Încă de pe 3 ianuarie ne bucurăm de superbul spectacol Dakar 2016 din Bolivia și Argentina și care se termină sâmbătă. Dincolo de culisele acestui concurs observăm că de fapt ni se înfățișează o adevărată tehnică de supraviețuire. Cu temperaturi de peste 47 de grade Celsius acest maraton devine unul de anduranță în plan mental: abandonuri, arsuri, fobii, accidente, etc. Unii dintre concurenți tremurau din cauza oboselii, alții aveau arsuri grave la nivelul feței, delirau din cauza deshidratării, o parte își descopereau teama și nesiguranța în fața unui peisaj gol – deșertul. Cu greu se poate face un profil psihologic al concurentului: cum să împarți o sticlă de apă cu adversarul, cum să învingi deșertul cu toate surprizele lui, cum să ai întârziere de o oră pentru că ai ajutat concurentul să nu fie înghițit de nisip, cum să cauți cu disperare un petec de umbră. Unii au îngenunchiat în fața Marelui Deșert și au recunoscut slăbiciunea lor cerând îndurare. Alții au apelat chiar și la leacurile tradiționale ale localnicilor numai să scape de imaginea distorsionată surprinsă în fața acestei provocări. Raliul acesta e de fapt o lecție de viața ce m-a impresionat. E mai mult decât un documentar ce ne sensibilizează. E de fapt o limită a voinței fiecăruia dintre noi.
