Într-o lume a non-trăirilor și a ne-cuvântătoarelor…..doar niște ciudați mai pot avea amintiri. Dragostea se definește azi pe instagram, iar mai apoi pe bancheta din spate a mașinii și nu printre versurile unui poem în care sunt descrise sublimul amintirilor. Cele mai autentice amintiri sunt înțelese ca fiind intime, adică la propriu, doar cele de sub cearceafuri. Goethe…..de mult timp nu mai definește bărbatul din noi, ce avea curaj să îl înfrunte pe Mefistofel și astfel să descopere îngerul și resortul ființei sale. Azi diavolul e mai feminin ca niciodată, iar noi găsim masculinitate în singurătate….
Amintirile noastre sunt astăzi comprimate în câțiva giga pe laptop, în DSLR-uri de zeci de mii de lei, în niște stick-uri prăfuite, dar nu în ceilalți de lângă noi.
Oriunde mă uit în jurul meu văd doar „o imagine cât o mie de cuvinte”. Prea multe se schimbă, iar amintirile rămân doar niste frustrări, vicii, remușcări, etc. Parcă ești vinovat că trăiești într-o lume paralelă. Cu greu ești acceptat…..și doar, ca bastard al acestei societăți.
Oamenii frumoși, bunele întâlniri, aventurile, umbra unui străin, o vorbă goală aruncată în vânt, sarcasmul, ironia, simpatia, etc……toate sunt acum scrum, o dâră în nisipul fin lăsată de un șarpe mic ce se ascunde la apariția razelor de soare.
Zi de zi văd oameni care trag mașina pe dreapta și stau în demența lor, zeci de minute, pe telefon și încearcă să se cunoască prin ceea ce le oferă anumite aplicații.
Nebunia lui Nietzsche devine raționalitate a consumatorului de *tot ceea ce e mai subtil și adevărat în umanitate*.
Să povestești din amintiri ………. înseamnă în cel mai fericit caz, doar încă un pas spre paranoia.
Văzusem zilele trecute un film extraordinar *Equals* (2016)……și cred că acolo s-a produs click-ul…… E un subiect poate prea discutat, dar fără vreo schimbare semnificativă. Aceeași perspectivă……fără însă a transmite acel urlet din fiecare…….Uneori parcă rămân fără aer în această societate bolnavă, dar amintirile sunt singurele care mă îndreaptă spre un orizont.
asa este…. dar, in partea a doua, după ce s-au macerat, nu toata lumea, la finish, cand ar trebui sa vada binele din toate acestea, mai e pe picior de egalitate.
În faţa amintirilor suntem egali cu zeii, nici ei nu le mai pot schimba, ceea ce s-a întâmplat nu mai stă în puterea lor si nici a destinului. Octavian Paler