Uneori simţi nevoia de a te prelinge asemeni unui strop de ploaie, în acea diversitate ce-ţi asigură liniştea necesară unităţii şi întregului din tine. Nu e tocmai comod să “te arunci” în altă dimensiune a eu-ului tău, atâta timp cât nu ai garanţia “surprinderii” momentului tău, care va imortaliza flacăra propriului tău corp.
Niciodată nu ne oprim din drumul nostru pentru că nu putem “îngheţa” simplitatea unui lucru, a unei acţiuni pentru a descoperi complexitatea sa în armonia propriului univers.
Dacă urmăresc cu privirea ceea ce se întâmplă în jurul meu voi oberva prea târziu că am pierdut deja mult în comparaţie cu acea zecime de secundă pe care mi-o oferă acei stropi de ploaie în jurul cărora îmi definesc “dansul tribal al propiei fiinţe”.
Nu mă voi înfricoşa de posibilul complot al “lichidităţii” din jurul meu, în cazul în care orice mişcare “alunecă” spre ceva ce trece de la frumos la sublim.
Voi determina transparenţa mişcării prin “re-găsirea” elementelor ce mă compun, pentru a le potenţa la maxim atunci când mă “des-compun” în faţa unor idei ce nu-mi apartţin, dar care mă “poziţionează” în joc.
Mă trezesc în faţa unui peisaj ce mă încurajează să recunosc că sunt un simplu element ce nu poate face prea multe, dar este atât de important.
Liniştea din jurul tău te face să fii “suspicios” pentru că ţi se pare că este un pic cam forţată, regizată, artificială, dar totuşi spontană, curată, eficientă în orice dans al ideilor.
Direcţia mişcării tale e dată de orice lumină aparentă pe chipul tău, dar care reflectă tot ceea ce trăieşte în tine.
Vei coborî din nori parcă şi vei realiza că e un vis al tuturor, dar interpretat altfel. Vei întreba, vei răspunde, dar vei parcurge acceaşi paşi ca şi ceilalţi din jurul tău, tocmai pentru că efectiv nu mai suporţi acea presiune a concentrării de care ai dat dovadă până la un anumit punct.
Devii invizibil, dar în acelaşi timp respecţi un program de finalizare a actului creativ. Simţi atingerea unui deget care te luminează. Te pierzi. Şi……..Şi…….Cazi !!! Ai devenit înapoi “ne-om”.
În final te trezeşti lângă ceea ce mişcă de fapt în jurul tău şi te bucuri că ai avut un astfel de moment, după care te odihneşti la marginea unui copac.
Observi că momentul tău este interpretat. Cineva roagă pe ceilaţi la a avea atenţie. Deranjezi !!! Semnificaţiile momentului tău le poţi da, doar dacă simţi coaja de copac că este alături de tine, iar ceilalţi complotează la realizarea momentului prin impunerea clară a ambianţei necesare.
Dacă ceilalţi trăiesc clipa alături de tine, vor înţelege momentul tău.
În cazul în care nu se ascultă muzică (clasică) şi nu se joacă mingea într-un sport al minţii, atunci cu siguranţă momentul tău a fost unul unic, dar unul care te integrează şi mai mult în ceea ce numim “haos al interiorităţii noastre”.
Să nu fim critici în ceea ce priveşte posibilitatea noastra ” de-a-fi-în-lume” şi să bem un pahar de apă rece în linişte .
alexciotir.wordpress.com 
What was that!!!!