Wisdom and love

O dimineață cam răcoroasă de august, dar descrisă superb de liniștea din jur. Cu gândurile împrăștiate, dar contemplativ, pe alocuri, chiar smerit, mă îndrept cu pași de copil către acel loc în care oferi și primești ”lumină”.

La intrare, o femeie, în jur de 70 de ani își plânge soțul și îngenunchează în fața mormântului….. Puțin peste șase luni de când își duce traiul singură….. Părea sleită de puteri, dar atât de sinceră, atât de ”curată”…..

La plecare, cu aceeași meticulozitate, aranja totul perfect, fiecare obiect să fie exact în locul în care trebuia să fie, încât, parcă nici eu nu mai îmi găseam locul….. În spatele meu, aud un oftat scurt ce a părut o veșnicie pentru mine….. Am simțit pe loc, o greutate ce apăsa pe umerii mei….acești oameni în vârstă nu merită acest destin…doar am clipit și parcă totul se prăbușea în fața mea….aș fi făcut orice, doar să-i pot oferi acelui om puțin din speranța, motivația, sau chiar naivitatea mea….. Le-aș fi dat la schimb cu ochii închiși pentru un gram din înțelepciunea și iubirea reunite în acea ființă….

Asta înseamnă să vezi cu ochiul liber cum un om este deasupra tuturor prin intermediul credinței….. Acea femeie, prin iubire se simțea vinovată doar față de Dumnezeu.

În drumul meu către mașină mi-am adus aminte de ceea ce citisem la Soren Kierkegaard: ”Dacă omul suferă întotdeauna vinovat față de Dumnezeu, el e asigurat în orice clipă, indiferent ce s-ar întâmpla…”.

P.S.: Bineînțeles că…. ajuns acasă, am luat cu sete cartea lui Kierkegaard în mână și mi-am dat seama că trebuie să mai aprofundez, să mai citesc…..