În zori (iubesc şi trăiesc)

interzis Hai să iubim dimineaţa. Să simţim roua din zori, aerul curat, razele de soare, lumina unei zile pe care urmează să o trăim. Suntem atât de frustraţi încât ne retragem în întuneric şi găsim drept scuză intensitatea clarului de lună. Stăm ascunşi în spatele unei pături şi vrem să simţim ceea ce ne poate oferi iubirea vieţii.

Ne dorim să fim obosiţi, să fim inhibaţi, fără să vedem că ceea ce este important nu se simte cu mâna, ci se pipăie în faţa ochilor.

Iubirea se si vede, se arată, se descoperă. Stingem lumina şi devenim acei cobai ai unui sentiment de milă din partea Zeului iubirii.

După miezul nopţii ne interzicem propriile fiinţe, ne punem bulina roşie cu semnul interzis, dar de fapt uităm că suntem oameni şi ne comportăm ca nişte animale.

Ce haioşi suntem dimineaţa în lenjeria intimă, dar atât de sexy noaptea la apus de soare. Frumuseţea naturii constă în ceea ce ni se permite să vedem.

Dimineţile petrecute alături de iubită sunt cele care dau un sens iubirii. Noaptea este doar pentru a face loc unei noi zile.

Poate de aceea si semnul 18+. Când suntem tineri trăim în propriul întuneric şi ne raportăm la plăcerea imediată, fără a vedea vreun sens ascuns sau vreo semnificaţie de mult uitată.

Să începi ziua zâmbind şi nu să te prindă seara plângând, mă sfătuia cineva odinioară.

“Durata scurtă a timpului este comună tuturor lucrurilor, însă tu fugi de toate sau le urmăreşti ca şi cum ar fi veşnice”. (Marcus Aurelius)

Dar aşa suntem noi : “Ziua nu e nimic; până te întorci s-a şi făcut noapte”(Petronius)

Vreau să fiu pornografic în orice dimineaţă, pentru că asta inseamnă să înţeleg frumuseţea în toate formele ei: când iarba rece şi umedă imi iubeşte talpa piciorului, când iubita se trezeşte pentru a mă anunţa de bucuria vieţii, când sunt haios dimineaţa in lenjeria intimă şi o arunc de pe mine pentru a fi cât mai serios in faţa naturii, când imi bate in fereastră un fluture care nu are prea mult timp să-mi arate natura şi iubirea, când mă aleargă prin casă căţelul şi îmi arată că azi nu el este animalul, când o broască ţestoasă îţi arată ce înseamnă să te mişti repede în faţa iubirii, etc.

De aceea scriu aceste rânduri noaptea şi nu ziua !!!

Piticii pe tocuri

Mutulica  “A fi mare înseamnă a nu fi înţeles”. De aceea există piticii printre noi, care să se facă înţeleşi. Piticii pe tocuri sunt aceia care au rafinament, care au gust şi care domină “micimea”.

“Micimea nu cuprinde ceva care să fie cel mai mic, ci mereu există ceva şi mai mic. Căci este imposibil ca ceea ce există să înceteze de-a mai exista. Dar şi mărimea are mereu ceva şi mai mare. Şi e atât de numeroasă ca şi micimea; dar în sine orice lucru este şi mare şi mic”. Mare dreptate avea Anaximandru când făcea referire la mărimi. Ceea ce e mare poate părea atât de mic şi invers.

De acolo de sus se înţelege greu cum de nu poti ajunge la un lucru, dar il poti obtine totuşi. Cum? Cu rafinament, inteligenta şi spontaneitate. Piticul pe tocuri întotdeauna va descoperi ceea ce pare şi jos şi sus, şi mare şi mic.

Urcarea piticului pe tocuri inseamnă a acoperi urmele greutatii tale prin “inteligenaţa mişcării”.

Piticul pe tocuri pare naiv asemeni unui copil, dar ascuţit în simţuri. Greutatea şi mărimea celorlalţi îl fac de neoprit în ceea ce priveşte spontaneitatea gândirii. E hazliu tocmai pentru că ne amăgim singuri că o glumă bună nu face rău nimănui.

Piticul pe tocuri scoate în evidenţă josnicia întinderii pe centimetru pătrat, fără a se da vreun rost acelui punct (atât de important pentru el).

Piticul pe tocuri e curajos, e haios, e cool, e la modă. Încăpăţânarea, prostia, indolenţa, indiferenţa fac din piticul nostru un “ucigaş în serie”. Bunul gust şi eleganţa sa îl determină să fie asemeni unui “sniper” care de pe acoperişul conştiinţei noastre nu ratează nimic.

Piticul explică totuşi de ce nu ne putem apropia de el: “Respectul nu suportă apropierea, ci se ţine mai întotdeauna departe”.