Blindness (chapter one)

 În ultimul timp sunt forţat să mă trezesc dimineaţa de urletele vecinilor mei tineri, care se ceartă tot mai des înainte de a pleca în lumea lor, adică fiecare la serviciu, pentru cea mai mare parte din zi. Şi ţin să subliniez că sunt tineri care au o vârstă de până la 30 de ani.

Şi explicaţia nu este nici sărăcia, dar nici bogăţia materială. Majoritatea sunt parte a clasei de mijloc, dacă putem spune aşa.

Societatea însă nu le oferă şansa de a-şi găsi sursa de comunicare între ei, motivele fiind dintre cele mai variate, timpul explicând resortul acestor motive.

Faţă în faţă cu mizeriile societăţii, tânărul se simte rănit, iritat şi este decis să-şi facă singur dreptate, să se confrunte cu oricine şi orice şi să spere că le va eradica într-un final.

Aceşti tineri înţeleg tot mai greu că nu culoarea contează, ci nuanţa. De aceea îşi pun entuziasmul în slujba acelor cauze care i se par clare.

Unul dintre motivele pentru care tinerii se lasă seduşi de propuneri schematice este lipsa de dialog cu generaţia anterioară.

Totul în jurul acestor tineri e plin de platitudini, clişee şi anecdote vulgare ale celor care se înfăţişează ca fiind maturi.

Pasiunea tinerească de a face delimitări clare duce la exclusivism şi intoleranţă.

Distincţia se cultivă nu la scară verticală, ci în plan orizontal, unde nu are rolul de a ierarhiza, dar are rolul de a deosebi şi separa, astfel încât dreapta ignoră ce face stânga.

Asta mă face să cred, şi din ceea ce văd la televizor, că nu contează cauza, ci jertfa este cea mai importantă. Unii tineri se sinucid în urma unui conflict banal cu persoana iubită. Totul doar pentru a atrage atenţia asupra răului din lume. Asta înseamnă să fii tânăr: să vezi în orice contrarietate o limită de nedepăşit. Adică emoţiile sunt puternice şi eşti cât se poate de “extremist” în activităţile curente. Decizia însă, este una prea serioasă, lipsită de umor, şi care nu mai justifică nici “melodrama” celor 17 ani pe care îi ai, dar cu atât mai mult “tragedia” celor 30 de ani.

Cum ar spune francezul, tânărul de azi este parreseux, desoeuvre, faineant şi oisif.

Parreseux = lenea animalică a celui care vrea doar să zacă în deliciile inactivităţii.

Desoeuvre = cel fără treabă, care nu s-ar apuca de nimic, decât silit.

Faineant = cel care nu se înhamă la nimic serios, nu face nimic util, în afara faptului că, deseori, scrie.

Oisif = cel neimplicat într-un proiect care să-i concentreze întreaga atenţie sau să-i absoarbă toate energiile, nu este un simplu leneş, ci un individ deschis la cele mai diverse influenţe, impresii sau senzaţii.

Suntem plictisiţi şi de propria afectivitate şi nu vrem decât să fim “leneşi” în acest cerc vicios al “existenţei” în general.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in idei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s