În perioada 14 – 27 ianuarie 2013, la Detroit este show auto. Sunt prezentate cele mai noi automobile pentru 2013, dar şi prototipurile pentru 2014 sau chiar 2016. Maşinile hybrid se pare că au cel mai mare succes, dar şi cele electrice câştigă teren. Sunt prezentate maşini care pleacă de la un preţ de 25.000 de dolari ( varianta de bază şi fără tva), până la cele de un milion de dolari. Cei de la Corvette au impresionat cel mai tare cu modelul Stingray. Modelul Acura NSX (care se aşteaptă a fi scoasă la vânzare abia în 2015) a îngrămădit fotografii, care s-au văzut totuşi atraşi şi de modelul Acura MDX. Hyundai HCD a impresionat printr-un sistem prin care orice funcţie a maşinii este aleasă prin simpla mişcare a ochilor şi este controlată printr-o mişcare a mâinii drepte. Fiat şi-a prezentat modelele electrice, iar cei de la Nissan au prezentat un model hybrid ceva mai futuristic (modelul Renosance). Tot cei de la Nissan au cele mai ieftine modele electrice ( modelul Leaf de la 6.100 de dolari fără taxe, dar dacă există posibilitatea de încărcare; dacă nu există, atunci preţurile încep de la 29.000 de dolari). Cei de la Cadillac au venit şi cu conceptele lor pentru 2014 (ELR) şi 2016 (Ciel). Volkswagen CrossBlue este un SUV hybrid diesel care merge pe aceeaşi linie, fără a fi futuristic în vreun fel, iar când este electric are un consum de 3 ori mai mic. Audi RS7 a făcut o impresie bună printre clasici (Mercedes E63 AMG – turbo, 5,5 litri, V8, 550cp şi BMW M6 -turbo, 5 litri, V8, 560cp) venind cu motorul turbo de 4 litri, V8, 560 de cai putere şi care ajunge în mai puţin de 4 secunde la suta de kilometri, iar interiorul este unul de vis(piele de cea mai bună calitate şi spaţiu mult mai mare în spate). Mojoritatea SUV-urilor, ce-i drept hybride sau electice, vin cu motoare de 1,5 până la 3,5 litri. Maşinile mici, sport şi cu mulţi căiuţi putere vin cu motoare de 4 litri şi ajung la motoare de 6,2 litri. Cea mai mare dezamăgire pare a fi Dodge, care nu mai e ce a fost cândva.