Este arta un rezultat al nemulțumirii față de real?

Cât de frumos se întreabă Friedrich Nietzsche : “oare omul se poate distanța îndeajuns de semenii lui, încât să sculpteze în ei”?

Kant: “Frumosul fiind un dat obiectiv, este perceput prin mijlocirea simțurilor ca reprezentare, deci angajează senzorialitatea. Însă, în același timp el trezește un sentiment de plăcere, deci angajează subiectivitatea”.

Dacă în antichitate tot ceea ce era frumos era de cele mai multe ori asociat cu ceea ce este bun și util, în zilele noastre, din comoditate, ajungem să contopim frumosul cu fericirea, adevărul, bunătatea, și chiar perfecțiunea. Frumosul ar putea fi numit drept tentația perfecțiunii …. asta e altceva ….. dar, perfecțiunea, după cum bine știm, se constituie cel mai adesea, arareori sau chiar imposibil de atins.

Cred că prefer varianta lui Schleiermacher. El a fost primul care a propus înlocuirea conceptului de frumos cu cel de perfecțiune artistică.

Longinus vine cu o interpretare discutabilă, care să fiu sincer, în ziua de azi, parcă nu mai e atât de teoretică, și anume identificarea frumosului cu ceea ce e sublim în noi : “ceea ce înalță sufletul în regiuni supreme și face să se nască în noi o stare admirabilă de uimire”.

Immanuel Kant continuă tacticos, ca într-o partidă de șah: “sublimul beneficiază atât de atributul simplității, cât și de acela al duratei”.

Etienne Souriau afirmă că sublimul este o categorie estetică supremă ce intră în trăsătura celorlalte categorii, una dintre cele mai importante categorii fiind cea a grațiosului.

Grațiosul lui Plotin, cel care l-a folosit pentru prima oară, însemna reflexul ideii de bine în lumea inteligibilelor. “O spontaneitate ușoară și fericită, de natură să demonstreze că voința morală și înclinațiile au ajuns să se armonizeze în unitatea sufletului frumos”.

Fără a mai pune în discuție judecata estetică la Kant și cele două feluri de frumos……..dacă artistul exprimă concret “idei estetice”, atunci el reușește să realizeze ceva ce întrece natura – prin geniu natura se întrece pe ea însăși.

Nietzsche își rezervă dreptul, după cum era de așteptat, să aibă ultimul cuvânt: “Frumusețea este pentru artist ceva dincolo de orice ierarhie, pentru că în ea contradicțiile sunt îmblânzite”.

Oricât de mult ne-am scufunda în istoria filosofiei, parcă cu atât mai mult suntem prinși în vârtejul conceptelor. Cu toate acestea avem o concluzie simpatică: frumosul se exprimă în primul rând prin artă, iar de acolo își ia seva prin sublim, estetic, etic, bine, util, grațios, simplitate, spontaneitate, geniu, inteligibil, etc.

Musique francais

Acum câțiva ani o prietenă mi-a redeschis apetitul pentru muzica franceză (aproape că m-a obligat prin plăcerea și dorința ei). Deși suntem intoxicați zi de zi cu tot felul de combinații muzicale, din când în când, o piesă în limba franceza are funcția de detensionare nervoasă.

Cu siguranță toată lumea se gândește la acei artiști consacrați: Edith Piaf, Charles Aznavour, Claude Francois, Joe Dassin, etc. Spre sfârșitul anilor ’80 parcă nu aveai cum să fugi de vreo piesă a Vanessei Paradis, iar după anii ’90 peste tot se auzea Celine Dion.

Abia prin 2010 un tânăr cu origini africane, Stromae, mi-a atras atenția în mod special, cu piesa “Alors on danse”, iar în 2013, la radio se asculta doar o singură piesă : Indila – “Derniere danse”.

Prin 2014 – 2015, cineva drag m-a făcut să ascult cu interes Kendji Girac.

Pandemia a adus în prim plan pe Aya Nakamura cu “Djadja”. Acea perioadă m-a făcut să-mi lărgesc orizontul, iar muzica franceză ocupă acum primul loc în topul preferințelor mele:

• Kendji Girac feat Soolking – “Baila”
• Kendji Girac – “Maria, Maria”
• Soolking – “Guerilla”
• Soolking – “Milano”
• Emkal – “J’la connais”
• Emkal – “Oublie-moi”
• Slimane feat Vitaa – “Ca ira”
• Niro – “Qui sait?”
• Souf – “Mi amor”
• Heus feat Soolking – “Malaga”
• Gosch – “Tu penses”
• Louane – “Si t’etais la”
• Ridsa – Nous deux”
• Zaho feat Indila – Roi 2 coeur”
• Mok Saib & Zaho – “Toi et moi”
• Yann Tiersen – “J’y suis jamais alle”.

Majoritatea amicilor mei, atunci când vin în vizită și aud vreo astfel de piesă au o primă reacție de genul: “OOo, ce melodie bună, ce ritm, etc”, după care vine dezamăgirea: “Aaaaaa …… e în franceză!” (nu prea sunt genul, nu prea mă omor după astfel de piese, etc.).

Made in Turkey

Când l-am descoperit pe Orhan Pamuk, pur și simplu am fost fascinat de tot ceea ce reprezintă acest ținut (istorie, cultură, social media, nivel de trai, turism). Am savurat fiecare pagină din cele peste 15 cărți citite, ale acestui autor. Cu toate acestea, filmul turcesc nu m-a atras în mod special, poate și pentru că peste tot în jurul meu se vorbea de acel serial transmis de Kanal D, Süleyman Magnificul.….până și bunica mea de 83 de ani se întreba cum rezist tentației de a nu urmări acel show tv.

Mai apoi, printr-o conjunctură, fără să-mi dau seama s-a trezit romanticul din mine, și cu lacrimi în ochi am vizionat pelicula “Miracol în celula 7“. Mi s-a confirmat totuși, în acest fel, că filmul turcesc e prea “siropos” pentru mine și gusturile mele.

Când credeam că am scăpat de remușcări și că îmi voi hrăni curiozitatea doar cu scriitori consacrați ai Turciei, iată că mă trezesc în fața ecranului, cu un Netflix inundat de filme și seriale “made în Turkey”.

Plecând de la ideea că, turcii au totuși ceva al lor ….. m-am așezat confortabil în fotoliu și am acceptat un miniserial cu 8 episoade : “Șahmaran“.

Nici acum nu știu dacă narghileaua din sufragerie, utilizată intens în ultimele săptămâni, a avut un rol atât de important în selecția filmelor de seară vizionate la început de 2023: “Nu mă părăsi“, “Un bilet dus către ziua de mâine“, “Trebuie să te uit“, etc.

Și uite așa m-am întors de unde am plecat. Chiar și acum la școală, în fața unui ceai fierbinte, vine câte un coleg și îmi recomandă “something made în Turkey”…… Zilele trecute, colegul meu, profesor de istorie, mi-a transmis imperativ să nu ratez un serial turcesc “Otomanii“, poate nu am mai văzut de mult ceva diferit…… :)))))

Black list

Văzusem de mult timp la recomandări pe netflix acest serial, dar cifra 9 afișată în dreptul numărului de sezoane m-a cam descurajat. Timpul liber nu prea îmi permite acest maraton cinematografic. Dar, la insistențele câtorva prieteni am început totuși să vizionez acest show tv (până și duhovnicul meu văzuse câteva episoade, datorită timpului petrecut în familie, fiica dumnealui fiind un fan al lui Raymond Redington, personajul principal). Eram oarecum obișnuit cu genul ăsta de film dur, brutal, cu referire la aspectele esențiale ale criminalității, de pe vremea când mă încântau zecile de episoade din Dexter, The mentalist, etc. Așa cum în Criminal Minds m-au fascinat citatele existente în fiecare episod, aici am avut surpriza să descopăr coloana sonoră (foarte multe piese de calitate și un amestec al genurilor muzicale destul de interesant). Apoi am aflat că întregul serial are un playlist format din 590 de melodii, iar până acum câteva mi-au atras atenția în mod special. Dacă îmi permite timpul, chiar am să fac un efort să am întreg pachetul muzical (postat aici pe blog), pentru că într-adevăr merită ascultat și cred că e punctul forte al acestui film. O selecție a acestora e o chestiune subiectivă, dar se impune o mostră măcar, tocmai pentru a trezi interesul și celor mai sceptici :

1. Greg Laswell – “Dodged a Bullet“
2. Gordon Lightfoot – “If you could read my mind“
3. Leonard Cohen – “Famous Blue Raincoat“
4. Portico feat Jono McCleery – “Where you are“
5. Radical Face – “The road to nowhere“
6. Jose Gonzalez – “Heartbeats“
7. Disturbed – “The sound of silence“
8. Von Grey – “Poison in the water“
9. Dominic Halpin – “Everything Just So Fine“
10. SYML – “The war“
11. Ethan Burns – “King of Secrets“
12. Charlie Cunningham – “Force of habit“
13. Ryan Kinder – “Bury the Shadows“
14. Fink – “Warm Shadow“
15. AceMyth – “Danger Man” (Rock it Now).

Perspective

Atunci când vin sărbătorile ai ocazia să vezi masele de oameni, care se mișcă precum furnicile, doar, doar or mai duce câte ceva d-ale gurii acasă.

Mă gândeam că o dată cu sfârșitul pandemiei… o să urmeze o perioadă grea, în care să ne reevaluăm poziția și să încercăm cât mai repede să ne găsim vechiul reper.

Oarecum mă așteptam….dar, să văd oamenii lipsiți de orice perspectivă….parcă m-a cutremurat nițel. Spiritul de turmă, vocea mulțimii, critica de orice fel, lipsa de tact, dezorientarea culturală, parcă sunt mai prezente acum ca niciodată.

Asemeni unui iubitor de artă ce contemplă minute în șir frumusețea tabloului din fața sa, stăteam și eu în fața rafturilor mai marilor magazine, pentru a înțelege cum mai stăm cu inflația. Tre’ să fi fost ciudat pentru ceilalți să vadă cum toată lumea aleargă, se mișcă cu o rapiditate de invidiat, și doar unul singur (eu) stă și contemplă în mijlocul supermarket-ului. Imediat m-am trezit cu câțiva clienți pe lângă mine, care m-au și întrebat dacă am descoperit vreo reducere ceva, sau poate că sunt produse noi….. Și nu era curiozitate, ci doar un impuls al celui ce nu are cultura de a drămălui cu o oarecare înțelepciune, propriul venit.

Să avem sărbători cu bine și poate că, noul An o să ne îndrepte pașii către a avea din nou acea perspectivă !!!

E vina mea, e vina ta

“Că te-am văzut e vina mea, că te-am plăcut e vina ta” :

• oamenii nu se rușinează când gândesc ceva murdar, ci, pesemne, când își imaginează că-i credem capabili de aceste gânduri murdare.
• pudoarea există pretutindeni unde se află un “mister”.
• ne temem de dispoziția ostilă a aproapelui, fiindcă ne așteptăm ca el, prin această dispoziție, să ne descopere secretele.
• dacă n-ar fi curiozitatea, s-ar fi făcut puțin pentru binele aproapelui.
• există femei care, oriunde le-ai scotoci, n-au interioritate, ci sunt niște pure măști ….. dar, tocmai ele sunt în stare să stârnească la maximum dorința bărbatului: el caută după sufletul lor ……. și continuă să caute 🙂

Ce simplu ne explică Nietzsche ceea ce nu reușim să vedem azi în jurul nostru.

“Îmi fac planuri, îmi fac filme” :

• unii oameni s-au obișnuit așa de mult să fie singuri cu ei înșiși, că nici nu se compară cu alții, ci-și deapănă înainte viața monologică, într-o dispoziție calmă și plăcută, stând admirabil de vorbă cu ei înșiși, chiar râzând.
• neîncrederea în sine însuși nu trece întotdeauna nesigură și timidă, ci uneori ca turbată: s-a îmbătat ca să nu tremure.
• a face planuri și a lua hotărâri comportă multe sentimente bune ….. doar așa aștepți liniștit necazul și dezmeticirea.
• trebuie să înveți să ieși mai curat din niște împrejurări imunde și, la nevoie, să te speli și cu apă murdară.
• în teaca aurită a compătimirii se ascunde câteodată pumnalul invidiei.

Să învățăm să apreciem fiecare clipă, cu bunele și relele ei.

Jurnalul străzii

Când mă uit la comportamentul noilor generații, parcă imediat mă duc cu gândul la “Dangerous minds”, iar, în cazul unor copii, versurile lui Coolio nu sunt chiar atât de departe de adevăr. Întotdeauna am mers pe mâna acestui film, ca și punct de referință la ceea ce se dezvoltă în acești tineri înfocați.

La aproape 15 ani de la apariția acestui film și cam tot atâția de când mă lupt și eu cu sistemul nostru de învățământ, pelicula “Freedom writers” cu siguranță intră în top.

Chiar dacă problemele tinerilor noștri sunt un pic diferite, totuși învățământul integrat se definește prin aceeași sensibilitate: tineri profesori dornici de afirmare ce se implică până la epuizare, ce traversează curtea liceului cu teancuri de eseuri, mai mereu cu cafeaua lângă ei și reprezentativa țigară, ce parcă se fumează singură, cu propriile drame și divorțuri, dar postând mereu în cei mai buni ascultători, luptători, adevărați educatori ce modelează după reguli neconvenționale, programe școlare ce se simplifică și se reduc în funcție de aspectul social creionat la repezeală, etc.

Mai mereu, cele 120 de minute petrecute în fața ecranului schimbă perspectiva abordării acestor teme, iar noi chiar tresărim în fața “schimbării”.

Unii se vor relaxa, alții vor deveni instant niște mici bocitoare, dar în final, pe ritmuri de hip-hop vor avea un nod în gât.

Lucrurile evoluează repede, tinerii cresc mai rapid decât anticipam noi ……. și cu toate acestea încă avem curajul să ne punem acel semn de întrebare.