Black list

Văzusem de mult timp la recomandări pe netflix acest serial, dar cifra 9 afișată în dreptul numărului de sezoane m-a cam descurajat. Timpul liber nu prea îmi permite acest maraton cinematografic. Dar, la insistențele câtorva prieteni am început totuși să vizionez acest show tv (până și duhovnicul meu văzuse câteva episoade, datorită timpului petrecut în familie, fiica dumnealui fiind un fan al lui Raymond Redington, personajul principal). Eram oarecum obișnuit cu genul ăsta de film dur, brutal, cu referire la aspectele esențiale ale criminalității, de pe vremea când mă încântau zecile de episoade din Dexter, The mentalist, etc. Așa cum în Criminal Minds m-au fascinat citatele existente în fiecare episod, aici am avut surpriza să descopăr coloana sonoră (foarte multe piese de calitate și un amestec al genurilor muzicale destul de interesant). Apoi am aflat că întregul serial are un playlist format din 590 de melodii, iar până acum câteva mi-au atras atenția în mod special. Dacă îmi permite timpul, chiar am să fac un efort să am întreg pachetul muzical (postat aici pe blog), pentru că într-adevăr merită ascultat și cred că e punctul forte al acestui film. O selecție a acestora e o chestiune subiectivă, dar se impune o mostră măcar, tocmai pentru a trezi interesul și celor mai sceptici :

  1. Greg Laswell – “Dodged a Bullet
  2. Gordon Lightfoot – “If you could read my mind
  3. Leonard Cohen – “Famous Blue Raincoat
  4. Portico feat Jono McCleery – “Where you are
  5. Radical Face – “The road to nowhere
  6. Jose Gonzalez – “Heartbeats
  7. Disturbed – “The sound of silence
  8. Von Grey – “Poison in the water
  9. Dominic Halpin – “Everything Just So Fine
  10. SYML – “The war
  11. Ethan Burns – “King of Secrets
  12. Charlie Cunningham – “Force of habit
  13. Ryan Kinder – “Bury the Shadows
  14. Fink – “Warm Shadow
  15. AceMyth – “Danger Man” (Rock it Now).

Perspective

Atunci când vin sărbătorile ai ocazia să vezi masele de oameni, care se mișcă precum furnicile, doar, doar or mai duce câte ceva d-ale gurii acasă.

Mă gândeam că o dată cu sfârșitul pandemiei… o să urmeze o perioadă grea, în care să ne reevaluăm poziția și să încercăm cât mai repede să ne găsim vechiul reper.

Oarecum mă așteptam….dar, să văd oamenii lipsiți de orice perspectivă….parcă m-a cutremurat nițel. Spiritul de turmă, vocea mulțimii, critica de orice fel, lipsa de tact, dezorientarea culturală, parcă sunt mai prezente acum ca niciodată.

Asemeni unui iubitor de artă ce contemplă minute în șir frumusețea tabloului din fața sa, stăteam și eu în fața rafturilor mai marilor magazine, pentru a înțelege cum mai stăm cu inflația. Tre’ să fi fost ciudat pentru ceilalți să vadă cum toată lumea aleargă, se mișcă cu o rapiditate de invidiat, și doar unul singur (eu) stă și contemplă în mijlocul supermarket-ului. Imediat m-am trezit cu câțiva clienți pe lângă mine, care m-au și întrebat dacă am descoperit vreo reducere ceva, sau poate că sunt produse noi….. Și nu era curiozitate, ci doar un impuls al celui ce nu are cultura de a drămălui cu o oarecare înțelepciune, propriul venit.

Să avem sărbători cu bine și poate că, noul An o să ne îndrepte pașii către a avea din nou acea perspectivă !!!

E vina mea, e vina ta

“Că te-am văzut e vina mea, că te-am plăcut e vina ta” :

  • oamenii nu se rușinează când gândesc ceva murdar, ci, pesemne, când își imaginează că-i credem capabili de aceste gânduri murdare.
  • pudoarea există pretutindeni unde se află un “mister”.
  • ne temem de dispoziția ostilă a aproapelui, fiindcă ne așteptăm ca el, prin această dispoziție, să ne descopere secretele.
  • dacă n-ar fi curiozitatea, s-ar fi făcut puțin pentru binele aproapelui.
  • există femei care, oriunde le-ai scotoci, n-au interioritate, ci sunt niște pure măști ….. dar, tocmai ele sunt în stare să stârnească la maximum dorința bărbatului: el caută după sufletul lor ……. și continuă să caute 🙂

Ce simplu ne explică Nietzsche ceea ce nu reușim să vedem azi în jurul nostru.

“Îmi fac planuri, îmi fac filme” :

  • unii oameni s-au obișnuit așa de mult să fie singuri cu ei înșiși, că nici nu se compară cu alții, ci-și deapănă înainte viața monologică, într-o dispoziție calmă și plăcută, stând admirabil de vorbă cu ei înșiși, chiar râzând.
  • neîncrederea în sine însuși nu trece întotdeauna nesigură și timidă, ci uneori ca turbată: s-a îmbătat ca să nu tremure.
  • a face planuri și a lua hotărâri comportă multe sentimente bune ….. doar așa aștepți liniștit necazul și dezmeticirea.
  • trebuie să înveți să ieși mai curat din niște împrejurări imunde și, la nevoie, să te speli și cu apă murdară.
  • în teaca aurită a compătimirii se ascunde câteodată pumnalul invidiei.

Să învățăm să apreciem fiecare clipă, cu bunele și relele ei.

Jurnalul străzii

Când mă uit la comportamentul noilor generații, parcă imediat mă duc cu gândul la “Dangerous minds”, iar, în cazul unor copii, versurile lui Coolio nu sunt chiar atât de departe de adevăr. Întotdeauna am mers pe mâna acestui film, ca și punct de referință la ceea ce se dezvoltă în acești tineri înfocați.

La aproape 15 ani de la apariția acestui film și cam tot atâția de când mă lupt și eu cu sistemul nostru de învățământ, pelicula “Freedom writers” cu siguranță intră în top.

Chiar dacă problemele tinerilor noștri sunt un pic diferite, totuși învățământul integrat se definește prin aceeași sensibilitate: tineri profesori dornici de afirmare ce se implică până la epuizare, ce traversează curtea liceului cu teancuri de eseuri, mai mereu cu cafeaua lângă ei și reprezentativa țigară, ce parcă se fumează singură, cu propriile drame și divorțuri, dar postând mereu în cei mai buni ascultători, luptători, adevărați educatori ce modelează după reguli neconvenționale, programe școlare ce se simplifică și se reduc în funcție de aspectul social creionat la repezeală, etc.

Mai mereu, cele 120 de minute petrecute în fața ecranului schimbă perspectiva abordării acestor teme, iar noi chiar tresărim în fața “schimbării”.

Unii se vor relaxa, alții vor deveni instant niște mici bocitoare, dar în final, pe ritmuri de hip-hop vor avea un nod în gât.

Lucrurile evoluează repede, tinerii cresc mai rapid decât anticipam noi ……. și cu toate acestea încă avem curajul să ne punem acel semn de întrebare.

Libertatea weekend-ului

Pentru prima dată în acest an, am și eu o zi liberă de weekend, doar la dispoziția mea…..Parcă, nu îmi vine a crede. Am sărbătorit această zi specială cu o bere, chiar la orele amiezii, deși nu îmi stă în caracter.

În astfel de situații nici nu știi cum să procedezi, de ce să te apuci mai întâi. Am realizat în scurt timp că totul se rezumă la câteva elemente simple: cultura pe care o ai, în primul rând, în ceea ce privește gestionarea propriului timp, iar mai apoi, reorganizarea atentă a priorităților.

Regula numărul 1 a fost: să te bucuri de cel mai frumos, fără să ieși din casă, deși la câte grade sunt afară, majoritatea evadează pe la o piscină pe undeva.

Ce să alegi între mașina de spălat și chitara prăfuită din colțul camerei? Cum să alegi cartea de mult uitată pe masa din hol, când sub ea se află o sticlă de whisky japonez de 12 ani? Oare să ștergi praful așezat pe consola de playstation? Cum să nu perii, minim 45 de minute, samoyed-ul, care se uită la tine ca la cel mai bun stăpân? Oare să te apuci ca un masterchef de treburile interne ale bucătărilei sau să fii natural și să dansezi în amiaza mare, în mijlocul sufrageriei cu cea de lângă tine, îmbrăcată atât de sumar?

Cum să fii rațional, când inima îți cere atât de multe?

Weekend-ul poate fi minunat în orice fel și chip!!!

I Love Ukraine

Contextul actual, dar și pandemia mă fac să fiu sensibil și să am doar gânduri bune față de prietenii mei ucraineni. Am fost un privilegiat și m-am bucurat de parteneriatul nostru cu profesorii de acolo, din Cernăuți.

Îmi aduc aminte când am fost prima dată, parcă totul era prea mult, prea mare, prea autentic pentru mine, indiferent că mă refer la măreția unei clădiri ( în special, la catedralele lor impunătoare), sau chiar la ospitalitatea oamenilor.

M-am adaptat mai repede decât aș fi crezut, iar de la an de an, parcă totul era atât de firesc și am ajuns ca de la o strângere de mână sănătoasă și oficială, să trec la o îmbrățișare din suflet, iar mai apoi la lacrimi de fericire, dar și de tristețe (prin trecerea în neființă a unor oameni ”adevărați”).

Lângă statuia lui Eminescu, într-un părculeț plin de verdeață, îmi luam micul dejun, iar câteva raze de soare mă îndemnau să nu fiu indiferent la ”curiozitatea” tinerilor liceeni, ce se grăbeau să nu piardă autobuzul. Câtă sinceritate în ochii lor, câtă atenție față de persoana iubită, câtă sete de tot ce e frumos în jurul lor…. Parcă mă ”depistau” repede și îmi zâmbeau dintr-o curtoazie transparentă față de toate valorile lor.

În fața operei, asemeni unui romantic, hrăneam porumbeii și mă uitam în jur cum arhitectura clădirilor mă fac să par atât de mic în mulțime. Străduțele mici, pavate, cu oameni care, cu cât erau mai grăbiți, cu atât îmi păreau mai simpatici, iar cu obrajii lor roșii, parcă îmi aruncau un colac de salvare.

Chiar și cu paharul de votcă în mână, trebuie să recunosc că îmi tremurau genunchii în fața frumoaselor ucrainence. La al treilea toast mi s-a făcut pielea de găină când mi-am intersectat privirea cu a unei frumoase și autentice localnice. Au ceva al lor – nu poți să reziști în fața unei priviri pătrunzătoare: vezi și bucurie și tristețe, vezi și dorință de viață, dar și resemnare, vezi și putere și vulnerabilitate. Am învățat să cuprind femeia de mijloc…..niciodată să nu te apropii de umerii unei ”rusoaice”, pentru că acolo este epicentrul, pe acei umeri se sprijină tot ce e mai ”sfânt” în cadrul familiei, acolo e întreaga feminitate și în același timp puterea de a răzbi peste tot și toate.

Lângă un pub drăguț în apropierea Universității stăteam la un pahar de vin și contemplam de unul singur prin pereții de sticlă, frumusețea unei culturi….. O chelneriță drăguță ce stâlcea engleza se apropia de mine și îmi arăta discret două degete, ceea ce însemna că aveam doar două variante: fie îmi aducea un pahar de votcă din partea casei, dar mă lăsa singur cu ale mele, fie stătea în preajma mea să îmi termin berea, dar cu condiția de a zâmbi și de a fi cel mai simpatic client. Asta mi-a plăcut mereu: știu să te înțeleagă și să te simtă…

O puștoaică (în costum național și proaspăt angajată) la o terasă îmi recomandă cu căldură să comand bere nefiltrată cu șorici de porc( în loc de alune) și nu voi regreta. Am crezut că nu aud bine….avea și un zâmbet curios. Când am cerut a doua porție de șorici, a zis ceva cu voce tare în limba rusă și clienții m-au aplaudat, în timp ce tânăra chelneriță se retrăgea discret făcând cu ochiul unui străin ca mine (tare dezorientat în acele momente).

Diminețile răcoroase și poveștile celor mai în vârstă despre bătălia de la Codrii Cosminului, suprimau orice tentativă de a mă simți obosit și epuizat. Cu căștile în urechi și cu un zâmbet ștrengăresc mă făceam pierdut printre pavatele lor pline de istorie.

Drink, read and write

Deși amândouă au cam același preț, totuși căile cunoașterii sunt atât de diferite…. Majoritatea le combină cu tact sperând să păcălească astfel întreg demersul. Nu e o idee rea având în vedere că sunt incluse în categorii diferite: un hobby și un viciu.

Cu toții folosim aceeași scuză: trebuie curaj să poți face diferența. Un cognac bun te motivează, iar respectul se amestecă bine cu puțină inteligență emoțională, între cuburile de gheață (a căror circularitate indică inițial frivolitate și compasiune, ulterior prin contopire definind rațiunea momentului).

Căutăm mai tot timpul contextul favorabil, iar momentul este amânat de prea multe ori pentru a mai avea o intensitate potrivită.

Într-un final schimbul de măști ne face să credem în ”nebunia lui Nietzsche” și căutăm cu o oarecare detașare răspunsuri ce nu se potrivesc întrebării existențiale.

Și uite așa, fără să ne dăm seama, devenim aroganți, aducem obiecții, formulăm idei ce se contrazic, iar unii care au plătit această carte cu bani munciți, cu siguranță că în volumul II al cărții vor cere, sau cel puțin vor gândi, acea ”despăgubire intelectuală”. Este exact ceea ce ne-a rugat ”modestul Schopenhauer” să nu facem, adică doar cei aleși vor concluziona că ”viața este scurtă, iar adevărul bate departe și trăiește mult”.

”Lumea este reprezentarea mea”, iar eu mă consolez cu faptul că întotdeauna primesc cognacul cadou, drept răsplată pentru eforturile mele de a mă identifica cu propria bibliotecă.