Rap ca pe manele

Respectăm regulile cu sfințenie, iar online-ul a devenit deja un mod de viață: comunicăm cu prietenii, suntem alături de familie, ne combinăm, ne educăm, etc. Ce fel de muzică e asta, încât dansăm atât de bine?

În Moldova noastră, parcă se dă ora exactă: pe Facebook, Instagram, fetele noastre frumoase nu se rușinează deloc; inteligența la costum se definește prin treningul de sâmbătă seara; la știrile de la ora 5 ne dăm licența în oenologie, băieții își exprimă neliniștea metafizică prin live-uri, în care fredonează versuri hip-hop de la ei din cartier; taximetriștii din parcare îți prezintă ”foaia matricolă” a oricărei adolescente din orășelul nostru cochet; jargonul e forma de salut a categoriei de oameni ce m-a adoptat de mult timp.

Ne exprimăm doar cu un instrumental furat (scuze… ”împrumutat”): citatul zilei îl dă Friedrich Nietzsche sau Immanuel Kant, iar Dostoievski se impune la o bere seara după ora 18.00, dar ….. Slavici i-a cam lăsat cu foile goale la simularea bacalaureatului.

Ne prezentăm numele și prenumele în ”times new roman”, dar nu mai știm să ținem pixul în mână.

Oricine e o mică vedetă în cerculețul său de prieteni, chiar cu propria dietă: coma alcoolică e definită ca simplă ”inflamație” și la propriu și la figurat, adică un început de laringită.

Piesa e una atât de simplă: în orice intersecție, persoana din dreapta șoferului, coboară geamul finuț și ridică puțin volumul, iar hitul e asigurat (în duet).

Moldova se exprimă în rap, dar ca pe manele: ne plângem cu seriozitate despre aproape orice aspect al vieții cotidiene, dar în același timp, mai dăm nițel din buric, ne mai facem cu ochiul și în final zâmbim cerșetorilor europeni.

P.S. : sursa de inspirație, o melodie de pe iPod – ”Kapushon feat Victoria Beregoi – Rap ca pe manele”.

Recomandarea cititorului

”Ultimii Martori” – Svetlana Aleksievici ….. această scriitoare și jurnalistă din Belarus, dar născută în Ucraina, laureată a premiului Nobel în 2015, m-a impresionat îndeajuns prin puterea cuvântului, încât o lacrimă apărută discret … aștepta umilă să întorc pagina, doar pentru a-și putea continua drumul ei scurt. Nici nu mă așteptam la un alt scenariu. Cu rușii nu te joci. Ce-i al lor e pus deoparte.

În cele aproape 400 de pagini descoperi imaginea celui de-al doilea război mondial, dar pe un fundal cu glas de copil: 100 de povești ale unor ”îngerași”, care te sensibilizează brutal, până în măduva oaselor; simți o durere în tălpile picioarelor, pulsul o ia razna, iar sufletul îți este pustiit într-o secundă, dar tocmai acea clipă a făcut ca multe inimi să bată. Mutilarea, schingiuirea sufletului este cea mai oribilă crimă. Trauma acelor copii definește și astăzi ”handicapul” nostru. Umilința, decadența, dezumanizarea sunt cuvinte ce îți vin în minte cu fiecare pagină citită. Însă, elementul central este FRICA. Doar cu ea s-au realizat aceste atrocități. Nu am crezut niciodată că poate avea o forță atât de mare: doar ea a putut îngenunchea un popor întreg, o civilizație, sau chiar viitorul nostru.

Amintirile unui copil de doi sau trei ani distrug orice manual de psihologie. M-am simțit ciudat în calitate de profesor de științe sociale. Realitatea acelor suflete a răpus orice teorie, orice act imaginativ.

Inițial am vrut să postez câteva paragrafe semnificative ale acestui memorial al durerii, dar ulterior mi-am dat seama că, astfel aș strica întreg demersul meu. Nu e o carte care să impresioneze pe Facebook, pe blog. E o lucrare ce trebuie citită și trăită de către fiecare în felul său. Trebuie interiorizată cât mai autentic această întoarcere în timp. Deși primul impuls, după vreo 30-40 de pagini, o să fie acela de a lăsa cartea din mână, chiar de a o arunca (din frustrare, din neputința de a înțelege cum s-a putut întâmpla așa ceva), totuși ideea este alta: firea omenească, capacitatea noastră de a îndura, de a supraviețui, este una cu totul aparte. Suntem atât de puternici, de răbdători, de credincioși, încât parcă, mai multe vieți se cumulează într-una singură, doar a noastră ….. ceea ce ne este scris să ducem. Vă veți adresa o întrebare la sfârșitul lecturii, cu siguranță, și asta e bine. înseamnă că primul pas l-ați realizat. Restul ….. face parte deja, din experiența voastră.

P.S. : în timp ce tastam, iPod-ul a simțit că trebuie să fie o postare responsabilă și m-a acompaniat pe fundal cu o piesă, de care habar nu aveam, dar care mi-a mers la suflet: – Elgid Doda – ”Runaway”.

”Una mujer que esta loca”

Muzică – Film – Carte : Javier Limón – Cuatro Coplas de Luna (2018) – coloana sonora a filmului ”Todos lo saben” , adică pelicula cu Javier Bardem și Penelope Cruz – ”Everybody knows”, dar și Mario Vargas Llosa – ”The Bad girl”(2006) o combinație perfectă a unui sfârșit de săptămână, ce recunoaște, prin câțiva stropi de ploaie, acel sentiment al primăverii, imperceptibil majorității, dar atât de curat și valoros.

Astfel, toate detaliile ignorate, chiar date uitării în timpul săptămânii, revin toate într-un sentiment unic. Evadează din tumultul cotidian și preț de câteva ore fii bărbat…… lasă imperfecțiunea momentului să rămână autentică: cearșafurile vraiște; micul dejun prin toată camera; ziarul pe care nici nu l-ai terminat de citit, dar ce încă poartă urmele tălpilor voastre, măsurate cu o precizie matematică de câteva raze de soare, ca un semn al complicității acestui sentiment de weekend; pijamalele ca haine de sărbătoare sau chiar un tricou banal ce completează atât de bine acest puzzle.

Dezmorțirea, înviorarea, trezirea sentimentului, are ceva aparte: un rol atât de natural, original, încât nu îți vine a crede; un personaj atât de sublim, subtil, încât ochii tăi se îmbată de plăcere. Câteva minute în care tot ceea ce e în fața e atât de simplu, dar atât de necesar și complex existenței tale. ”Alintul”, ”maimuțăreala”, mimica, gestul brutal, ”schimonoseala”, grimasa, ”dezgolirea sentimentului”, ”aroma persoanei iubite”, ”jocul ei”, etc. Indiferent ce nume dăm acestui moment, el devine perfect. Fiecare, cu siguranță, măcar o dată a zis: ”femeia asta ….. e nebună!!!”, dar, e cel mai potrivit compliment făcut celei care a sacrificat o frântură din frumusețea vieții, doar pentru tine.