Primul terorist al revoluţiei din ’89

05_poze_revolutia_din_1989Astăzi, în timp ce mă aflam în curtea şcolii, observ un domn brunet, cu mustaţă, ce mergea un pic greoi, apăsat, şi care se îndrepta către mine. Mă întreabă dacă sunt profesor la liceu şi mă roagă să am grijă la copii, pentru că vor tăia un copac. Ajung repede în cancelarie şi transmit mesajul. O doamnă inginer mă cheamă pe hol să-mi arate ceva. Ajungând la geam îmi arată cu degetul exact acel om cu care discutasem câteva minute mai devreme. Incepe să îmi spună povestea acelui om:

La revoluţia din decembrie, doamna inginer ce lucra la halele “Înfrăţirea” fusese şefa acelui domn. Cică era,poate cel mai bun tinichiger din oraş. Atunci în decembrie ’89, un bun amic de al său îi lăsase trabantul la hală să îl repare. Îl terminase de făcut şi era încântat că poate să-i facă o surpriză amicului şi să-i ducă maşina mai repede acasă. În grabă, pleacă în trombă cu bolidul şi uită să-şi ia actele. Între timp, la radio se dăduse ordin ca străzile să fie blocate pentru a repera mai uşor eventualii terorişti. Când ajunge tinichigerul nostru pe bulevard în Botoşani, toată  armata blocase strada deja. Ştiind că nu are actele la el, dar fără să ştie de vreun ordin, şi cu atât mai puţin de marea revoluţie, omul nostru s-a speriat atât de tare încât a mers cu trabantul pe o străduţă lăturalnică. Un tanc al armatei îl urmărea în scurt timp. În 5 minute au ciuruit efectiv toată maşina. În încercarea de a scăpa nevătămat, omul nostru s-a târât pe jos cât a putut, dar cu un preţ: i-au ciuruit şi lui tălpile picioarelor. L-au dus la spital, iar întreg salonul era flancat de oameni ai armatei ce îl păzeau cu armele pregătite. Deşi era cu picioarele fărmate, mâinile îi erau legate de pat cu cătuşele. Era primul terorist al revoluţiei din 1989, după cum îi spun toţi cei care îl cunosc. Doamna inginer, fiind şefa lui la acea vreme, a fost chemată în toiul nopţii la spital pentru a recunoaşte “marele terorist”. Până la urmă s-au clarificat treburile, militarii zâmbind cu toţii şi făcând glume, când au aflat cum păzeau ei în cătuşe un tinichiger amărât din Botoşani. A rămas cu sechele pe viaţă şi nu a mai putut fi un tinichiger desăvârşit, pentru că nu are voie să stea prea mult în picioare. Merge pe vârful degetelor şi este un om tăcut. Lucrează acum la Urban Serv Botoşani. Primăria are grijă de el. Mai taie un copac, mai se uită în jur şi îşi aduce aminte ce mare erou al revoluţiei a fost.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in recenzii. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s