În orașul trist

Început de an (2021) și lumea parcă, mai întâi de toate, dorește să se dezmorțească din această stare fără de stare (impusă de autorități). Cu greu ne mai suportăm unii pe alții, încorsetați și ”flămânzi”, dar cu gânduri bune la acest ”restart” dat de sărbători.

Se întunecă devreme și prima pagină din cele 365 se lasă răsfoită deja. Nu încape îndoială, vrem să dăm tot ce avem mai bun în noi în acest an. Cu toții ne dorim să ieșim din cochilie și să respirăm aer curat.

Acum câteva luni, primăria printr-un contract mai mult electoral a schimbat fața orașului, prin înlocuirea tramvaielor cu autobuze. Mijoacele de transport în comun, trebuie să recunosc, sunt mult mai eficiente: silențioase, rapide, program prelungit, etc. Elementul de noutate: acoperirea nevoilor celor în vârstă în mod special, adică mai multe stații, distanțe mai mici între ele și astfel un randament crescut. Una dintre ele se află chiar în fața scării mele de bloc. Nu e ceva rău, ci dimpotrivă ….. dar, astfel am ocazia să văd, ascuns după o cană de ciocolată caldă, cum se pune în mișcare comunitatea, în primele ore ale dimineții.

Mi-e greu să văd, la început de 2021, aceleași imagini (cu rădăcini de dinainte de 1989): oameni trecuți de vârsta a doua, care în primele ore ale zilei, se înghesuie în autobuz, cu sacoșa prinsă de mână și se îndreaptă, făcând în același timp bugetul zilei (buzunarele pline de mărunțiș și zgomotul produs de monede ce îi cam dau de gol), către piață sau, de cele mai multe ori, către farmacie.

Sunt cam aceeași oameni, zi de zi, dar care prin atitudine și chiar, prin traseul lor zilnic, emană o energie negativă: îmbrăcați în hainele lor cenușii, fețele obosite, îngândurați, cu o privire rătăcită, suspicioși din fire, fricoși pe alocuri.

Aș da orice (nu ca să nu îi mai văd pe acei nefericiți) ….. ca să îi observ, de la o zi la alta, mai încrezători, mai plini de viață și poate mai colorați, chiar și vestimentar.

Pentru mulți această pandemie le-a cam schimbat planurile: o parte au devenit șomeri la o vârstă ce nu prea te iartă; din ce mai aflu de la elevii mei, au fost nevoiți să se mute cu tot cu probleme în mediul rural; siguranța zilei de mâine a devenit un element nu tocmai confortabil.

Sperăm ca în viitor să nu se stingă luminile chiar de tot în acest oraș, care fără să-și dea seama, a devenit mai trist și mai apăsat de genul ăsta de probleme.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s