My language

imag1456_1_2Deși limbajul are rolul de a simplifica, de cele mai multe ori el este înșelător.

Mania sclavului din mine impune o singură direcție a triumfului meu: mania de a reprezenta, de a fi reprezentat, de a mă face reprezentat și de a avea reprezentanți și reprezentați.

Toate instrumentele reprezentării își au originea în credința care ne impune să considerăm adevărate toate informațiile furnizate de simțuri.

Elasticitatea limbajului meu parcă definește o feminizare a cuvântului.

Lipsește comunicarea, iar atunci când utilizăm limbajul o facem doar pe baza credințelor noastre în așa zisa reușită…..

Noi parcă nu vrem să fim înțeleși, dar nu pentru a păstra misterul, ci doar pentru a ne proteja.

Prin limbajul uzual parcă limităm, blocăm, interpretăm, avem pretenții prea mari, discredităm, descurajăm, etc. Cine o să facă dovada înțelegerii acestui limbaj, atunci o să fie supus de fapt, judecării și criticii.

Există mult sentiment în cuvânt, dar am omorât sensul și astfel valoarea limbajului este aproape de pragul minim.

Vreau ca prin limbajul meu să am puterea de a produce un efect : o formă pură, o diferență, o aplicare nouă, o reacție, o întâmplare logică, evoluția unui organ……