My first memories as a child

mai vechi 00032Citisem zilele trecute câteva povestiri de Gabriel Garcia Marquez, iar în unele se tot repeta ideea că “majoritatea copiilor au crescut până la vârsta de 6 ani la bunici, iar primele amintiri le au din mediul rural și sunt cam la fel”. Mă număr și eu printre acele cazuri la care făcea referire Marquez, chiar dacă scriitorul se raporta în mod direct la generația sa. Am încercat să îmi aduc aminte ceea ce făcusem pe vremea când eram crescut cu multă dragoste de către bunicii mei. Chiar în această poză sunt alături de bunicul meu, un tâmplar desăvârșit, care m-a învățat atât de multe și a avut grijă de mine. Îl salutam dis de dimineață din prunul de pe dealul de deasupra casei. Cam o dată la două zile cădeam din copac și trebuie să recunosc că era cam dureros.

Dimineața venea bunica și ne trezea cu un desert special: până să fie gata mămăliga ne făcea cir cu zahăr ( terci ). La amiază ne făcea clătite, iar spre seara aveam turte pe plită.

Cât bunicii erau foarte ocupați cu treburile casei …. noi ( eu și fratele meu ) ne căutam diverse activități. Printre primele amintiri sunt cele cu trenulețul. Ne puneam o pătură în cap și doar unul era privilegiat și juca rolul de conducător al locomotivei. Și ne învârteam noi așa până când ne izbeam de mobila din casă. O dată am intrat direct într-un cuier metalic, iar eu m-am lovit destul de rău. Deși reușisem să îmi sparg arcada, cu toate acestea, eram pe jos de râs. Mi se părea amuzant cum se agită toți în jurul meu. Singurul care nu prea avea timp de mine era bunicul. Era atât de ocupat, încât îmi lipise o bucată de ziar pe frunte ca să îmi oprească sângerarea. Doar figura sa dură mă făcea să revin cu picioarele pe pământ.

Pe unde plecam, ce mai vizitam, dar nu prea erau șanse să nu vin sângerând, lovit, julit, zgâriat. M-am luptat cu capra vecinei până m-a învins și am venit julit tot. Zgâriat de toate pisicile de pe uliță, chiar și de iepurașii unei doamne de la o casă alăturată nouă. Nu stăteam locului și eram un pericol public între vecini. Dar, sunt printre primele amintiri ale copilăriei mele și țin foarte mult la ele 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s