Eurosport player

Ca un mare pasionat de sport, care mai și practică din când în când, profit de ultimele zile de concediu pentru a mai urmări ce se mai întâmplă în această lume atât de limitată în această perioadă. Deși sunt microbist, trebuie să recunosc că, începusem și eu să mă satur de atâta fusbalitate la TV. Apoi a venit o perioadă în care cei de la Eurosport România au dat publicului ceea ce căuta, adică bătaie și scandal, și fără să ne dăm seama, weekendurile pline de formula 1, handbal, gimnastică, au fost înlocuite cu lupte de MMA pentru avansați și wrestling pentru începători.

Eu ….. mă consolam totuși, cu ciclismul și tenisul, dar în final, după ce am schimbat două firme de cablu TV, am realizat că e mai bine să mă abonez la Eurosport player, Netflix, HBO go, etc. și astfel să îmi aleg singur ce vreau să vizionez. Timpul pare și așa destul de zgârcit cu noi, dar măcar ne forțează să ne organizăm și să ne comprimăm cât mai eficient cu putință.

Și uite că s-a meritat : mi-am ales să văd pe aplicație ….. campionatele europene de șah. Am fost cam sceptic în privința răbdării mele, dar pur și simplu am fost captivat. Analize, strategii propuse, șanse de câștig prin mutări rapide, cel puțin doi specialiști în studiou care te ajută să înțelegi absolut orice: totul în timp real, după cum se observă și în screenshot-ul postat. Mă declar un fan al transmisiilor de acest gen și voi promova întotdeauna acest sport al minții.

Îmblânzitorul de vânt

Este povestea unui băiat de 13 ani din Malawi, care, deși este exmatriculat de la școală din lipsa banilor de taxă, citește pe furiș câteva cărți aflate la biblioteca satului și construiește o turbină eoliană cu care salvează mai apoi comunitatea de la foamete. Cu ajutorul unui dinam și distrugând bicicleta tatălui (singurul obiect de valoare al familiei), acel copil rezolvă cea mai arzătoare nevoie a localnicilor, seceta ce i-a adus în pragul disperării. O producție din 2019, pe care am tot amânat să o văd, dar nici că se putea un moment mai bun acum, făcând astfel legătura și cu creativitatea micilor noștri antreprenori. Cu siguranță o să vă îndrăgostiți de William Kamkwamba, personajul principal, care găsește această oportunitate, efectiv din nimic. Un film emoționant pe care îl recomand și pe care îl găsiți pe Netflix. O peliculă de aproape două ore, care cu siguranță o să vă placă, și de ce nu, să vă pună un pic pe gânduri.

Chiar înainte de sărbători am participat cu elevii mei la un concurs de educație antreprenorială. Copiii au muncit mult și au fost răsplătiți: locul 3 din 38 de echipe, la prima lor participare. Cu toate acestea, am observat aceleași clișee, iar Europa în general își îndreaptă spiritul antreprenorial către aceleași activități: realizarea unor aplicații care să-ți faciliteze direct de pe telefon anumite operații sau tranzacții zilnice; comercializarea produselor direct din curtea bunicii, comenzile online, etc. Nu degeaba ne aflăm încă, pe poziția 42 în lume la dezvoltarea antreprenoriatului. Pe primul loc, de ceva timp încoace, se află S.U.A., iar țările africane, cum era de așteptat, se află în coada clasamentului. Cu toate acestea, multe concursuri internaționale au fost câștigate de idei ale unor copii din țările lumii a treia. În încercarea de a-mi motiva juniorii, am preferat să vin cu cazuri concrete ale unor tineri, din Bangladesh sau Mali, care au venit cu idei practice pentru comunitatea lor, acolo unde lipsa resurselor justifică proiectele educaționale și antreprenoriale. Această ecranizare, având la bază evenimente reale, parcă vine, ca o recompensă a muncii depuse alături de elevii mei.

În orașul trist

Început de an (2021) și lumea parcă, mai întâi de toate, dorește să se dezmorțească din această stare fără de stare (impusă de autorități). Cu greu ne mai suportăm unii pe alții, încorsetați și ”flămânzi”, dar cu gânduri bune la acest ”restart” dat de sărbători.

Se întunecă devreme și prima pagină din cele 365 se lasă răsfoită deja. Nu încape îndoială, vrem să dăm tot ce avem mai bun în noi în acest an. Cu toții ne dorim să ieșim din cochilie și să respirăm aer curat.

Acum câteva luni, primăria printr-un contract mai mult electoral a schimbat fața orașului, prin înlocuirea tramvaielor cu autobuze. Mijoacele de transport în comun, trebuie să recunosc, sunt mult mai eficiente: silențioase, rapide, program prelungit, etc. Elementul de noutate: acoperirea nevoilor celor în vârstă în mod special, adică mai multe stații, distanțe mai mici între ele și astfel un randament crescut. Una dintre ele se află chiar în fața scării mele de bloc. Nu e ceva rău, ci dimpotrivă ….. dar, astfel am ocazia să văd, ascuns după o cană de ciocolată caldă, cum se pune în mișcare comunitatea, în primele ore ale dimineții.

Mi-e greu să văd, la început de 2021, aceleași imagini (cu rădăcini de dinainte de 1989): oameni trecuți de vârsta a doua, care în primele ore ale zilei, se înghesuie în autobuz, cu sacoșa prinsă de mână și se îndreaptă, făcând în același timp bugetul zilei (buzunarele pline de mărunțiș și zgomotul produs de monede ce îi cam dau de gol), către piață sau, de cele mai multe ori, către farmacie.

Sunt cam aceeași oameni, zi de zi, dar care prin atitudine și chiar, prin traseul lor zilnic, emană o energie negativă: îmbrăcați în hainele lor cenușii, fețele obosite, îngândurați, cu o privire rătăcită, suspicioși din fire, fricoși pe alocuri.

Aș da orice (nu ca să nu îi mai văd pe acei nefericiți) ….. ca să îi observ, de la o zi la alta, mai încrezători, mai plini de viață și poate mai colorați, chiar și vestimentar.

Pentru mulți această pandemie le-a cam schimbat planurile: o parte au devenit șomeri la o vârstă ce nu prea te iartă; din ce mai aflu de la elevii mei, au fost nevoiți să se mute cu tot cu probleme în mediul rural; siguranța zilei de mâine a devenit un element nu tocmai confortabil.

Sperăm ca în viitor să nu se stingă luminile chiar de tot în acest oraș, care fără să-și dea seama, a devenit mai trist și mai apăsat de genul ăsta de probleme.

Holidays and faith

Cu greu găsim în clepsidra timpului câteva fire de nisip, care mai apoi, să ne identifice. Această pandemie ne-a obligat să fim și mai preocupați de ceea ce este în jurul nostru. Drept urmare, cu greu ne mai acordăm atenție. Trebuie să recunoaștem că nu avem acea cultură, de a ne opri, preț de câteva minute, din fuga noastră cotidiană și de a îndrepta gândurile către latura spirituală, de mult uitată și lăsată în voia sorții.

Un sentiment de nedescris: să-ți ridici ochii din pământ, din când în când, și să te lași cuprins de ”tăcere”. E indicat să nu-ți spui nimic, dacă nu poate fi mai frumos decât liniștea.

Mai presus de toate, avem obligația de a ne recunoaște în toate ipostazele și de a ne descoperi prin acele gesturi mărunte, dar obișnuite, care să ne definească în viața de zi cu zi.

”Astfel stau lucrurile cu cel ce se spovedește: și pe el îl cuprinde liniștea, dar nu în starea de spirit melancolică a înțelegerii greșite, ci cu gravitatea veșniciei…” (Soren Kierkegaard)

Cred că asta înseamnă să devenim mai buni: nu doar în această perioadă, ci faptul că e un moment bun să începem de aici. Astfel de activități e bine să aibă un început, fără să ne gândim la cum se vor sfârși. Nu este vorba de o reconstrucție, ci doar de o reevaluare, o recunoaștere, o revigorare a propriei existențe.

Altfel de sărbători

În sfârșit ….. câteva zile libere, iar sentimentul este unul atât de confortabil și plăcut, încât profit din plin de acest timp supradimensionat.

Din ce observ pe rețelele de socializare, într-adevăr acest an ne-a schimbat radical modul de a privi lucrurile. Cu toate acestea, parcă mă așteptam ca toți să-și îndrepte atenția și mai mult asupra lor, asemeni unei etape ”filosofice” în evoluția fiecăruia. Lipsa comunicării, revederii cu persoane dragi, uneori chiar lipsa familiei din viața de zi cu zi, parcă a adâncit și mai mult ”criza” identității. Nimeni nu mai își acordă prea mult timp, preferând spontaneitatea momentului, acceptând condițiile unui grup de oameni, parcă ”reinventat”.

Sper ca acest sfârșit de an să aducă liniște în sufletul fiecăruia, și astfel să reușim să conștientizăm că trebuie să investim mai multă încredere în noi. Poate fi un moment al creării unei ”culturi proprii”, al receptării unui mesaj interior.

Chiar dacă Hbo Go și Netflix au înlocuit de mult romanul, revista, jurnalul, vreau să cred că ne vom ”recupera” într-un mod discret și fidel propriilor idei, principii, raționamente.

Din orice se poate naște ceva creativ, specific, original, personal. Inițial, în poza de mai sus, se viza pomul de Crăciun și în mod special câteva globuri, însă indecizia mea și tremurul aparatului de fotografiat, au realizat așa ceva. Parcă, aceste culori descriu mult mai bine situația prin care trecem, decât câteva poze cu globurile din pomul de sărbători.

Imediat însă, aparatul foto și-a făcut treaba foarte bine și a surprins, poate cel mai bine, acest spirit al sărbătorilor:

Sărbători cu bine !!!

Childhood memories

Încă de dimineață am transmis un gând bun tuturor, de ziua națională a României. Așa că o să-mi văd liniștit de povestea mea, deloc patriotică, dar care m-a catapultat direct în mijlocul copilăriei mele.

Ca în fiecare zi, după ce îmi termin treaba la serviciu, mă opresc la magazinul din spatele blocului, pentru acele mici cumpărături zilnice…. În timp ce așteptam să plătesc la casă, observ chiar lângă o angajată a magazinului, un coșuleț cu diverse dulciuri. Undeva într-un colț se zăreau, așa ca prin vis, vreo două gume turbo. Îmi zic: ”oboseala asta ne face să ne rătăcim în trecut…”. Totuși, fiind obligat să aștept, prind curaj și mă apropii de ”minune”. Doar 10 bani bucata, dar de fapt, bucuria mea din acel moment era neprețuită. Bag mâna adânc și îmi iau tot atâtea gume de mestecat cât puteam cuprinde în palmă.

Nerăbdător, dar și cu ceva emoții ca să fiu sincer, mă afund într-un fotoliu pe balcon și aștept o desfătare a simțurilor. Fără să-mi dau seama am fost pur și simplu ”azvârlit” în trecutul deloc simplu al unui copil ieșit din comunism: ”duminică după amiază, anul 1992, chiar vizavi de blocul în care locuiesc, în fața școlii, la intrarea elevilor, o țigancă din mahala vindea semințe și gume turbo. Mă întorceam agale de prin cartier, cam abătut și pesemne și obosit din cauza meciului de fotbal cu prichindeii mei. Chiar în fața școlii, în dreptul meu, un individ cu glugă ”șutește” o pungă de gume de mestecat de pe cutia de carton a țigăncii și fuge. Întreg momentul creat de spontaneitatea hoțului a făcut ca vreo câteva gume viu colorate (ca și cele din imagine) să cadă pe jos la voia întâmplării. Mă uit în jur și văd o stradă pustie, ca în majoritatea zilelor, lumea odihnindu-se după masa copioasă luată în sânul familiei. În depărtare se vedea silueta țigăncii ce disperată alerga după tânărul cu glugă, ce era la vreo două străzi distanță de a deveni un posibil antreprenor de succes ….. 🙂 Cu grijă și atenție am strâns tot ce era pe jos făcându-mi buzunarele încăpătoare …. ”.

A fost cea mai profitabilă zi din viața mea: acele hârtiuțe ce înveleau gumele și cărora noi le spuneam –surprize– erau niște imagini ale mărcilor auto de succes din Vest, dar care aveau o valoare atât de mare în rândul copiilor de cartier, adică a vecinilor de la scara blocului. Niciuna nu era –dublură-(adică erau modele noi, nu le mai avea nimeni) și astfel prețul uneori, chiar se tripla.

Am rămas de-a dreptul mut de uimire văzând cum o gumă de mestecat face o echipă atât de bună cu subconștientul meu. Povestea de mai sus demonstrează clar cât de reală a fost întoarcerea mea în timp. Chiar și acum când scriu mestec o gumă turbo, tocmai pentru a fi sigur că nu las niciun amănunt la voia întâmplării.

Western Stars

O zi de toamnă, un weekend minunat alături de cei dragi. Din dorința de a mai anima atmosfera, accept ca videoproiectorul să lumineze întreaga cameră, sperând să găsesc un mijloc de a conserva buna dispoziție a grupului.

La exact un an de la apariția acestui documentar ”Western Stars”, HBO îl prezintă în premieră la noi. Fără să fiu foarte atent la detalii și cu ceva treabă prin dulapurile din casă, mă trezesc cu foarte multe aprecieri legate de alegerea făcută, adică un show muzical pe cinste.

Poate cea mai bună idee a unei zile de weekend: Bruce Springsteen și soția sa, Patti Scialfa, în hambarul lor din New Jersey, alături de o orchestră extraordinară. Un concert live ….. ce depășește două ore de încântare a simțurilor.

Nu am cum să nu recomand acest spectacol muzical, iar naturalețea și sinceritatea acestui artist vin să completeze starea de spirit.