Confidenţialitate

 E greu să fii propriul tău confident în aceste zile. Devenim din ce în ce mai comozi chiar cu noi înşine. Ne americanizăm din ce în ce mai mult, iar “cultura” noastră se rezumă la cele mai banale gesturi şi acţiuni. Activităţile noastre de zi cu zi nu indică un fapt real, care să aibă o soluţie în mâna cuiva specializat.

Ne îndreptăm atenţia către cineva autorizat pentru a găsi răspunsul la faptul că am fost prea stresaţi şi nu am aranjat furculiţa la locul ei pe masă, nu înţelegem de ce lăsăm ciorapii sau cămaşa undeva la întâmplare. Nu ne cunoaştem şi aşteptăm pe cineva să ne îndrume.

Exact ca în imagine ar trebui ca educaţia noastră să ne conducă la a efectua un lucru simplu cu o lejeritate debordantă ca şi atunci când apare o idee bună, iar instinctul nostru sugerează simplu: “Let go!”

Avem pretenţia ca altcineva să ne cunoască, dar parcă fără să ne trezim la realitate.

E bine să te aduni în jurul prietenilor, să cunoşti oameni noi, să apreciezi acele persoane “bune” întâlnite în viaţă, să re-cunoşti familia şi apropiaţii, zi de zi; cu alte cuvinte să fii tu în jurul a ceea ce te face să aproximezi unghiul cât mai în centrul “ţintei”.

Detaliul poate face diferenţa, dar în sensul bun al cuvântului. Regula circularităţii ne învaţă acest fapt al evitării unor mizilicuri, iar detaliile să devină de-talie.

Suntem specializaţi în a fi oameni şi cunoscători de oameni. Uneori nu trebuie să aprofundăm ceva ce deţinem deja. A fi afirmativ şi înainte de toate, inteligibil, e tot ce avem nevoie chiar şi pentru a privi în detaliu.

E de ajuns să-l pomenesc pe Wittgenstein zi de zi la orele mele de filosofie pentru a cere un minim necesar al oricărui tip de logică de lemn:

1.21 “Ceva poate să se petreacă sau să nu se petreacă şi tot restul să rămână acelaşi”.

P.S.: Indiferent la cine ne raportăm sunt lucruri care nu se pot spune, ci doar se arată. Astfel înţeleg imaginea care îmi arată sensul faptului, iar propoziţia adevărată dublează, repetă faptul din punct de vedere logic.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in idei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s