Superstiție

Dimineața…..ora 7.30. Mă îndreptam în grabă către locul de muncă. O vreme mai degrabă tomnatică, decât cea specifică lunii decembrie. În centru orașului, undeva pe o alee ce dădea în bulevardul M.Eminescu, abia se deschisese un magazin. Vânzătoarea, o femeie în jur de 50-55 ani, ieșise pe alee să își conducă fiica, care cred că băuse cafeaua împreună cu mama, iar acum era pregătită de altă zi aglomerată. Cu siguranță băuse prea repede cafeaua, pentru că își uitase sacoșa în magazin. Mama, vânzătoarea, femeie cu experiență, dar și cu frică de Dumnezeu, a observat acest lucru. Chiar când eram în dreptul dumneaei, aud un țipăt: * Staaaaai !!!! nu te întoarce….îți aduc eu sacoșa. Nu e nevoie să te întorci din drum, din calea ta….știi că nu e bine*. Grăbită….aleargă….și vine repede cu punga.Dar, spre surprinderea mea, femeia mergea lipită de perete cu un pas mare și totuși ordonat. Îi tot repeta fetei ei, că a ales să meargă pe acolo pentru a nu afecta calea….Ori că s-ar fi întors tânăra din drum, ori că ar fi pășit vânzătoarea pe aceiași urmă, ar fi fost la fel de tragic. Calea, urma, pașii,drumul, traseul trebuiau lăsate intacte. Asta era și ideea…..*fiecare are drumul său*.

O astfel de superstiție e mai puternică în ziua de azi decât multe altele pe care le știți și voi…..Am zâmbit, dar cu jumătate de măsură, pentru că reacția mea a fost una la fel de ciudată și pentru mine: mă tot uitam în urma mea să văd dacă nu cumva vreo ființă criminală îmi strică acea cale, care nu trebuia modificată și nici alterată în vreun fel…….:)

And when I die….

O după amiază plăcută de iarnă……meditație, gânduri, rugăciune alături de un înger. Liniștea din cimitir, brusc, a fost deranjată de un cor de voci feminine. La câțiva metri de mine se află mormântul unui fost profesor de filosofie. Murise recent, adică vreo lună și ceva în urmă, din cauza inimii, la o vârstă destul de înaintată ( aproape 80 de ani).

Opt femei încercuiau coroanele și își exprimau gândurile cu voce tare. Una dintre ele afirmă: * Ne întâlnisem într-o zi de toamnă prin parc, accidental. Mi-a propus ca peste vreo lună să mergem cu niște prietene comune, câteva zile la munte. Mă tot suna la sfârșit de săptămână, doar ca să mă întrebe dacă totul este bine, adică să nu mă răzgândesc cumva cu plecatul. Era foarte atent. Un tip finuț. Și asta era acum aproape 50 ani*.

Nu îmi venea a crede ce aud….următoarea femeie lăuda lejeritatea cu care răposatul scria poezii de dragoste și i le recita noaptea la lumina stelelor.

Fiecare dintre acele femei spunea câte ceva romantic și drăguț despre fostul prof. de filosofie.Doar una singură stătea liniștită într-un colț și bânguia ceva despre testament. Vorbea sacadat, dar cu o oarecare revoltă. Vorbea mult…..cam materialistă, negativistă, dar cu o formă pură de regret. Așa mi-am dat seama că rolul ei, în viața acelui profesor seducător, fusese altul….:)

Toate acele femei se cunoșteau între ele….fiecare părea să știe ce rol a avut, fiecare știa ce trebuie să facă la mormânt….dar, cu toate acestea, vorbeau împreună, atât de frumos despre cel ce fusese un adevărat profesor de filosofie.

Unele se mai rușinau, altele se eliberau parcă, de tot ce era mai frumos la nivelul afectivității…..Chiar și pentru mine era un sentiment plăcut: am zâmbit, am ridicat privirea către cer și mi-am zis în gând că așa vreau și eu să mor……:)