Dansăm printre chipuri străine

Lipsa comunicării ne face să luăm tot felul de decizii la cald, spontan, fără să ne responsabilizăm ulterior.

Cel cunoscut trebuie să plătească scump, dacă a cam greșit cu ceva. La cel mai mic gest, omul de lângă noi, trebuie să își ceară scuze, să îngenuncheze și să ne recâștige încrederea.

Cât de ușor comunicăm prin mesaje cu un străin descoperit pe facebook. Uneori ne prinde ora 5 dimineața cu un străin…… în încercarea de a ne descoperi. Câte emoții atunci când un străin te complimentează și îți cere să îi trimiți o poză, de parcă ar fi secretul vostru, și doar așa poți deveni mai original. Acceptăm cu atâta ușurință să mai rămânem la o terasă prin oraș alături de niște necunoscuți…..în timp ce față de un amic suntem atât de scumpi la vedere, având mai mereu aceeași scuză : ”nu am timp”.

Mai multe străine au purtat cămășile mele decât a făcut-o prietena mea. Sunt de toată jena: memoria îmi joacă feste atunci când mă întreabă prietena cu ce era îmbrăcată la prima noastră întâlnire; devin atât de ocupat de la o zi la alta, încât nu pot cumpăra nici măcar un buchet de flori, dar îmi aduc aminte de ziua de naștere a unei oarecare colege de serviciu sau și mai grav, cu ajutorul facebook-ului, trimit ”inimioare” și invitații de tot felul unei necunoscute.

Nu am răbdare să stau la pieptul iubitei și să vorbesc despre tot și despre orice, dar mă grăbesc să nu întârzii la întâlnirea cu băieții: la fotbal, la sală, la tenis, cu bicicleta, la bere, etc.

Ce ușor trimit un sms unei străine…….mult, mult prea ușor…….enervant de ușor. Ce greu îmi vine dimineața când plec la serviciu să las pe măsuța din bucătărie o declarație de dragoste iubitei care doarme atât de frumos.

Și părinții și celelalte rude parcă nu mai ies din acel cerc vicios în care timpul ne constrânge să comunicăm mai rar, aproape deloc, iar vremea trece și în jurul nostru apar noi ”personaje”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s