One life

Ajuns la vârsta adolescenţei, un tânăr îşi aducea aminte cum părinţii săi îi explicau, atunci când era de-o şchioapă, ce înseamnă iubirea şi cum o va întâlni. Trăia într-o margine de sat liniştită, cu multă verdeaţă, înconjurat de multe animale, iar vara norii grei de praf completau peisajul. În tot satul existau patru copii : el şi încă trei fete. Una dintre copile era cu 2 ani mai în vârstă ca ei, iar restul completau, în ordinea lunii de naştere, celelalte trei anotimpuri. Cea mai mare era responsabilă cu joaca şi tot ce făceau ei în comun. Aşa au crescut toţi patru: fie se jucau cu păpuşile făcute din cârpă, fie se jucau cu mingea facută de unul din bătrâni, tot din cârpe, pentru ei era acelaşi lucru. Nu exista genul masculin şi genul feminin. Erau activităţile zilnice care făceau să treacă ziua mai uşor. Uneori fetele aveau trăsături masculine, iar el mai firav şi mai retras inversa rolurile.

Se uita uneori mirat la părinţii săi şi nu înţelegea de ce aceştia zâmbeau tot timpul, se îmbrăţişau, se sărutau, iar el cu colegii săi de joacă se certa tot timpul, erau nervoşi, supăraţi şi nu se îmbrăţişau niciodată. Nu înţelegea el multe la vremea aceea. Timpul trecea, iar el devenea tot mai curios. Aproape tot timpul umbla după fusta mamei, în speranţa că va primi de la aceasta un răspuns care să-l liniştească. O întreba mereu dacă ea şi tatăl ei se jucau împreună când erau mici. Mama îi spusese de mai multe ori că ei nu se cunoşteau când erau mici, deci nu aveau cum să se joace împreună. Nu era răspunsul pe care îl aştepta. Era şi mai gânditor. După vreo două zile îi mai acordă o şansă mamei : de unde ai ştiut că te vei înţelege cu tata? Mama îi răspunse sec : Nu am ştiut! A fost răspunsul care i-a tăiat orice elan. Nu a mai ieşit la joacă  câtva timp. Fetele îl căutau în fiecare zi. Nimic.

Într-o zi călduroasă de vară mama îl chemă în livadă la un pahar de limonadă. Tatăl era plecat pentru câteva zile la pădure. Mama îl luă în poală, la umbra unui copac, şi îi promisese că îi va da răspunsul la toate întrebările sale. Ochii i se luminaseră de bucurie. Nu-i venea să creadă. Era numai ochi şi urechi. După ce îi spusese o poveste veche din bătrâni, de care el părea cam plictisit, pentru că o mai auzise la bunica sa, mama îl ruga să fie atent că urmează să-i dea răpunsul : “Trebuie să ai răbdare! Fiecare om are jumătatea sa. Dacă o vei căuta, atunci o vei găsi! Ea există în această lume şi chiar acum te caută şi ea pe tine”. Continue reading