Holidays and faith

Cu greu găsim în clepsidra timpului câteva fire de nisip, care mai apoi, să ne identifice. Această pandemie ne-a obligat să fim și mai preocupați de ceea ce este în jurul nostru. Drept urmare, cu greu ne mai acordăm atenție. Trebuie să recunoaștem că nu avem acea cultură, de a ne opri, preț de câteva minute, din fuga noastră cotidiană și de a îndrepta gândurile către latura spirituală, de mult uitată și lăsată în voia sorții.

Un sentiment de nedescris: să-ți ridici ochii din pământ, din când în când, și să te lași cuprins de ”tăcere”. E indicat să nu-ți spui nimic, dacă nu poate fi mai frumos decât liniștea.

Mai presus de toate, avem obligația de a ne recunoaște în toate ipostazele și de a ne descoperi prin acele gesturi mărunte, dar obișnuite, care să ne definească în viața de zi cu zi.

”Astfel stau lucrurile cu cel ce se spovedește: și pe el îl cuprinde liniștea, dar nu în starea de spirit melancolică a înțelegerii greșite, ci cu gravitatea veșniciei…” (Soren Kierkegaard)

Cred că asta înseamnă să devenim mai buni: nu doar în această perioadă, ci faptul că e un moment bun să începem de aici. Astfel de activități e bine să aibă un început, fără să ne gândim la cum se vor sfârși. Nu este vorba de o reconstrucție, ci doar de o reevaluare, o recunoaștere, o revigorare a propriei existențe.