“Între noi fie adevărul”

Einstein(dezinvolt): Atunci aflaţi că eu sunt Mefistofel.

Goethe(ironic): Dumneavoastră sunteţi un mare om de ştiinţă. Puteţi fi oricine doriţi.

Einstein: În cercetările mele de fizică atomică, am descoperit condiţiile în care se desfăşoară o reacţie în lanţ. Descoperirile mele au stat la baza creării bombei atomice…..Ei, spuneţi ceva?! Tot mai credeţi că nu sunt Mefistofel?

Goethe(puţin furios): Domnule Einstein, Diavolul înseamnă ceva mai mult. Este perfid, oribil, inuman. Dumneavoastră aveţi şi alte descoperiri, puse în slujba omului, spre binele lui. Nu sunteţi diabolic. Nu v-ar sta bine.

Einstein(pe un ton decisiv): Datorită mie, descoperirilor mele, s-a creat o armă de distrugere în masă, o armă perfectă. Ce vreţi mai mult? Îl aveţi în faţă pe însuşi Diavolul !

Dante(apropiindu-se de Goethe): Permiteţi-mi să vă ofer cu autograf această carte.

Goethe(luînd cartea în mână): “Infernul”? L-am citit de nenumărate ori.

Dante: Mai citiţi-l o dată…Citeşte o carte de o sută de ori şi a o sută una oară ţi se pare cu totul altceva…Nu strică să mai aveţi un exemplar.

Goethe: Adevărat. Dar de ce v-aţi părăsit secolul ca să mă căutaţi ?

Dante : După ce am citit “Faust”, mi-am dat seama că unul din personaje aş putea fi eu.

Goethe: Faust, nu ?

Dante: Eu am creat “Infernul”. Amintiţi-vă cuvintele: “Lăsaţi orice speranţă voi care intraţi aici” sau “Viaţa este o cursă spre moarte”…

Goethe: Nu văd decât o mare luciditate….

Dante(furios): E mai mult decât atât! Aceste maxime nu puteau fi spuse decât de Belzebut. El le înţelege cel mai bine. El a pătruns în esenţa lor, în esenţa a ceea ce înseamnă iadul… Gândiţi-vă apoi la scenele pline de groază, infernale, din această parte a cărţii mele. Cine le putea scrie, vă întreb? Cine? Eu, Belzebut. De acum aşa îmi voi semna cartea.

Einstein(revoltat): Domnule Dante, greşiţi. Greşiţi foarte tare. Sunt şi eu aici. Nu întâmplător. Ba, am prioritate. Ştiţi, teoria firelor de aşteptare. Am fost primul.

Dante: Desigur, aţi fost înaintea mea. Am făcut şi o comparaţie, în mintea mea, între “Infernul” şi Hiroshima. Dar nu sunteţi dumneavoastră autorul bombei atomice. Sunteţi un om prea paşnic. Cântaţi la vioară. Nu puteţi fi Belzebut. E o haină care vă înfăşoară prea tare. Vă strânge şi în coate. Trebuia să mai lucraţi, să faceţi, într-adevăr o descoperire demnă de Diavol. Ori, dumneavoastră v-aţi pierdut timpul cu teoria relativităţii ca să-l subjugaţi pe Satan…Aţi eşuat, domnule Einstein, aţi eşuat lamentabil…

Einstein: Nu contest argumentele dumneavoastră. V-aţi documentat, deşi veniţi din alt secol, din altă epocă a umanităţii…

Dante(furtunos): Quod erat demonstrandum! Aţi folosit cuvântul “umanitate”. Diavolul fuge ca de tămâie de astfel de cuvinte. Nu fac parte din vocabularul lui. Niciodată, niciodată !

După ce Goethe se enervează, îi dă afară şi astfel pe scenă rămâne doar el:

Goethe(în şoaptă): Mefistofel! Mefistofel! Vino, de oriunde te-ai afla. Am nevoie de tine.

Mefistofel: M-aţi chemat maestre ?

Goethe: Te-am chemat să-ţi spun că eşti concediat.

Mefistofel(sigur de el):N-aveţi cum,domnule.Sunt creaţia dumneavoastră.

Goethe: … Eşti liber.

Mefistofel: …Dar o să vă pară rău. Unul ca mine nu mai găsiţi….Eu sunt fidel până în pânzele negre.

Goethe: Eşti pre blând pentru Satana. N-ai creat tu “Infernul”. N-ai ucis cu mâna ta pe nimeni(pe lângă Einstein şi Dante venise şi Raskolnikov care avea ca argument faptul că a ucis o bătrână). N-ai creat bomba atomică…Ce mai! Eşti prea mic pentru Satan, eşti neînsemnat.

Mefistofel(prefăcut): Domnule, nu mă lăsaţi pe drumuri, v-am fost loial.

Goethe: Vezi, eşti uman. Te lamentezi ca un muritor de rând. Nu mai pot lucra cu tine……Fii bărbat. Te rog să mori ca un bărbat.

Mefistofel(revenindu-şi în fire): Pentru o clipă m-am gândit că nu veţi mai folosi acest cuvânt, care îmi place foarte mult. Voi dispărea. Voi muri mai bine zis. (Iese repede pe uşă cu coada între picioare)

Goethe(gânditor): Acum să încep jocul. Să încep să mă joc iarăşi cu personajele mele…..

                                                    ( Cortina )

Am prezentat aceste fragmente din această piesă de teatru în trei acte tocmai pentru a vă adresa o întrebare :

Vă doriţi la fel de mult să fiţi Mefistofel, sau sunteţi un Faust liniştit, bun, uman, salvator ?????? ( pentru cei care încă nu au creat nimic e mai bine să creadă că ar putea fi un Faust destul de bun, dar pentru cei care vor să se joace cu propriile lor personaje e mai greu de decis).

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in recenzii. Bookmark the permalink.

One Response to “Între noi fie adevărul”

  1. Pingback: “Mă doare în cot” « Alex Ciotir

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s