Oameni Sărmani

Sărbători…..aglomerație…..și multă umblătură. Ziua parcă e mai scurtă, iar noi uităm intenționat că e săptămâna mare…….claxonăm, înjurăm, ne consumăm și chiar ne grăbim să ne facem de râs.

Din adolescență încă…….mă cert cu Dumnezeu doar pentru dragostea mea nebună: fie ca e EA ca persoană, fie că e EA ca și obiect ( cartea, chitara, etc.)

Chiar azi mă uitam în jurul meu și primul gând a fost către Dostoievski: ”Oameni sărmani”. Dincolo de faptul că e cunoscut și ca ”primul roman social” din literatura rusă; o satiră a epocii, a moravurilor, această cărticică de 200 de pagini a descris perfect multe din personajele ce mi-au trecut prin fața ochilor în această săptămână ”altfel”.

Pentru mine funcționarul public Makar Devușkin devine cel mai aspru și discret critic al societății de ieri și de azi.

Prin câteva zeci de scrisori trimise verișoarei sale scoate la iveală cele mai simpatice caracteristici ale omului sărman:

  1. Omul sărman doarme mult……aproape că mai tot timpul doarme pe el sau în cel mai bun caz vegetează – ochii umflați de somn; morocănos; merge ca un somnambul pe stradă; îngrijorat de câte calcule și-a făcut de acasă, etc.
  2. Îngrijorat de soarta semenului. Neavând grijă de el….întotdeauna se vede prin celălalt….de parcă ar experimenta posibilitățile societății pe cel de lângă el.
  3. Omul sărman are propriul croitor: neavând bani de haine noi…..e bine să fie pregătit și să aibă cine să coase un nasture la nevoie, chiar și pe datorie (”pe caiet”).
  4. Citește mult: broșuri, ziare vechi, cartea vecinului, tot ceea ce cândva era important, iar acum e gratis……pentru ca mai apoi să speculeze tocmai pe baza acelor informații……majoritatea crezând pe cuvânt ceea ce e trunchiat, scos din context,etc.
  5. Când trebuie, când e nevoie……face cadouri ieftine pentru a ieși din umbră, iar mai apoi caută scuze și chiar ”scoate ochii” celuilalt pentru a-l face vulnerabil. Uneori e cu bătaie lungă: așa se face strategia unui viitor împrumut financiar.
  6. Vizitează doar pe cei care au resurse mai multe și mai mari: o vorbă bună; preferă o singură masă gătită, decât trei mese reci pe zi, un lichid natural decat apa de la robinet, etc.
  7. Admiră și se raportează doar la cei mai amărâți decât ei înșiși: ei chiar reprezintă un resort al existenței amărâtului………fără aceștia el ar intra în panică, s-ar simți singur, neînțeles, etc.
  8. Se presupune că este alături de celălalt la necaz, doar cu câteva vorbe duioase, pentru ca mai apoi să scapi cu greu de el, dacă nu și-a primit încă recompensa.
  9. Tot timpul își fac planuri pe care le prezintă celorlalți: pentru a avea un moral ridicat, dar și pentru a da impresia că sunt activi.
  10. Chiar și fantezia sexuală e privită cu reținere: celălalt trebuie să o vadă ca un favor, ca un act de noblețe, ca un moment al înțelegerii supreme, ca un liant ( nu prea merge dragoste pe stomacul gol).