Intellectual Bullies

Acum câteva săptămâni, pentru prima dată, am auzit de bullying la mine în școală. Chiar erau vreo doi părinți în cabinet discutând cu dirigintele despre comportamentul unei colege care o cam deranjează pe propria fată, elevă la o clasă de a IX-a.

Și chiar mă tot gândeam la niște articole coroborate cu o discuție interesantă auzită la radio în mașină : bullying intelectual.

Mă duceam cu gândul la unele lecții de educație antreprenorială, acolo unde discutam adeseori cu elevii despre atitudinea de superioritate a angajatorului asupra salariatului. Acesta a fost primul meu gând când am auzit acest concept.

De fapt, discuția ducea înspre bullying-ul intelectual de masă, care se extinde foarte rapid și pe care îl ignorăm de ceva vreme. În învățământ, după pandemie și cu desele schimbări ale legii educației, se dezvoltă un fenomen foarte straniu, dar acceptat de comun acord: majoritatea copiilor au un vocabular redus și nu sunt încurajați să iasă din acest cerc vicios, care ulterior devine propria lor carapace în societate, după ce termină învățământul obligatoriu.

Statistic, aproape toți tinerii reușesc să facă față cerințelor educaționale, cu condiția de a se învârti în jurul a 2000 de cuvinte. La nicio disciplină din cele 12 clase obligatorii nu ești nevoit să ieși din acele cuvinte pe care le-ai acumulat din clasele primare și până în prezent. Limbajul de specialitate devine aproape inexistent, iar câteva sinonime învățate și știute anterior te vor scoate întotdeauna din impas.

Indiferent de pretențiile unui liceu anume, orice elev reușește să promoveze doar trișând sau copiind din cele 2000 de cuvinte. Argumentele sunt destul de numeroase: numărul de note impus de apariția modulelor îl face neputincios pe profesor în fața oricărei cerințe obiective referitoare la performanță; compromisul făcut tacit vizavi de evaluare prin referate, proiecte, portofolii, etc. ; absenteismul școlar ; lipsa de comunicare.

Consecințele: elevii devin obosiți în fața temele de acasă, pentru că nu cunosc și nici nu știu cum să aplice acele cuvinte noi ; lipsa corelațiilor între diverse concepte sau teme, pentru că ei se învârt în jurul acelorași cuvinte simple și rudimentare ; anxietatea și depresia generate de repetarea acelorași cuvinte, dar cu cerințe din ce în ce mai aspre.

Să citim o carte, zic, și astfel poate reușim să schimbăm ceva, măcar la nivelul vocabularului. Ulterior poate vom avea pretenții și asupra modului de gândire.

Carlito & Juanita

Fugind prin oraș ca un șobolănel, ce încearcă să își rezolve treburile cât mai repede, înainte de prânz, parchez mașina în parcare, iar în fața mea, o fetiță de vreo 5 ani avea în ochișori o strălucire aparte, de parcă aștepta ceva cu cea mai mare bucurie posibilă…. Devenisem curios…. Din stânga mea își făcea apariția fratele ei mai mare, care cred că avea în jur de 9, poate 10 ani. L-a strâns în brațe puternic și nu dorea să îi mai dea drumul. El o sărută pe obraji și o mângâie bărbătește pe frunte. Ea aproape că avea lacrimi în ochi, dar i le-am împrumutat eu, preț de câteva secunde, adulmecând sentimentul de admirație existent între cei doi copii. Răcoarea dimineții a decis să se retragă în fața unui astfel de gest, iar soarele a ieșit dintre norii celor maturi, anunțând o liniște ce doar cei mici par să o înțeleagă.

Sper să pot învăța cât mai mult din comportamentul acestor pitici simpatici. Din punct de vedere afectiv sunt niște adevărați dinozauri, ce fac să părem atât de mici, iar în jurul nostru totul le aparține.

Aș lua lecții de la o astfel de “creatură”, să mă învețe – tinerețea fără bătrânețe – măcar să fiu sigur că nu pierd și acel gram de bunătate rămas în noi și pe care l-am cam rătăcit cu trecerea anilor.

I want to trust you … but I won’t

Lipsa încrederii în sine face ca tot ceea ce vibrează în jurul nostru să aibă un strop de incertitudine…. Acea picătură alimentează tot ceea ce oferim ca și suport creierului nostru.

Teama de a nu trezi a doua zi singur, frica de a nu mai putea comunica cu cel de lângă tine, așteptarea unui impuls, toate acestea ne fac să trăim în propriul show inundat de imagini haotice, amintiri trunchiate, pelicule de scurt metraj.

Încrederea se construiește ….. în fiecare minut…. să îl simți pe celălalt, să îl îmbrățișezi chiar și când oboseala te doboară, iar primul vis, primul gând, te duce cu un dor până la urlet, către imaginea celuilalt, aceasta este rețeta de succes al acelui “…but, i won’t”.

Acest refuz poate fi atât de elegant, sublim, poate un pic distant chiar, dar în final constructiv, terapeutic, și de ce nu, relaxant.

Liniștea interioară a crezului că nimic nu te vulnerabilizează și că poți privi în ochi pe celălalt cu toată dragostea și cu toată încrederea te face “nemuritor”. Greșeala te macină pe interior. Vina se amplifică asemeni unei boli incurabile.

Chiar și acțiunile celuilalt sunt definite în oglindă, adică prin acuratețea derulării propriului film. Simplitatea exprimării unui sentiment înalță un zid față de tot ceea ar putea deveni “nociv”.

Să acționezi doar atunci când talpa ta simte în întregime firul de nisip sau iarba, nu atunci când faci pasul și ești în aer.

Bucuria de a zâmbi, simplitatea unui gest, lejeritatea de a te simți bine în pielea ta, toate aceste elemente te fac impenetrabil.

Acel străin îmi poartă numele

Fiind înconjurat de foarte multe persoane, acum la sfârșit de an, mi-am dat seama, că timpul mă definește acum la vârsta mea, drept un străin, pe care ce-i drept, îl recunosc, că îmi poartă numele, dar parcă, nu mai sunt eu. De foarte multe ori, în diferite locuri, chiar și pentru câteva secunde, apare întrebarea “ce naiba caut eu acolo?”. Deși sunt alături de prieteni, alături de iubită, totuși, parcă singurătatea din suflet complotează, și îmi șterge urmele.

Și ca într-un cerc vicios, două suflete pierdute în trecut, se caută continuu pe un drum necunoscut.

Poetica acelor ochi sinceri cândva, acelei priviri flămânde, acum doar reclamă semantica sentimentelor șterse și rătăcite în absurdul vieții de zi cu zi.

Paharul de șampanie îmi indică faptul că urmează un drum anevoios, iar recuperarea numelui, o să aibă cu siguranță propriul foc de artificii.

Umbra străinului nu trebuie să te trimită către un ultim apus, ci dorul și dragostea față de tot ce e mai frumos în tine, trebuie să reprezinte acel resort, ce o să te țină mereu cu capul sus.

Din punct de vedere afectiv, acea luptă a motivelor o să trezească la nevoie bărbatul din tine.

Iubire cu păcate

Aud din ce în ce mai des la persoanele din jurul meu, mai ales acum la sfârșit de an, că trebuie realizată lista cu “to do”, atât de necesară în perspectiva noului an 2024.

La cât de europeni ne simțim, nu cred că își mai face cineva vreo listă cu locuri de vizitat. Puțină organizare din timp, un preț bun la zborurile low cost și problema e ca și rezolvată. Până și cei mai casnici au renunțat la a mai face design interior. În orice familie există cel puțin 2-3 carduri de cumpărături. Deci, nici acolo nu ne mai încadrăm pe listă.

Deși, am presupus că majoritatea încep să simtă presiunea rutinei instalată în cadrul propriilor relații, nu m-am gândit că această listă depășește chiar și aspectele pur sexuale. E vorba de acele “păcate” ce te fac să te simți nemuritor. Cred că își au rădăcina în copilărie, pentru că imită un comportament infantil. Tot ce nu s-a întâmplat la timpul său, chiar încă din tinerețea fiecăruia, e musai să fie realizabil acum, prin orice mijloace, iar metoda nu e chiar ortodoxă.

Să mergi cu fetele la un concert la Cluj sau la București, adică să evadezi vreo 2-3 zile, timp în care devii “open”, la aproape orice. Să pleci în delegație, implicat fiind profesional, și totuși evadarea să se realizeze într-o cameră ieftină de hotel. Să te bucuri de jumătatea ta la onomastică sau revelion, dar în același timp verifici mesajele pe insta să răspunzi “fostului”. Și acesta e doar începutul listei de păcate. Când ajungi să citești și a doua pagină, prima dată îți pui întrebarea, dacă în viața reală, chiar se poate întâmpla cuiva așa ceva. Se poate, e un adevăr crunt, dar iubirea asta a legat cândva două destine.

Aici, în povestea noastră, chiar nu ne dorim să dăm pagina și să mergem mai departe.

Această iubire cu păcate e din ce mai actuală și poate prea populară printre noi.

Ești atât de frumoasă !

Dacă într-adevăr le simți cu toată ființa ta, aceste cuvinte întotdeauna vor fi apreciate, indiferent de oră, locație. Felul în care le rostești, le ridică chiar și deasupra unui clasic și plastic “te iubesc”.

Spuse în primele ore ale dimineții, parcă îți proiectează întreaga zi, îți derulează toate sentimentele, te reprogramează, te redefinesc, te fac mai bun – cu siguranță.

Nimic nu e mai subtil și sublim, decât să le șoptești celei care, încă te caută prin pat în răcoarea zorilor de zi. Au un efect terapeutic asupra tuturor simțurilor. Trasează o linie atât de fină între masculin și feminin, încât timpul parcă se oprește în loc, iar clipa se retrage în clepsidra ei.

Între aceste cuvinte, obscenitatea coapselor transmit printr-un limbaj obscur tot ce e misterios și seducător în feminitatea ei.

Când nu există obstacole, totul e atât de simplu.

Până să găsești momentul tău romantic, până să compui tu prima poezie, până să scrii acea mult dorită scrisoare de dragoste – fă un efort minim – și fii spontan. Fii tu însuți și vezi ce simplu e, să îi spui în fiecare dimineață: “Ești atât de Frumoasă!”

Don’t look back in anger

Majoritatea tinerilor din orășelul nostru mic, după terminarea liceului, pleacă spre centrele universitate, adică orașe mari ce oferă multe oportunități. Foarte puțini se mai întorc și parcă uită de unde au plecat.

Am observat un trend existent în rețelele de socializare, pe care îl întâlnesc la orice tânăr ce postează în miez de noapte un status, la story.

Trecutul trebuie lăsat acolo unde îi este locul. Trecutul vine întotdeauna înspre tine cu o energie mai puțin pozitivă. Rădăcinile te țin ancorat în propriul univers și nu te lasă să evoluezi. Poți avea propria grădină, fără a depinde de cei din trecutul tău. Uită tot ce a fost rău și mergi mai departe.

Această gândire coroborată cu activitățile moderne devine foarte repede un joc periculos, iar tu devii un punct în mulțime. E plin instagram-ul de tineri ce își duc această credință prin sălile de fitness, prin tot felul de excursii excentrice, printr-un outfit corespunzător, prin restaurante exclusiviste, prin orice element al mulțimii.

Încăpățânarea, dorința de a fi lăsat în pace și atât, primul impuls al dimineții, refuzul de a asculta, toate acestea ignoră pur și simplu experiența și parcă nu învățăm nimic.

Mai devreme sau mai târziu totul o să se întoarcă împotriva noastră, tocmai pentru că nu am fost corecți cu noi. Nu mai acceptăm înfrângerea, nu învățăm din greșeli, ci doar refuzăm să mai primim un sfat, nu știm să alegem ceea ce este benefic pentru propria persoană, indiferent de unde le luăm.

Această ideologie ne schimbă radical și fără să ne dăm seama, din propria voință, uităm să ne vizităm părinții, măcar să mai dăm un semn rudelor, fraților, bunicilor.Trecutul e trecut, iar timpul nostru se măsoară altfel acum. NU ne dăm seama că acea clepsidră a timpului ne omoară orice emoție și astfel ne închidem în propria cochilie. Ne vindem prea ușor unor persoane străine și renegăm tot ceea ce a fost frumos cândva și care de fapt a reprezentat baza formării noastre. Avem grijă să fim oarecum frumoși doar la exterior, iar în interior devenim niște criminali în serie.