Holidays and faith

Cu greu găsim în clepsidra timpului câteva fire de nisip, care mai apoi, să ne identifice. Această pandemie ne-a obligat să fim și mai preocupați de ceea ce este în jurul nostru. Drept urmare, cu greu ne mai acordăm atenție. Trebuie să recunoaștem că nu avem acea cultură, de a ne opri, preț de câteva minute, din fuga noastră cotidiană și de a îndrepta gândurile către latura spirituală, de mult uitată și lăsată în voia sorții.

Un sentiment de nedescris: să-ți ridici ochii din pământ, din când în când, și să te lași cuprins de ”tăcere”. E indicat să nu-ți spui nimic, dacă nu poate fi mai frumos decât liniștea.

Mai presus de toate, avem obligația de a ne recunoaște în toate ipostazele și de a ne descoperi prin acele gesturi mărunte, dar obișnuite, care să ne definească în viața de zi cu zi.

”Astfel stau lucrurile cu cel ce se spovedește: și pe el îl cuprinde liniștea, dar nu în starea de spirit melancolică a înțelegerii greșite, ci cu gravitatea veșniciei…” (Soren Kierkegaard)

Cred că asta înseamnă să devenim mai buni: nu doar în această perioadă, ci faptul că e un moment bun să începem de aici. Astfel de activități e bine să aibă un început, fără să ne gândim la cum se vor sfârși. Nu este vorba de o reconstrucție, ci doar de o reevaluare, o recunoaștere, o revigorare a propriei existențe.

Altfel de sărbători

În sfârșit ….. câteva zile libere, iar sentimentul este unul atât de confortabil și plăcut, încât profit din plin de acest timp supradimensionat.

Din ce observ pe rețelele de socializare, într-adevăr acest an ne-a schimbat radical modul de a privi lucrurile. Cu toate acestea, parcă mă așteptam ca toți să-și îndrepte atenția și mai mult asupra lor, asemeni unei etape ”filosofice” în evoluția fiecăruia. Lipsa comunicării, revederii cu persoane dragi, uneori chiar lipsa familiei din viața de zi cu zi, parcă a adâncit și mai mult ”criza” identității. Nimeni nu mai își acordă prea mult timp, preferând spontaneitatea momentului, acceptând condițiile unui grup de oameni, parcă ”reinventat”.

Sper ca acest sfârșit de an să aducă liniște în sufletul fiecăruia, și astfel să reușim să conștientizăm că trebuie să investim mai multă încredere în noi. Poate fi un moment al creării unei ”culturi proprii”, al receptării unui mesaj interior.

Chiar dacă Hbo Go și Netflix au înlocuit de mult romanul, revista, jurnalul, vreau să cred că ne vom ”recupera” într-un mod discret și fidel propriilor idei, principii, raționamente.

Din orice se poate naște ceva creativ, specific, original, personal. Inițial, în poza de mai sus, se viza pomul de Crăciun și în mod special câteva globuri, însă indecizia mea și tremurul aparatului de fotografiat, au realizat așa ceva. Parcă, aceste culori descriu mult mai bine situația prin care trecem, decât câteva poze cu globurile din pomul de sărbători.

Imediat însă, aparatul foto și-a făcut treaba și a surprins, poate cel mai bine, acest spirit al sărbătorilor:

Sărbători cu bine !!!

Childhood memories

Încă de dimineață am transmis un gând bun tuturor, de ziua națională a României. Așa că o să-mi văd liniștit de povestea mea, deloc patriotică, dar care m-a catapultat direct în mijlocul copilăriei mele.

Ca în fiecare zi, după ce îmi termin treaba la serviciu, mă opresc la magazinul din spatele blocului, pentru acele mici cumpărături zilnice…. În timp ce așteptam să plătesc la casă, observ chiar lângă o angajată a magazinului, un coșuleț cu diverse dulciuri. Undeva într-un colț se zăreau, așa ca prin vis, vreo două gume turbo. Îmi zic: ”oboseala asta ne face să ne rătăcim în trecut…”. Totuși, fiind obligat să aștept, prind curaj și mă apropii de ”minune”. Doar 10 bani bucata, dar de fapt, bucuria mea din acel moment era neprețuită. Bag mâna adânc și îmi iau tot atâtea gume de mestecat cât puteam cuprinde în palmă.

Nerăbdător, dar și cu ceva emoții ca să fiu sincer, mă afund într-un fotoliu pe balcon și aștept o desfătare a simțurilor. Fără să-mi dau seama am fost pur și simplu ”azvârlit” în trecutul deloc simplu al unui copil ieșit din comunism: ”duminică după amiază, anul 1992, chiar vizavi de blocul în care locuiesc, în fața școlii, la intrarea elevilor, o țigancă din mahala vindea semințe și gume turbo. Mă întorceam agale de prin cartier, cam abătut și pesemne și obosit din cauza meciului de fotbal cu prichindeii mei. Chiar în fața școlii, în dreptul meu, un individ cu glugă ”șutește” o pungă de gume de mestecat de pe cutia de carton a țigăncii și fuge. Întreg momentul creat de spontaneitatea hoțului a făcut ca vreo câteva gume viu colorate (ca și cele din imagine) să cadă pe jos la voia întâmplării. Mă uit în jur și văd o stradă pustie, ca în majoritatea zilelor, lumea odihnindu-se după masa copioasă luată în sânul familiei. În depărtare se vedea silueta țigăncii ce disperată alerga după tânărul cu glugă, ce era la vreo două străzi distanță de a deveni un posibil antreprenor de succes ….. 🙂 Cu grijă și atenție am strâns tot ce era pe jos făcându-mi buzunarele încăpătoare …. ”.

A fost cea mai profitabilă zi din viața mea: acele hârtiuțe ce înveleau gumele și cărora noi le spuneam –surprize– erau niște imagini ale mărcilor auto de succes din Vest, dar care aveau o valoare atât de mare în rândul copiilor de cartier, adică a vecinilor de la scara blocului. Niciuna nu era –dublură-(adică erau modele noi, nu le mai avea nimeni) și astfel prețul uneori, chiar se tripla.

Am rămas de-a dreptul mut de uimire văzând cum o gumă de mestecat face o echipă atât de bună cu subconștientul meu. Povestea de mai sus demonstrează clar cât de reală a fost întoarcerea mea în timp. Chiar și acum când scriu mestec o gumă turbo, tocmai pentru a fi sigur că nu las niciun amănunt la voia întâmplării.

Western Stars

O zi de toamnă, un weekend minunat alături de cei dragi. Din dorința de a mai anima atmosfera, accept ca videoproiectorul să lumineze întreaga cameră, sperând să găsesc un mijloc de a conserva buna dispoziție a grupului.

La exact un an de la apariția acestui documentar ”Western Stars”, HBO îl prezintă în premieră la noi. Fără să fiu foarte atent la detalii și cu ceva treabă prin dulapurile din casă, mă trezesc cu foarte multe aprecieri legate de alegerea făcută, adică un show muzical pe cinste.

Poate cea mai bună idee a unei zile de weekend: Bruce Springsteen și soția sa, Patti Scialfa, în hambarul lor din New Jersey, alături de o orchestră extraordinară. Un concert live ….. ce depășește două ore de încântare a simțurilor.

Nu am cum să nu recomand acest spectacol muzical, iar naturalețea și sinceritatea acestui artist vin să completeze starea de spirit.

Zeul fotbalului

Ca un mare admirator al sportului ”rege” profit de fiecare weekend pentru a viziona un meci de fotbal, dar acest sfârșit de săptămână a fost dedicat unui supraom, celui mai talentat jucător al tuturor timpurilor.

Miercuri, 25 noiembrie 2020, întreaga lume a fotbalului a îngenunchiat în fața zeului, a recunoscut geniul fotbalistic…..

Generația mea, cea cu cheia la gât, care juca mult fotbal în fața blocului, a crescut cu acest nume pe buze….. Cine era numit ca și Diego în cartier, avea autoritate, era recunoscut, își găsea locul repede în grup. Această titulatură se câștiga greu, în timp, în câțiva ani buni de jucat meciuri de fotbal(cele de cartier, chiar erau dure)….Trebuia să ți se ducă vorba câteva străzi bune, iar mai apoi testul suprem: să fii chemat de alte echipe, să joci chiar la ei acasă, pe terenul lor, cu regulile lor, iar dacă și așa câștigai, atunci ”porecla”, parola ta de fotbalist, în întreaga comunitate rămânea pe vecie ”Maradona”.

Copilăria mea a fost marcată de puține meciuri cu acest talentat jucător de fotbal, dar chiar și așa, geniul se recunoaște ușor, indiferent de vârstă, indiferent de mediu sau de apartenența la acest sport.

Deși primul meci de fotbal s-a disputat pe tărâm european, trebuie să recunoaștem că patria fotbalului este America de sud: Brazilia și Argentina, prin Maradona și Pele au dat ora exactă în acest sport. Acum întreaga moștenire pică pe umerii lui Leo Messi, iar noi cei din Europa ne consolăm cu Cristiano Ronaldo.

Diferența a făcut-o ”acel butoiaș atomic”, care prin talentul său a uimit o lume întreagă…..un adevărat număr ”10”, sufletul unei echipe.

aDios, Diego Armando Maradona !!!

Another education

Scopul acestei postări nu este de a critica sau de a scoate în evidență digitalizarea învățământului nostru. Ca profesor, ceea ce simt în fiecare zi într-o sală goală, chiar nu vreau să transmit nimănui. Însă, nu pot fi indiferent la strigătele de ajutor ale elevilor mei. Știm cu toții că întrega țară se educă în aceste vremuri prin intermediul unei aplicații (exclusiv de pe telefonul mobil).

În fiecare oraș există un liceu sau un colegiu Economic, iar de aici se vor alege cei care în viitor ”vor ține frâiele acestei națiuni”.

Cei mai afectați și poate, și cei mai vocali au fost cei de clasa a X-a. Pe undeva e chiar normal: adolescență, pubertate, autochestionare(cine sunt?), angajare(eu ce fac?), într-un cuvânt – identitate. Au pășit spre un alt nivel în 2019 – când au intrat la liceu, iar după câteva luni au conștientizat că sunt nevoiți să pornească la drum cu un handicap, prin închiderea școlilor(în martie). Aproape că ….. nu se cunoșteau între ei. Unii, nici nu au avut timp să se adapteze. Anul acesta însă, toate acele temeri ale lor s-au confirmat. Acea dilemă majoră a adolescenței – identitate sau confuzie – nu mai este una naturală, ci este impusă: o criză de dezvoltare ”comandată online”.

Ora 18.15 – într-o zi de vineri, disciplina – educație antreprenorială – vocea unei eleve ce răsună la microfon, amplificată și de ecoul unei clase triste și goale la început de weekend: ”domnule profesor – deși conștientizăm că ne ducem existența într-o societate slabă, fără pretenții, fără un orizont, am ajuns să ne fie frică de noi, de siguranța noastră, de faptul că, prin forțele proprii și prin nivelul de cunoștințe, nu ne vom putea adapta nici acelei orânduiri….”.

O duminică plăcută!

Amintiri și blaturi

Mi-e dor de atmosfera de pe stadion…..cu atât mai mult că stau și la doi pași de marea noastră arenă a micuțului oraș de pe harta fotbalistică. Cu toate acestea mă consolez în fiecare seară de luni, alături de o mână de oameni, timp de o oră și jumătate, la o partidă de minifotbal, pe un teren sintetic, aproape de ieșirea din oraș.

În această perioadă plină de restricții și frustrări, singurele momente de normalitate sunt acelea din pauza meciului sau acele minute comprimate responsabil, de la final.

Iubesc acei oameni simpli, care după aproape două ore de alergare, pot avea curajul de a face haz de necazul nostru, acela de a simți micile bucurii ale vieții noastre: fotbalul, terenul, stadionul, galeria, fazele controversate, entuziasmul unui gol al favoriților,etc….. Și uite așa am ajuns la discuții despre blaturi și jocuri de culise care să ne facă să stăm deoparte de acest fenomen… 🙂

Ce sentiment poate avea un atacant pur sânge, atunci când colegii de echipă îi șoptesc de pe banca de rezerve : ”nu mai trage niciun șut la poartă……se stinge grătarul….”.

Mentalitatea jucătorului venit la stadion în bocanci : ”se inventau anumite datorii existente la nivelul clubului, doar pentru a nu păta orgoliul coechipierului”…… doar așa se accepta înțelegerea.

Blaturi făcute pe o navetă de bere, doar de către doi, trei jucători exponențiali, care mai apoi făceau cinste în vestiar cu licoarea magică…. 🙂

Blatul medical : ”vedetele” echipei se îmbolnăveau cu 24 sau 48 de ore înainte de meci și astfel se modifica dramatic cota echipei….

Dar, cireașa de pe tort, a fost blatul filosofilor, adică cel pe care nu-l cere nimeni, nu îl înțelege multă lume, dar îl acceptă toți….. pare a fi blatul Sfântului Augustin, din lucrarea sa ”Despre minciună” : blat în favoarea unei echipe aflate la retrogradare, care ulterior a promovat din liga a 5-a până în liga a 2-a și astfel a definit personalitatea întregului oraș : demnitatea de a fi ajuns acolo unde îi era locul, curajul de a fi ”la masa bogaților” din punct de vedere fotbalistic, chiar îmbunătățirea nivelului de trai.

În finalul discuției noastre….. echipa adversă a făcut cinste cu o bere, chiar la firul ierbii, asta ca să ne simțim și noi curați și sănătoși, după ”o mișcare” ca între vechi prieteni.