Cicatricea de bronz

Deși trăim într-un orășel mic, totuși problemele zilnice și nevoia de a realiza cât mai multe într-un timp comprimat deja ne obligă să nu mai fim atenți la ceea ce în jurul nostru. Uneori și temperaturile destul de ridicate ne forțează să evităm promenadele. Și să nu uităm și de comoditatea cu care ne identificăm de ceva timp…

Dimineața însă, parcă se vede totul altfel: lumea e plecată în concediu și orașul parcă îți aparține, mirosul cafelei, porumbeii existenți pe pietonal, clădirile vechi ce se-apleacă cu respect, vegetația ce devine instant complicele tău împotriva poluării, etc.

Cu toate acestea, în jurul meu, parcă oamenii acceptă prea ușor realitatea și i se supun voit. Chiar atât de nebuni să fim? Când eram mic și ieșeam seara în cartier, uneori se întâmpla să supărăm fetele și vreo două zile ne țineau pe toți la respect, sfidând întreg universul. În final … răbufneam: ”gata….băieții cu băieții și fetele cu fetele!!!”. Stăteam la scara blocului și fumam și căutam defecte fetelor….. Așa m-am simțit eu azi și mă întrebam curios: ”pe ăștia…..cine i-a mai supărat acum???”

Între două rele, te întrebi care e răul cel mai mic: ”Un cuplu se certa chiar de dimineață, profitând că cel mic adormise în căruț (asta ca să fie ulterior imparțial)”, și mi-am zis că prefer, totuși acea imagine, ”pentru că și dezastrul se împarte în doi”.

Poate ….. chiar credem că eram buni la matematică în tinerețe: ”nu mai e vreme de plus, doar în minus trăiesc și socot unii” (minus-plus, minus doi, minus plural).

Vorba poetului: ”în toate-i un preț, în toate-i un rost…..”. Câteva raze de soare m-au făcut să sper, că totuși, ”arogantele singurătăți” nu se plimbă ambulant în plină zi. Nu ar trebui să ne îndepărtăm atât de mult de noi, pentru că folosim același traseu… într-adevăr, în vremuri normale, praful de la marginea drumului definea atât de bine pluralul. Astăzi însă, e mai mare trotuarul decât partea carosabilă…. 😦

Orășelul acesta cochet își ascunde discret dramele și chiar propune să investim mai mult în noi: avem tradiții, o genă culturală, voință. Poate să fim un pic mai deschiși în fața noului și un gram de curaj.

P.S. : sursa mea de inspirație, ca de obicei iPod-ul cu ”Mihai Napu – Să împărțim tot ce a fost”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s