Libertatea weekend-ului

Pentru prima dată în acest an, am și eu o zi liberă de weekend, doar la dispoziția mea…..Parcă, nu îmi vine a crede. Am sărbătorit această zi specială cu o bere, chiar la orele amiezii, deși nu îmi stă în caracter.

În astfel de situații nici nu știi cum să procedezi, de ce să te apuci mai întâi. Am realizat în scurt timp că totul se rezumă la câteva elemente simple: cultura pe care o ai, în primul rând, în ceea ce privește gestionarea propriului timp, iar mai apoi, reorganizarea atentă a priorităților.

Regula numărul 1 a fost: să te bucuri de cel mai frumos, fără să ieși din casă, deși la câte grade sunt afară, majoritatea evadează pe la o piscină pe undeva.

Ce să alegi între mașina de spălat și chitara prăfuită din colțul camerei? Cum să alegi cartea de mult uitată pe masa din hol, când sub ea se află o sticlă de whisky japonez de 12 ani? Oare să ștergi praful așezat pe consola de playstation? Cum să nu perii, minim 45 de minute, samoyed-ul, care se uită la tine ca la cel mai bun stăpân? Oare să te apuci ca un masterchef de treburile interne ale bucătărilei sau să fii natural și să dansezi în amiaza mare, în mijlocul sufrageriei cu cea de lângă tine, îmbrăcată atât de sumar?

Cum să fii rațional, când inima îți cere atât de multe?

Weekend-ul poate fi minunat în orice fel și chip!!!

3 thoughts on “Libertatea weekend-ului

  1. dragos c July 22, 2022 / 5:33 pm

    păi și ce-ai făcut? io am cam citit.

  2. alexciotir July 31, 2022 / 11:18 am

    mă bucur că reușești să lecturezi….postarea mea era mai mult ca un semnal de alarmă, în ceea ce privește timpul alocat cititului, dar și în ceea ce privește diversitatea acestei activități.

  3. MuzaRoșie July 31, 2022 / 8:55 pm

    Regula nr.0: daca cea de lângă tine e sumar îmbrăcată, se cere pusă o mașină de rufe la spalat, neapărat!! Între timp se pot face și restul!!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s