Just do it

O zi în care pari că ești plictisit. Te uiți la cățel, care are un chef de joacă nebun. Din greșeală dă cu lăbuța peste cheile de la mașină,  aruncate undeva într-un colț al noptierei. Te uiți la privirea patrupedului și brusc îți apare un zâmbet ironic în colțul gurii. Ți-ai luat în fugă o jachetă sport, ți-ai tras șapca pe ochi, și asemeni unui adolescent faci zgomot la plecare. Încălzești un pic motorul, soarele îți zâmbește la fel de ironic, iar tu ești deja în transă. Îți limpezești gândurile pe șoseaua de centură. O tânără oarecare, parcă te urmărește cu privirea și îți surprinde zâmbetul. Până să realizezi ceva, deja orașul se vede undeva departe, în spatele tău. Arunci un cd oarecare în casetofonul mașinii. Singur pe șosea îți impui limitarea de viteză. Apeși piciorul pe accelerație. Ai plecat cu toate ale tale în lumea ta.Nimic altceva nu mai e al tău. JUST DO IT !!!

Estetică

large_foto-articol-759Chiar și realitatea pe care o numim “urâtă” are conținutul ei estetic. Caracterul formei estetice este determinat de acel Ceva care place sau e moral, care ridică pe om la cerul metafizicii și al realității, acel frumos din punct de vedere natural și fizic. Acel ceva trebuie să se simtă, să se arate.

Spiritul estetic stă sub semnul triadei – Unitate, Armonie, Simetrie. El definește ființa artei sau arta ființei.

Sentimentul abstract definește violența sentimentului, în general, care nu a reușit să se transforme în contemplație. Ușurința cu care apare intuiția este dată de Sentiment și nu de Idee.

Cum șlefuiește sentimentul o imagine? Ce rost are fierberea sentimentelor, dacă spiritul nu se odihnește pe o imagine frumoasă?

Răspunsul e dat de artă, bunul gust și finețea simțului. Un sentiment vioi se transformă întreg într-o reprezentare șlefuită, iar raportarea se face către înțeleapta experiență a vieții.

Un refugiu al vieții și al existenței, pentru care întotdeauna avem timp, este Misterul. Ceea ce nu poate apărea din prima prin cuvinte, prin sunete, prin pictura pusă pe pânză reprezintă Misterul. Acesta aleargă cuvintele până când mușchii gurii noastre obosesc, face ca muzica să tresară în gâtlej sau să ne tremure degetele ce caută clapele ideale, sau care face ca pânza să se piardă în culori.

Independența unei forme presupune materia asupra căreia se exercită. Dependența de frumos trebuie să fie utilă până când va oferi șansa unei garanții a independenței.

Starea mentală a zilei

Cineva poate face credibil faptul că el chiar crede ceea ce spune numai prin consecvența acțiunii sale, nu și prin indicarea unor temeiuri. (Jurgen Habermas)

Conștiința morală și starea de spirit fac diferența între acțiunile noastre și ceea ce gândim doar pentru noi. Uneori facem ceea ce nu dorim, și dorim ceea ce nu facem.

Starea mentală a zilei definește spiritul de învingător, prin gândirea coerentă, sau discernământul acțiunilor noastre, care nu ne mai reprezintă câteodată.

Nebunul de alb

imagesÎn șah, unul dintre cele mai curajoase, dar și frumoase atacuri se realizează cu nebunul. Să dai șah mat cu calul și nebunul înseamnă să fii un rafinat al jocului.

Într-o poveste de iubire nebunul din dragoste apare pe un cal alb și își mărturisește curajul în fața prințesei sale.

În viața de zi cu zi, în fiecare dintre noi există un nebun, care iese la suprafață atunci când vrem să fim autentici, curajoși și fără teamă.

Nebunul de alb descrie poate cel mai bine tot ceea ce este mai cenzurat în noi, în sensul bun al cuvântului.

Niciodată nu avem curajul să recunoaștem că avem partea noastră întunecată, sumbră, dar care poate fi salvată prin acel nebun de alb. Acesta ne face să fim enigmatici, ne face să ne descoperim, ne înfrumusețează.

” Când sunt cu cei nebuni, sunt și eu tare nebun; iar când sunt cu cei drepți, sunt cel mai drept dintre toți oamenii”.

abcdNebunul de alb este spontan, curios, hazliu, frenetic, creator. Tot ceea ce are mai bun imaginația noastră se transpune în nebunul fiecăruia dintre noi.

Vreau să fiu nebunul de alb al fiecărei ființe. Să ființez în sufletul universal. Ca o rază luminoasă apare, și astfel ne raportăm la nebunul de alb, la acel altcineva, care nu alterează, care nu strică frumosul din noi.

Nebunul de alb e piesa de rezistență a oricărui atac asupra eticului și esteticului. Moralitatea fiecăruia dintre noi dispare pentru moment. Ieșim la suprafață cu ceea ce nu este comun, ceea ce nu este supus regulii. Totul în cel mai pur sens al cuvântului. Sarcasmul, ironia, toate sunt împletite sub semnul bunului simț, al firii umane descoperite de intuiție, al spiritului zeilor, al umorului, al fantasticului, al sensibilității.

Libertatea nebunului nu mai impune limite. Nebunul de alb este poate cel mai colorat personaj. În toată simplitatea sa este atât de greu de scos la suprafață. Este costisitor ființei umane. Nu oricine își permite luxul de a defini nebunul de alb.

Mutarea fiecărui pion va disimula apariția nebunului de alb. Momentele strălucite din viața noastră sunt o fantezie a nebunului de alb. Nu știm să apărem frumoși și simpli în fața luminii și în fața albului. Ne rușinăm și pătăm imaculatul alb. Suntem pudici în fața oricărei reacții timorate a nebunului de alb. Ne bâlbâim, ne fâsticim, ne înroșim, ne întrerupem.  Suntem plastici în fața unei piese ținute în mână. Este nebunul de alb și vrem să ne ajute. asemeni unei icoane, îl purtăm la noi, îl ținem strâns între degete și vrem să ne salveze. Vrem să fim noi și ne rugăm ca orbii unei piese de șah.

Ca un nebun de alb ce sunt îmi doresc să capturez regina neagră pentru veșnicie !!!

Tânăr cititor

1610_booksTinerele generații fug de obositoarea activitate a ceea ce înseamnă să citești o carte, un roman și nu un ziar de sport sau de modă.

Se caută cam de mult timp soluții. Tehnologia a părut să rezolve din mers, o problemă atât de acută, și se părea, compromisul făcut avea să mulțumească parțial, pe toată lumea.

S-a început cu tot felul de idei : acele cărticele de buzunar, care aveau să dea rezultat, pe termen inimaginabil de scurt.

Diversele campanii realizate în spațiile publice, de popularizare și încurajare a cititului, au avut efect la fel de puțin. Euforia incultului de a citi în tramvai, metrou, autobuz, avion, tractor, căruță, nu a durat prea mult.

Au apărut, mai apoi, acele cărți parfumate, care aveau rolul de a atrage tânărul către orice îl sensibilizează, către simțurile sale și atât,  numai să citească dracului ceva.

Elvețienii au scos ceasuri, care să te anunțe să citești și care să-ți ofere, măcar câteva pagini, în drumul tău spre serviciu, sau către orice activitate ai fi avut, numai să-ți miști ochii pe niște cuvinte aranjate frumos.

Austriecii au încercat cu cafenele și localurile de zi, în care era o liniște de speriat. Toată lumea citea și își bea cafeaua. Era o armonie în centrul fiecărui oraș, în care toată lumea devenea frumoasă și inteligentă. Nu a durat prea mult.

Finlandezii se laudă că fiecare elev al țării citește, în medie, cam 2-3 cărți pe an. Au interzis telefoanele în școală, iar orice acces digital este controlat. Fiecare elev are la școală laptop, tabletă, e-book reader, dar totul pentru o lecție interactivă și cam atât.

Cărțile digitale au și nu au succes, dar măcar se încadrează în peisajul evoluției tehnologiei. Librăriile supraviețuiesc încă în această bătălie, iar e-book reader-ele se vând ca pâinea caldă, dar sunt pline de poze și de muzică. Nu se citește mai mult, asta e sigur ! Pe amândouă se găsește praf.

Educația fiecăruia dintre noi nu se definește nici prin tabletă și nici printr-o bibliotecă făcută frumos, dar din care nu se scoate cu anii o carte.

Toate devin vechi, dar eu rămân un tânăr cititor !

În căutarea timpului pierdut

DSCN4585 Tot timpul ne pierdem în activități și acțiuni care să ne asigure traiul de zi cu zi, dar nu și existența noastră.

Este atât de ușor a spune ceea ce căutăm, dar atât de greu de găsit. De aceea, în exteriorul nostru totul este povestit, totul este relatat, totul este descris, dar niciodată în interiorul nostru nu se găsesc cuvintele.

O eternitate să stau și să nu fac absolut nimic și tot voi spune că nu am avut timp și pentru mine. Nici măcar o secundă nu m-am contopit cu ființa mea, ci doar am făcut figurație și am supraviețuit zilelor.

Să stau și să citesc o carte, să ma rătăcesc pe Transalpina, să mă joc cu cățelul, să mă urc în mașină și să mă las purtat de val, să socializez ore întregi cu un necunoscut, și iarăși să mai citesc ceva, și tot nu reușesc să mă opresc în loc și pentru mine. Parcă nu mă pot abține de la a fi un tip mediocru, rudimentar. Peste tot mă re-cunosc, dar niciodată nu m-am putut defini.

Trebuie atât de multe de făcut pentru a-ți vedea măcar umbra. Să poți sta liniștit cu tine și nimeni să nu înțeleagă nimic. Atunci, cuvintele dispar și totul se simplifică.

Un peisaj, o amintire, un chip nou, un obiect ciudat, pot aduce la suprafață ceea ce te stabilește într-un orizont aparte.Uneori e prea greu pentru noi, ca să ne cunoaștem măcar un pic. Măcar să ne dăm șansa unei prime întâlniri. Să încercăm să avem răbdare. O umbră, o imagine și devenim atât de îndrăgostiți de noi. Și asta ne distruge. Deşi nu rezistăm mult, mai tot timpul fugim de noi. Şi când ne prăbuşim, în loc să ne descoperim, să ne căutăm, noi ne odihnim.