Bucură-te de ceea ce ai!

Cele opt avantaje ale celui ce este nerod:

– n-are griji;

– mănâncă mult mai bine decât alţii;

– vorbeşte mult;

– doarme zi şi noapte;

– nu meditează asupra dreptăţii şi nedreptăţii sau asupra vreunei alte chestiuni;

– e indiferent la cinste şi ocară;

– pune picioarele sale pe capul tuturor;

– trăieşte mult;

Patriotism

Încă un român mort în Afganistan recunoscut post-mortem patriot. Omul doar a vrut să câştige nişte bani în plus pentru familia sa, dar a ajuns erou acum. Alţii sunt plecaţi cu burse în ţări străine şi ne reprezintă cu cinste, dar nu vor fi consideraţi eroi niciodată. Nu i-a trimis armata noastră acolo, deci nici post-mortem nu li se va acorda nimic.

România îşi face datoria, iar dacă mai moare vreunul îi oferim o medalie şi câţiva bani de la primărie, tocmai pentru a justifica actul nostru eroic.

Devin eroi doar cei care au vreun contract cu Ministerul Aprării. Cei care au însă un contract, în ghilimele, cu un alt minister (ex.Ministerul Culturii) au ales greşit în încercarea de a deveni eroi.

Imaginea pe care şi-au creat-o minerii din 90 încoace ne face să credem că pot muri cu miile prin mine că eroi pătrioţi nu vor fi niciodată.

Sportivii care activează la Steaua sau Dinamo pot deveni eroi peste noapte că doar sunt sub un minister, ceilalţi însă fac sport doar din plăcere.

Este plăcut şi frumos să mori pentru patrie. (Horaţius)

Invadatorii

Întotdeauna am fost sceptic atunci când încă un provincial a călcat în capitală.

La începuturile invaziei lor în capitala noastră mult iubită erau vazuţi asemeni romilor în Italia (mai ales moldovenii).

Am fost mai reţinut în a crede în succesul oricărui moldovean în capitală tocmai pentru că aveam o vagă impresie că vor suferi de o “ejaculare precoce” în capitală. La unii chiar aşa a şi fost, dar marea majoritate au muncit din greu la a da o identitate bucureşteanului de zi cu zi care “rumega” informaţia fără a şti de ce, tocmai pentru că era prin însăşi definiţia sa o legumă.

Pe de altă parte ar fi fost un act sinucigaş din partea unora să se piardă în”noroiul” unor comune sau chiar orăşele din provincie. Nu pot să conturez un spaţiu al deschiderii existenţiale pentru unii cum ar fi un Adi în Moineşti, un Costel în Cavadineşti, etc.

Dar sunt şi reacţii adverse în momentul în care priveşti acest lucru ca şi cum ţi-ai lua medicamentul de dimineaţă: cum ar fi un Marian din Galaţi pe care sincer îl vedeam având o viaţă asemeni celei din serialul “Californication”, iar el mă dezamăgeşte optând pentru o zi normală la redacţie. Ce-i drept că şi personajul din “Californication” era scriitor, dar parcă unii doresc să se expună unui mediu infect tocmai pentru a se defini pe ei înşişi.

Oricât de plictisitoare ar fi viaţa în capitală, oricum te scoate din anonimatul impus de statutul pe care ţi-l oferă provincia. Unii zâmbesc deja spunând că nu faci altceva decât să te complaci într-un alt anonimat impus de capitală. Aşa e ! dar totuşi e un progres faţă de anonimul proviciei pe care îl recunoaştem atât de uşor.

E ca şi cum îţi trimiţi odrasla la facultate(chiar într-un oraş mai mic precum Iaşi sau Cluj). Se schimbă ceva din start. Dar fiecare are opţiunea de a alege. Unii nu se obişnuiesc atât de repede cu acest statut nou de student(urmând exemplul) şi devin nişte “curve” ale acelui timp, sau mai grav nişte rebuturi ce rumegă în linişte. Alţii se schimbă în bine şi îşi urmează cursul evoluând în fiecare zi. Cam aşa e şi cu asaltul provinciei.

Văd că unii abia recunosc acest asalt la fotbal, că au venit “ciumeţii” de la Vaslui şi au bătut pe Steaua, sau că Iaşi-ul a mai încurcat pe Dinamo, sau mai nou că avem o campioană din provincie (CFR Cluj).

Pe plan cultural sunt recunoscuţi din plin (dar post-mortem), iar imaginea provinciei e ţinută pe culmi înalte de tot ce avem mai bun ca şi sex slab, sau partea feminină (Sexy Brăileanca, Nikita, eventual şi nişte transsexuali).

Poate îmi fac şi eu o rezervare că e prea frumos ?!!!  ::)))

dali_inaugural_goose_flesh1

                  CĂTRE CAPITALĂ !!!!!!!!

P.S: doar dacă îl am ca model pe Salvador Dali înseamnă că sunt pregătit pentru un oraş ca Bucureşti. :::)))))

Evident la vârsta a 3-a

Având din nou ocazia să mai  stau de vorbă cu bătrânul și umilul meu bunic mi-am dat încă o dată seama că autenticitatea unei povesti se regăsește întotdeauna în astfel de întâlniri.

În calitate de nepot tre’ să recunosc că am un statut privilegiat față de orice poveste rostită de cel care are responsabilitatea istoricizării câtorva generații.

Existenta unei sticle de coniac, așezată parca la distanța egala intre noi, justifica orizontul si tematica povestilor. Cele doua pahare, ce parcă prevestesc începerea unui ritual, au rolul de a impune trasarea unui spațiu, însă cu sacrificiul de a reduce tot ceea ce poate fi geometric.

“Sentimentul tau e mai puternic decat al meu. Ceea ce este tanar face diferenta. Tu nu faci nici un efort, eu insa da. Pe de alta parte, durabilitatea acestui sentiment te va supune pe tine la mari eforturi, in timp ce eu nu mai am nevoie de garantii din partea sentimentului din mine. Eu doar astept linistit.” Cam asa a inceput povestea bunicul.

Fiecare rid de pe fata sa are o poveste, iar eu unul sunt atat de mandru ca nu am riduri tocmai pentru ca ma situez intr-o lume a povestilor “second-hand”.

Bunicul ma avertizeaza de faptul ca orice poveste de a sa are un timp al ei care nu poate fi alterat atat de usor de un timp de al meu, sau de un timp al nostru(ca sa ma situez si eu undeva astfel).

In final observ ca tot ceea ce poate fi un resort al lucrurilor care il revolta pe bunicul meu se rezuma la propozitia care m-a impresionat cel mai mult : ” Mi-ar place sa vad sange rau, sange negru, sange de pagan undeva pe o strada”.

Ma uit pe fereastra si de aici natura parca arata altfel. Ceea ce pentru unii arata sinistru pentru altii e plin de semnificatii.

Sărăcie versus Moralitate

Întotdeauna când vorbim de limitelele sărăciei materiale automat ne schimbăm şi tonalitatea vocii şi implicit devenim nişte mici îngeraşi coborâţi pe pământ care propovăduiesc orizonturile moralităţii.

Oare sărăcia într-adevăr justifică acea bogăţie spirituală exprimată printr-o “supradoză” de moralitate sau a fi moral implică întotdeauna o apartenenţă la o formă sau alta de sărăcie materială ???

Observăm că din ce în ce mai des oameni cu o stare materială de invidiat ne explică ce înseamnă să fii moral chiar mai bine decât cel mai autentic român.

Pe de altă parte autenticitatea rurală a cam obosit să mai justifice acea ultimă picătură de moralitate.

Acei tineri care fără să vrea au mai “supt la ţâţa moralităţii” par azi asemeni unor studenţi nebuni, asemeni lui Raskolnikov al lui Dostoievski.

Alţii deşi sunt “însemnaţi” preferă ca moralitatea să le citească din când în când asemeni Hannei Schmitz a lui Bernard Schlink (The Reader).

Ceilalţi sunt atât de siguri de moralitatea lor încât atunci când toată lumea orbeşte ei “orăcăie” prin acea lumină albă fără să anticipeze finalul, asemeni acelora din “Eseu despre orbire” a lui Saramago.

În final întâlnim pe aceia care stau faţă în faţă cu moralitatea până când într-un final vor avea soarta pianistului din “Gloomy Sunday”.

Dar noi vom avea un final care cânva va fi pus şi el sub semnul interpretării unei cărţi sau a unui film. Vom ajunge ca în “Bătrânul şi marea”, doar că nu ştiu câţi dintre noi vor avea răbdare să prindă marele peşte.

“Moralitatea teatrală”

Să fii moral în funcţie de contextul dat sau în funcţie de personajele secundare care ţi se înfăţişează ?

Se poate. La noi se poate şi aşa ceva. Şi moralitatea a ajuns un ambalaj de lux al unor oameni foarte ieftini.

Viaţa unor oameni e împărţită foarte clar în câteva acte ale unei piese dinainte anunţate.

Dacă într-o anumită perioadă va trebui să joci într-o piesă istorică sau într-o comedie atunci îţi vei expune acea parte a moralităţii tale care justifică o anume spiritualitate confuză, adică un amalgam de cuvinte obosite, sau reproşuri impuse de alţii. Dacă situaţia se complică şi suntem în faţa unei drame atunci apelezi la un prieten care îţi explică sincer că trebuie să afişezi ca având o moralitate fin lucrată în timp, iar tu eşti capabil in această situaţie de a comprima şi de a înţelege tot răul din lume.

Oricât de scârbit vei fi de această combinaţie a moralităţii cu teatralitatea fiecăruia, vei fi pus în situaţia de a nu putea exprima în cuvinte sensul acestei combinaţii.

Mulţi devin “actori” ai unor piese dinainte de a şti că sunt oameni şi că astfel sunt supuşi unei moralităţi. Se pare că facem noi o confuzie. Ei cred tocmai inversa acestei afirmaţii. Ei cred că devin morali tocmai pentru că s-au născut nişte “actori desăvârşiţi”.

Mă îndoiesc că îi vom putea vreodată face să înţeleagă că “Patericul Românesc” e o “piesă de teatru” care e şi comedie, e şi dramă, e şi piesă istorică, e de toate, şi care nu-ţi cere deloc să fii moral, tocmai pentru că iţi arată ea care e moralitatea din tine fără ca tu să faci vreu efort.

“Criza”

Aproape că ne-am săturat să vorbim de criza economică apărută la noi în ţară. O tratăm de parcă doar la noi ar fi aşa ceva. Instantaneu devenim victime ale puterilor economice din Europa.

Dar nimeni încă nu observă că la noi în ţară această “criză” are de fapt rădăcini puternice. De fapt până să putem judeca aceată formă a “crizei” fie ea şi economică, noi ar trebui să găsim o soluţie la adevărata “criză” a noastră: criza conştiinţei.

“Nu înseamnă că eşti sănătos dacă te adaptezi la o societate bolnavă”.

Soluţii pentru acest tip de “criză” se pare că nu avem oricât de mult am “strâge cureaua” şi asta pentru că am făcut destule sacrificii şi nici un rezultat. Am “expulzat” cât de mult am putut tocmai pentru a face loc acestui haos.

Ne place să ne îmbolnăvim deşi dăm sfaturi la toţi despre cum e să fii sănătos.

E la fel ca şi în ecranizarea “Orbirea” doar că noi după ce ne-am recăpătat vederea nu am înţeles nimic.

La noi totul e ca un mare deşert, doar că niciodată nu vrem să înţelegem care este simbolistica deşertului şi astfel totul devine deşertăciune.

Ne place să ne jucăm cu nişte cuvinte fără însă să ne dăm seama că de fapt se creează nişte monştri al unui limbaj de lemn.