Fără puterea de a mai schimba ceva

 Printre colinde şi concerte de sărbători, o invitaţie la teatru e mai mult decât liniştitoare.

O piesă de teatru în care cinci femei fac o duminică mult mai plăcută, mai emoţionantă, mai relaxantă, mai optimistă.

Un drăcuşor, un îngeraş, o fiică bună la toate şi oaia neagră a familiei, care mai are şi o fetiţă de crescut fac o regie de invidiat. Iubirea, ura, invidia, lăcomia, frustrarea, răutatea sunt descrise excelent în această piesă de teatru.

La sfârşitul piesei a fost un moment emoţionant: doamnele aveau lacrimi în ochi la cât de multe aplauze au primit. Le-au meritat din plin, iar satisfacţia muncii lor s-a văzut în emoţia pe care o transmiteau publicului într-un teatru minuscul într-un oraş mic şi sărac.

 Prea puţini oameni iubitori de teatru şi cultură în sală. M-am bucurat să văd tineri care iau cu asalt teatrul şi sincer mi-au creat, poate pentru prima dată, impresia că nu sunt aduşi ca pe vremea comunismului, cu forţa pentru un zece oferit de doamna profesoară.

Îmi aduc aminte că şi eu îmi scoteam unele medii la şcoală prin această variantă. Am observat că cei aflaţi în floarea vârstei nu au timp şi nici chef de astfel de momente. Discrepanţa este foarte mare: tineri care vin în grupuri mari sau oameni în vârstă care vin în număr foarte mic.

Îmi reproşez că nu merg mai des la teatru şi că mă complac în ideile “gloatei” de zi cu zi, acceptând acele activităţi care nu mă definesc ca şi om.

De mâine încep concertele cu colindele. Deci, mă consolez cu faptul că şi săptămâna viitoare teatrul mă va primi cu braţele deschise, deşi nu îi fac cinste.

Poveşti preoţeşti

O nouă conferinţă şi din nou o zi relaxantă alături de câţiva preoţi şi poveştile lor. Invitat special a fost preotul Constantin Necula de la Sibiu.

1. Un tânăr predica pe unde apuca despre frumos, despre bine, despre Dumnezeu. Oamenii la început îl ascultau cu drag, dar văzând că viaţa e în continuare la fel de grea au încetat să-l mai asculte pe tânăr. Acesta nu s-a lăsat şi a continuat să vorbească despre acele lucruri. De multe ori vorbea singur sau avea în jurul său câte un slăbănog cerşetor, care oricum se plictisea şi îi ţinea de urât. Şi a continuat tânărul astfel timp de vreo 30 de ani. La un moment dat un alt tânăr la fel de sigur ca şi el îl întreabă: Ce faci tu, nene? acesta răspunde: Spun poveşti. Tânărul îl întreabă din nou: Şi de ce ai spus astfel de poveşti? Vine imediat răspunsul: Am vrut să schimb lumea. Tânărul insistă: Şi ai reuşit? Propovăduitorul nostru răspunde sec : NU ! Tănărul mirat: Şi dacă nu ai reuşit să schimbi lumea, azi de ce mai insişti şi spui în continuare aceste poveşti? Tănărul de altădată devenit acum bătrân răspunde resemnat: Acum le spun pentru a nu mă schimba lumea pe mine!

2. Bărbatului când i se spune ceva intră pe o ureche şi iese pe cealaltă. Femeii când i se spune ceva intră şi pe o ureche şi pe cealaltă şi iese totul pe gură.

3. Cu vreo 400 de ani înainte de Hristos, undeva în China, regele fiind sabotat de oamenii săi este nevoit ca să-şi salveze averea, să mărite singura fată pe care o avea. Neavând nici un moştenitor la tron i se dă răgaz ca în 30 de zile să-şi mărite fata pentru a avea o garanţie a unui succesor la tron. În caz contrar oamenii săi aveau să-şi împartă averea între ei şi să-l izgonească pe rege cu tot cu fată. Regele explică fiicei sale cum stă treaba. Aceasta afirmă că se va căsători cu oricine reuşeşte să-i aducă un trandafir albastru. Zis şi făcut. Se dă sfoară în ţară asupra dorinţei prinţesei. Zi de zi se perindau la curtea regelui diverşi nobili care încercau să o impresioneze pe fată. I s-a adus un trandafir făcut din aur, un trandafir care inflorea doar o dată pe an, diverse comori, mătăsuri. Prinţesa nu a fost mulţumită şi nu a acceptat pe nimeni. În cea de a 29-a zi supărată şi obosită iese la o plimbare în grădină. Sub un copac şi stând în ploaie, un poet chinez, Li Pen, îndrăgostit lulea de prinţesă, recita poezii de dragoste acesteia fără a îndrăzni mai mult. Prinţesa îi povesteşte despre supărarea ei, iar acesta o consolează cu faptul că în ultima zi el îi va aduce la palat un trandafir albastru. Prinţesa îl iubea şi ea pe acest poet sărac datorită inteligenţei şi frumuseţii sale, dar ştia că nu sunt de acelaşi rang şi nu se putea întâmpla nimic între ei. A doua zi de dimineaţă poetul, în picioarele goale şi cu nişte haine parcă smulse de pe el, se prezintă la palat. Regele tocmai îşi făcea bagajele când tânărul se lupta cu gărzile la intrare pentru a arăta trandafirul albastru. Până la urmă intră, iar când prinţesa îi cere să-i arate trandafirul, acesta scoate un trandafir alb şi spune cu fermitate: “Acesta este trandafirul tău albastru”. Nimeni nu se gândi să vină cu un trandafir simplu.

Morala: Iubirea nu este făcută pentru a o înţelege alţii. Când doi oameni se iubesc au această putere de a transforma în ochii lor trandafirul alb în trandafir albastru, roz, negru, orice culoare. Nimeni nu poate înţelege cu adevărat iubirea celor doi, dacă la rândul său nu a simţit iubirea faţă de cineva.

4. Niciodată nu poţi să te rogi pentru ceva ce este posibil. Pentru asta sunt oamenii. Pentru ceea ce este posibil ai nevoie de oameni sau de tine ca om. Trebuie să te rogi doar pentru ceea ce este imposibil. Aşa cum Ion a o iubi pe Maria este imposibil. Ea este pentru Ion şi prostuţă şi urâtă şi ar fi imposibil ca ceva să se întâmple pentru Ion. Şi totuşi într-o zi ea face un gest care îi schimbă percepţia lui Ion. E de ajuns să treacă pe lângă el, doar să-l privească şi să meargă mai departe. Astfel va scoate la suprafaţă toată timiditatea şi moralitatea lui Ion. Iar acesta va realiza că ceea ce considera imposibil şi pentru care s-a rugat a devenit posibil.

5. Toată lumea acuză faptul că nu reuşim să fim la fel de deschişi precum catolicii şi rămânem închişi în propriile noastre lanţuri. Unul din preoţi făcea chiar o glumă afirmând că respectăm la milimetru dimensiunea baticului sau dimensiunea fustei unei femei atunci când intră în biserică. Replica a fost una pe măsură venind din partea unui preot mai cu autoritate şi ceva mai legiuitor: “Cu toţii ne naştem catolici, deoarece primul cuvânt pe care îl spunem este – papa – dar mai greu devine după aia când cel de-al doilea cuvânt pe care îl rostim este – caca. :))))

6. Un preot călugăr fiind întrebat de un vizitator dacă prostia este un păcat, răspunde, zâmbind ironic: “Prostia nu este un păcat draga mea, ea este un năcaz”.

Nordic Christmas

 În Danemarca, de exemplu, în ajunul Crăciunului Familia se adună în jurul ore 16.00 şi fiecare spune câte o poveste despre spiritul şi bucuria Crăciunului. La ora 18.00 toţi se adună în jurul mesei pentru a lua cina, o masă bogat şi frumos aranjată, personalizată în spiritul sărbătorii, iar la ora 20.00 când se ridică de la masă merg cu toţii în jurul bradului frumos împodobit. Acolo toţi dansează în jurul brăduţului înainte de a-şi ridica fiecare cadoul primit şi care se află frumos aranjat sub brăduţ. Totul se încheie târziu în noapte în jurul focului la o cană de vin fiert.

În Finlanda şi animalele au Crăciunul lor. În vârful bradului se pun cadouri pentru păsări pentru ca acestea să simte şi ele aerul de sărbătoare (mâncare, nuci).

În Islanda toată lumea ajunge acasă până la ora 16.00, iar la de la ora 17.00 şi până la ora 22.00 toată lumea se bucură de o masă bogată. Toate televizoarele sunt închise în acest timp, iar la masă se cântă şi se încearcă a avea la cină cât mai mulţi prieteni. Copii primesc multe cadouri, iar primul cadou este lumânarea tradiţională de Crăciun.

În Norvegia se pune mare accent pe oferirea de cadouri. De aceea copii mici se îmbracă în personaje biblice şi merg prin vecini cântând colinde şi aducând cele mai frumoase urări. În ajun, dar şi de revelion fiecare familie are o lumânare mare, frumos ornată, pe care o aprind, iar familia cântă în jurul lumânării. În perioada sărbătorilor fiecare familie împarte prăjituri copiilor şi bineinţeles se bucură de specificii biscuiţi care se fac doar în această perioadă. Copii cântă în această perioadă Mouse Song, o poveste în care se prezintă cum se pregăteşte o familie de şoricei în Ajunul Crăciunului şi cum părinţii soricei îi învaţă pe soriceii cei mici cum să se ferească de capcanele puse pentru ei şi cum să se bucure de libertatea oferită de această mare sărbătoare. Acest cântec a devenit în scurt timp atât de tradiţional şi de oficial încât adulţii se implică şi ei cântând şi având rolurile cele mai grele: copii devin şoriceii cei mici care primesc sfaturile, iar adulţii sunt părinţii şoricei care povestesc şoriceilor mici.

Suedia este cea mai tradiţională şi cea mai interesantă din acest punct de vedere. Sărbătorile încep pe 13 decembrie când este sărbătorită St.Lucia’s Day. Atunci este şi solstiţiu, această zi fiind cea mai scurtă zi din an. Atunci se aprind luminiţele de Crăciun, se spun poveşti, iar lumea merge şi oferă cadouri persoanelor sărace. De obicei se fac vizite la cămine de copii, azile de bătrâni, unde se oferă multe cadouri copiilor orfani şi bătrânilor şi împreună fredonează cântecul St.Lucia. Copii mici se îmbracă ca şi St.Lucia, o fetiţă care a murit deoarece ducea de mâncare creştinilor persecutaţi în 304 î.Ch. Copii mai mici folosesc doar lumânări electrice şi doar cei peste 12 ani au voie să folosească lumânări adevărate. Această sărbătoare o întâlnim în toate statele nordice, dar în Suedia este sărbătorită încă de la 1700 şi se păstrează cu sfinţenie toate regulile şi obiceiurile străvechi.

Rock music

Îmi aduc aminte că prin anii “90 când eram şi eu un copil în creştere devenisem mare fan al muzicii rock. Cum avusesem mentori de valoare am ajuns în scurt timp să ascult doar death-metal, dar mai ales black-metal. Îmi aduc aminte cu plăcere cum ascultam ore în şir formaţii precum: Obituary, Samael, Cradle of Filth, Crematory, Amorphys, Impaled Nazarene, Mayhem, Venom, Bathory, Sarcofago, Burzum, Emperor, Marduk, Absu, In The Woods, Dissection, Satyricon, Dimmu Borgir, Immortal, Negură Bunget, etc. Erau atât de multe formaţii, dar chiar nu mai îmi aduc aminte de toate. Ştiu că făceam comandă tocmai la Timişoara de casete audio, iar când venea coletul acasă eram în culmea bucuriei, dar şi atent să nu vadă cumva ai mei pe ce dau banii ( 7 mii de lei, iar mai apoi 10 mii de lei o casetă).  Păstrez şi acum acele casete şi nu le-aş da pe nimic în lume.

La rockotecă ne uitam urât la cei mai tineri care ascultau la vremea aceia doar Metallica sau Nirvana. Erau “level one” pentru noi, care eram cei mai răi şi cei mai duri ( ne băteam în discografii şi versuri mai puţin ortodoxe). Abia mai târziu am înţeles cât de cretin puteam fi.

În orice caz orice tânăr rocker al acelor vremuri ştia engleza la perfecţie, cunoştea ceva literatură, ceva filosofie.

Vara pe la 2-3 noaptea, în parc jucam pantomimă sau recitam din Eminescu, iar cei mai “versaţi” erau mari cunoscători în Byron.

Acum ascult cu plăcere atât Nirvana cât şi Metallica. Chiar am învăţat de atunci să cânt şi la chitară două piese ale celor două formaţii.

În amintirea vremurilor trecute :