Filosofia lui “Ca şi cum”

Hans Vaihinger în lucrarea “Filosofia lui ‘Ca şi cum'” vorbeşte de voinţa noastră de a adera intenţionat la iluzie.

Cât poate fi de morală această voinţă ? Păi ar putea ţine de moralitatea noastră cam până i s-ar termina “tubul ce oxigen”, care se va termina atunci când noi nu vom mai putea face faţă atacurilor din exterior.

În momentul în care noi ne închidem în “carapacea conştiinţei” atunci o să ne dorim acea abatere de la realitate.

Suportul acestei abateri îşi are rădăcina în mit, artă, metaforă.

“Tărâmul imaginilor înşelătoare este şi el o parte a naturii şi merită să fie studiat ca şi celelalte” afirmă Nietzsche care îi dă şi soluţia lui Vaihinger intrat în impas de această dată.

Care este instinctul fundamental al omului ? construirea de metafore.

Astfel soluţia găsită de Vaihinger prin efortul lui Nietzsche, este expresia forţată a voinţei de iluzie şi anume “minciună în sens extramoral”.

Încurajarea iluziei în mod conştient şi intenţionat este o consecinţă a acestei abateri de la realitate şi astfel voinţa de iluzie devine în cadrul unui spaţiu închis al acelei carapace, un joc al forţelor.

Acest joc al forţelor va face ca iluzia să danseze ca în jurul unui foc de tabără, sărbătorind parcă realizarea structurii ce face posibilă distorsionarea realităţii în fiecare moment al ei. 

“Metafora” este încoronată cu surle şi trâmbiţe, iar clovnii iluziei au rolul de a face uitate, cel puţin pe moment, pierderile suferite în construirea acelei “carapace a conştiinţei”. Urmează o nouă eră a “Sensului”.

Morala: Totul va sta sub semnul artei, dar nimic nu va fi artistic.