Dacă deschid Facebook-ul sau Instagram-ul observ că mai toată lumea vede apusul, într-adevăr plin de romantism, dar cu o simbolistică aparte: melancolie, dor, iubire, dorință, clipă, spontaneitate, însă toate cumulate într-o formă de regret, chiar pe alocuri cu nuanțe de resemnare. Apusul te întoarce în timp. Acea lacrimă apărută pe furiș întotdeauna descrie clepsidra timpului, iar firul de nisip ce se scurge intens îți derulează rapid un calup de amintiri.
Răsăritul e întotdeauna mai agitat: perspective noi, gânduri răzlețe, îndrăznețe chiar……dar însoțit de un aer pozitiv. Apusul e ceva mai matur și mai liniștit, mai înțelept. Răsăritul se vede doar cu privirea înainte. Apusul se fură întotdeauna cu o privire din profil, suspicioasă chiar……
Vreau să văd răsăritul prin ochii acelor tineri frumoși, iar ei să înțeleagă că nu trebuie ”furat” nimic, nu trebuie ”alergat”, nu trebuie ”improvizat” pentru a ajunge să comprimi totul la apus. Totul trebuie trăit natural. Între răsărit și apus ne definim.
alexciotir.wordpress.com 