Spargatorul de nuci (II)

Zi de zi ne închidem în propria cochilie. O carapace atat de greu de pătruns asemeni unei nuci. Nu punem nimic in noi, ci doar avem grija sa dam bine pe sticla. Toti trebuie sa ne vada bine, chiar daca suntem cam goi pe interior. Uitam multe intr-un timp scurt. Uitam oameni, uitam actiunile noastre, ne renegam sentimentele. Toate astea arata cat de seacă este nuca pe interior. Spargatorul de nuci are un rol important, dar depinde de momentul in care apare. De obicei nimeni nu are răbdare să vadă eficienta pe termen lung a unui spărgător de nuci. Toti pleaca inainte de a se lasa descoperiti in toata goliciunea lor. Nimănui nu convine ca altcineva sa vada si partea întunecată a fiintei sale.

Story

” Mana întinsă care nu spune o poveste nu primeste nimic”. Altcineva mi-a întins o mana de ajutor in ultimul timp, dar ma simteam dator sa spun povestea. Fara sa imi dau seama, fara sa stiu de ce m-am trezit intr-un peisaj de vis, povestea m-a preluat în actiunea ei.

La mijlocul lunii iunie toata lumea moare de cald. Unele zile au fost infernale. Undeva la cativa km de Suceava, in jurul orei 20 a inceput sa ploua mărunt, dar linistit. In fata casutei din lemn stăteau de paza un caine lup si un samoyed. La doar 20 de metri de terasa casei se întindea o mica pădure. Cele trei veverite din apropierea casei sunt punctuale. Vin sa isi ia cina la ora 20.00 fix.Copacii incep sa vorbeasca intre ei. Scot un sunet ciudat, dar care agita un animalut atat de simpatic. Este vorba despre o chinchilla. Ma simt ca in “ferma animalelor”. Parca pregătesc cu totii o revolta. Pana si cei 3 perusi din colivie iau cuvantul in plen. Imi aprind o tigară si plec grabit sa aduc niste lemne de foc. Ceaiul e gata. Totusi optez pentru o ciocolată caldă. La mijlocul lui iunie stau relaxat în fata semineului si cana din mână mea e foarte fierbinte.

Telefonul suna, la televizor incep meciurile de fotbal. Parca cineva complotează sa imi strice aceasta poveste. Imi iau geacă si ies afara. Din vorba in vorba uit de acest eveniment si încălzesc atmosfera din sufletul meu cu cateva grame de pălincă.

Cu un pic de turta dulce si cativa biscuiti serviti cu ceaiul fierbinte ma retrag intr-un colt al casutei. O patura, sunetul lemnelor din semineu asigura climatul optim exprimării afectivitatii mele.

Cand povestea devenea frumoasa, un comentator ridica vocea sa ma anunte ca una din echipe marcase. Abia atunci mi-am dat seama ca stric povestea. Am inchis totul. Cheia casutei s-a miscat elegant oprind timpul in loc. Asa am putut “re-face” povestea.

Asa am invatat sa întind mâna vietii !!!