Intellectual Bullies

Acum câteva săptămâni, pentru prima dată, am auzit de bullying la mine în școală. Chiar erau vreo doi părinți în cabinet discutând cu dirigintele despre comportamentul unei colege care o cam deranjează pe propria fată, elevă la o clasă de a IX-a.

Și chiar mă tot gândeam la niște articole coroborate cu o discuție interesantă auzită la radio în mașină : bullying intelectual.

Mă duceam cu gândul la unele lecții de educație antreprenorială, acolo unde discutam adeseori cu elevii despre atitudinea de superioritate a angajatorului asupra salariatului. Acesta a fost primul meu gând când am auzit acest concept.

De fapt, discuția ducea înspre bullying-ul intelectual de masă, care se extinde foarte rapid și pe care îl ignorăm de ceva vreme. În învățământ, după pandemie și cu desele schimbări ale legii educației, se dezvoltă un fenomen foarte straniu, dar acceptat de comun acord: majoritatea copiilor au un vocabular redus și nu sunt încurajați să iasă din acest cerc vicios, care ulterior devine propria lor carapace în societate, după ce termină învățământul obligatoriu.

Statistic, aproape toți tinerii reușesc să facă față cerințelor educaționale, cu condiția de a se învârti în jurul a 2000 de cuvinte. La nicio disciplină din cele 12 clase obligatorii nu ești nevoit să ieși din acele cuvinte pe care le-ai acumulat din clasele primare și până în prezent. Limbajul de specialitate devine aproape inexistent, iar câteva sinonime învățate și știute anterior te vor scoate întotdeauna din impas.

Indiferent de pretențiile unui liceu anume, orice elev reușește să promoveze doar trișând sau copiind din cele 2000 de cuvinte. Argumentele sunt destul de numeroase: numărul de note impus de apariția modulelor îl face neputincios pe profesor în fața oricărei cerințe obiective referitoare la performanță; compromisul făcut tacit vizavi de evaluare prin referate, proiecte, portofolii, etc. ; absenteismul școlar ; lipsa de comunicare.

Consecințele: elevii devin obosiți în fața temele de acasă, pentru că nu cunosc și nici nu știu cum să aplice acele cuvinte noi ; lipsa corelațiilor între diverse concepte sau teme, pentru că ei se învârt în jurul acelorași cuvinte simple și rudimentare ; anxietatea și depresia generate de repetarea acelorași cuvinte, dar cu cerințe din ce în ce mai aspre.

Să citim o carte, zic, și astfel poate reușim să schimbăm ceva, măcar la nivelul vocabularului. Ulterior poate vom avea pretenții și asupra modului de gândire.

Carlito & Juanita

Fugind prin oraș ca un șobolănel, ce încearcă să își rezolve treburile cât mai repede, înainte de prânz, parchez mașina în parcare, iar în fața mea, o fetiță de vreo 5 ani avea în ochișori o strălucire aparte, de parcă aștepta ceva cu cea mai mare bucurie posibilă…. Devenisem curios…. Din stânga mea își făcea apariția fratele ei mai mare, care cred că avea în jur de 9, poate 10 ani. L-a strâns în brațe puternic și nu dorea să îi mai dea drumul. El o sărută pe obraji și o mângâie bărbătește pe frunte. Ea aproape că avea lacrimi în ochi, dar i le-am împrumutat eu, preț de câteva secunde, adulmecând sentimentul de admirație existent între cei doi copii. Răcoarea dimineții a decis să se retragă în fața unui astfel de gest, iar soarele a ieșit dintre norii celor maturi, anunțând o liniște ce doar cei mici par să o înțeleagă.

Sper să pot învăța cât mai mult din comportamentul acestor pitici simpatici. Din punct de vedere afectiv sunt niște adevărați dinozauri, ce fac să părem atât de mici, iar în jurul nostru totul le aparține.

Aș lua lecții de la o astfel de “creatură”, să mă învețe – tinerețea fără bătrânețe – măcar să fiu sigur că nu pierd și acel gram de bunătate rămas în noi și pe care l-am cam rătăcit cu trecerea anilor.