Practica emoției

positive-and-negative-emotionsNe-am obișnuit ca zi de zi să ne rezolvăm, chiar și problemele emoționale așa din fugă și cât mai superficial.

Până acum ne era foarte greu să rostim un *te iubesc* sau *mi-e dor de tine*, tocmai pentru că aveau o greutate prea mare și parcă noi căutam acel moment, care devenea atât de oficial și de sensibil în același timp. Acum însă ne-am adaptat vremurilor și rostim fără nici o problemă anumite cuvinte sau recunoaștem, cică, orice emoție este nevoie. Știm că trebuie să le spunem ca să nu fie ceilalți din jur supărați pe noi, chiar dacă simțim  să le rostim sau nu.

Ne lipsește cu desăvârșire practica emoției. Zâmbim și ne inducem o stare de bine atunci când totul este plăcut în jurul nostru; plângem atunci când ne părăsesc cei dragi, dar niciodată nu valorificăm emoția.

Astăzi are de câștigat doar cel care minte mai mult, cel care se preface mai tare, cel care mimează emoția exemplar, cel care nu recunoaște când a greșit, cel care e duplicitar, cel care are măștile la el……

Acum ceva timp o amică de a mea afirma că cineva cunoscut cu trei săptămâni în urmă poate exprima o emoție mai bine decât cel cu care fusese aproape doi ani…..

Cred că emoția poate fi păcălită foarte ușor, tocmai pentru că nu mai avem răbdare să valorificăm și mai apoi să cuantificăm sentimentul din noi. Ne lăsăm pradă viciilor și tentațiilor din jur și parcă ne este rușine să recunoaștem că noi suntem diferiți.

Un telefon, un sms, un mesaj pe facebook, o minciună bună, un scop, interesul, o haină, un parfum, un cadou, orice astfel de element poate amplifica emoția și să o transforme în ceea ce ne bucură pe termen scurt.

NU practicăm nimic, ci doar facem experimente pe propriul suflet…….

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in idei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s