape deloc, iar vremea trece și în jurul nostru apar noi ”personaje”.

Posted in idei | Leave a comment

Mirosind a înger …

Ești tu, mirosind a înger, atunci când :

  • îmi îndrept privirea către cer savurând mireasma dimineții;
  • îmbrac cămașa, iar un nasture încăpățânat ca și tine mă trimite în camera noastră ce brusc miroase a busuioc și iasomie;
  • mă las condus de frumosul samoyed în vârf de munte și încerc să comprim totul într-o ultimă răsuflare;
  • o stea căzătoare mă trimite direct sub o pătură ce complotează cu puloverul pe care-l port și brusc totul mă cuprinde;
  • ce să fac eu cu toate umbrelele din lume, când fiecare picătură de ploaie prelinsă pe corpul meu, parcă te definește în toate;
  • până și florăreasa din piață zâmbește către acel colț sinucigaș, dar viu colorat, ce mă fascinează;
  • uneori din nimic ….. apare acea adiere de vânt ce mă conduce la o răscruce de drumuri;
  • îmi opresc respirația preț de câteva secunde, dar toate gândurile mele au mirosul tău imprimat;
  • și să clipesc e greu … închid ochii pentru o fracțiune de secundă, dar te simt o eternitate;
  • parfumul ființei tale este cel ce o să dăinuie mereu în jurul meu.
Posted in idei | Leave a comment

Din dragoste

Posted in recenzii | Leave a comment

Oameni Sărmani

Sărbători…..aglomerație…..și multă umblătură. Ziua parcă e mai scurtă, iar noi uităm intenționat că e săptămâna mare…….claxonăm, înjurăm, ne consumăm și chiar ne grăbim să ne facem de râs.

Din adolescență încă…….mă cert cu Dumnezeu doar pentru dragostea mea nebună: fie ca e EA ca persoană, fie că e EA ca și obiect ( cartea, chitara, etc.)

Chiar azi mă uitam în jurul meu și primul gând a fost către Dostoievski: ”Oameni sărmani”. Dincolo de faptul că e cunoscut și ca ”primul roman social” din literatura rusă; o satiră a epocii, a moravurilor, această cărticică de 200 de pagini a descris perfect multe din personajele ce mi-au trecut prin fața ochilor în această săptămână ”altfel”.

Pentru mine funcționarul public Makar Devușkin devine cel mai aspru și discret critic al societății de ieri și de azi.

Prin câteva zeci de scrisori trimise verișoarei sale scoate la iveală cele mai simpatice caracteristici ale omului sărman:

  1. Omul sărman doarme mult……aproape că mai tot timpul doarme pe el sau în cel mai bun caz vegetează – ochii umflați de somn; morocănos; merge ca un somnambul pe stradă; îngrijorat de câte calcule și-a făcut de acasă, etc.
  2. Îngrijorat de soarta semenului. Neavând grijă de el….întotdeauna se vede prin celălalt….de parcă ar experimenta posibilitățile societății pe cel de lângă el.
  3. Omul sărman are propriul croitor: neavând bani de haine noi…..e bine să fie pregătit și să aibă cine să coase un nasture la nevoie, chiar și pe datorie (”pe caiet”).
  4. Citește mult: broșuri, ziare vechi, cartea vecinului, tot ceea ce cândva era important, iar acum e gratis……pentru ca mai apoi să speculeze tocmai pe baza acelor informații……majoritatea crezând pe cuvânt ceea ce e trunchiat, scos din context,etc.
  5. Când trebuie, când e nevoie……face cadouri ieftine pentru a ieși din umbră, iar mai apoi caută scuze și chiar ”scoate ochii” celuilalt pentru a-l face vulnerabil. Uneori e cu bătaie lungă: așa se face strategia unui viitor împrumut financiar.
  6. Vizitează doar pe cei care au resurse mai multe și mai mari: o vorbă bună; preferă o singură masă gătită, decât trei mese reci pe zi, un lichid natural decat apa de la robinet, etc.
  7. Admiră și se raportează doar la cei mai amărâți decât ei înșiși: ei chiar reprezintă un resort al existenței amărâtului………fără aceștia el ar intra în panică, s-ar simți singur, neînțeles, etc.
  8. Se presupune că este alături de celălalt la necaz, doar cu câteva vorbe duioase, pentru ca mai apoi să scapi cu greu de el, dacă nu și-a primit încă recompensa.
  9. Tot timpul își fac planuri pe care le prezintă celorlalți: pentru a avea un moral ridicat, dar și pentru a da impresia că sunt activi.
  10. Chiar și fantezia sexuală e privită cu reținere: celălalt trebuie să o vadă ca un favor, ca un act de noblețe, ca un moment al înțelegerii supreme, ca un liant ( nu prea merge dragoste pe stomacul gol).
Posted in idei | Leave a comment

Muzeul Inocenței

5215Pamuk-Muzeul-inocentei-013-copyCând eram prin liceu mă mai încăpățânam câteodată și citeam Dostoievski. Nu mă pricepeam eu chiar bine în arta cititului, iar orice roman ce depășea 200 de pagini devenea misiune imposibilă. Cred că primele 50 de pagini erau recitite de multe ori, iar finalul era unul surprinzător întotdeauna. În timp am depășit aceste bariere, iar dorința mea de a vizita Sankt Petersburg-ul și tot ceea ce ținea de spiritul rusesc îmi devenea resortul oricărei activități culturale.

Timpul liber, voința, oamenii din jur, evoluția societății, dorința de a citi mult, iar și iar……toate au devenit impedimente ale celui mai transparent sentiment din lume: purificarea sufletului prin citit. După foarte mulți ani, profitând de această perioadă mai puțin aglomerată, dar și de nebunia cea presupusă a exista undeva în sufletul meu…………..am luat cu calm din biblioteca personală, romanul lui Orhan Pamuk și am plecat la drum pe calea cititului, asemeni unei străduțe înguste de la periferia Istanbulului.

După mai bine de 10 ani de la apariția lucrării am început cam circumspect să răsfoiesc cele 745 de pagini, dar ajutat de un semn imens de carte, din plută, primit cadou de la o colegă și adus din inima Lisabonei.

Nu am crezut niciodată că o să câștig înzecit în fața acelui sentiment de purificare……. Pe de o parte nu îmi venea să las cartea din mână ( stăteam până în jur de ora 3 dimineața ), iar pe de altă parte îmi impuneam să nu mă implic foarte tare, pentru că nu vroiam să mă despart atât de repede de cele 2 personaje. Cred că orice individ se regăsește în personajul masculin Kemal, un substitut al bolnavului din dragoste, dar care definește atât de bine anatomia patologică. Despre personajul feminin aproape că îmi e teamă să scriu ceva, să nu o dau în bară, sau să nu stric imaginea creionată de Pamuk…..Oare știe toată lumea cum e să fii doborât ca bărbat, de dragostea unei puștoaice de 18 ani ????????  Grea misiune pentru frumoasa Fusun să arunce cu coada ochiului câte o privire fanteziei cititorului.

O experiență autentică: stând în pat cuminte și având răbdare să cunosc frumusețea instambulezilor, după cum îi numește chiar autorul; să mă plimb prin bucătărie cu cartea în mână, din dorința de a înțelege tradițiile musulmane; obosit și îngenunchiat într-un colț al mesei de anumite pagini suplimentare scrise strategic de Orhan; încercând să fiu calm la mini barul din hol cu un pahar de whisky în față și oarecum supărat pe Kemal pentru că în anumite momente nu îndrăznea mai mult sau avea prea mult bun simț; contemplând din fața geamului de la sufragerie oamenii de pe stradă și frumusețea orașului seara, așa cum făcea și Kemal atunci când era în blocul Compasiunii.

Într-o seara când am rămas cu niște amici de ai mei și am băut până dimineață parcă îmi imaginam că îi am în față pe Zaim și Mehmet care numărau paharele de rachiu luate de Kemal…… 🙂

Premiul Nobel pentru Literatură obținut în 2006 i-a adus lui Pamuk în buzunare peste un milion de dolari, bani ce i-au fost insuficenți pentru deschiderea Muzeului Inocenței, care s-a tot amânat. Aș vrea pe lângă vizita rusească să ajung și la Istanbul, dar mai ales în acest muzeu al inocenței : să îmi sărut iubita și să îi mulțumesc pentru amintirile dăruite celui mai fericit bărbat.

Posted in idei | Leave a comment

Searching

Happy New Year !!!

searchingDeși majoritatea au cam început serviciul, acum la început de an, încă ne mai relaxăm în fața televizorului la un film sau de ce nu, chiar în fața unei cărți bune.

Trebuie să recunosc că nu mă așteptam la un film atât de bun. Este o ecranizare din 2018 și prezintă o problemă destul de actuală, chiar și în societatea noastră, și anume situația unor părinți depășiți de tehnologie, dar care au pretenția că își cunosc odraslele…. Lucrând în educație, acest film mi-a confirmat încă o dată dificultatea cu care se descrie noua generație și așteptările acestor tineri de la ceilalți. Parcă mă și vedeam acum ceva timp, încercând să țin pasul cu elevii mei prin ceea ce noi numim o rețea de socializare: facebook, instagram, tweeter, tumblr, ask, etc. Îmi venea foarte greu să fiu activ pe atâtea pagini de internet sau să devin fără să vreau un dependent de telefon. Îmi arăta o medie zilnică de 4-5 ore, adică enorm de mult.

Cam aceasta este și ideea  filmului: un tată rămas singur cu fiica lui de 16 ani descoperă încrengăturile netului, dar astfel descoperă și tot ceea ce e mai nociv la un adolescent vrăjit de această lume virtuală. Cu toate acestea, doar cu ajutorul laptop-ului fiicei sale, o găsește pe aceasta după aproape 6 zile. Cu toții păreau dușmanii lui: polițista care ancheta cazul dorea să acopere accidentul făcut de fiul ei care a dus la dispariția fetei, fratele său dorea să ascundă faptul că mai fuma iarbă din când în când cu nepoțica, etc. Însă tehnologia și refuzul tatălui de a accepta o tragedie, fac din acest film unul extraordinar, unul peste așteptări oricum.

Posted in idei | Leave a comment