Interactive Art

Artistul japonez Takahiro Matsuo născut în 1979 realizează ceea ce se numeşte artă interactivă, producând pe baza mişcării fizice a spectatorului şi cu o grafică computerizată ce aduce aminte de bogăţia imaginaţiei şi memoriei spectatorului, jucându-se la limita irealului,diverse lumini şi sunete în funcţie de starea participantului.A început prin anul 2003 cu astfel de creaţii, iar prin 2009-2010 atinge apogeul fiind solicitat în toate colţurile lumii.




Să ne instruim !

Conform unui studiu realizat în 2008 profesorii americani sunt cei mai productivi din întreaga lume.

După cum vedem în tabel, profesorul predă 1097 de ore, însă doar 36 de săptămâni se află în clasă.

Asta înseamnă să ai cu ce: săli de pregătire, săli de sport, mijloace didactice, materiale educative, lucrări de specialitate, tehnologie, etc.

La noi se vrea la fel: pentru cele 36 de săptămâni profesorul e plătit cam mult. Mi se pare normal să aştepţi terminarea orelor ca să pleci mai repede acasă în condiţiile în care nu ai nimic la îndemână care să te facă să realizezi ceva în plan profesional.

Şi la noi dacă profesorii ar sta 1097 de ore la şcoală ar avea activităţi precum: semnarea condicii că şi aşa nu se uită nici dracu la ea; fel şi fel de hârtii fără vreo valoare, dar care dau bine la comisia metodică sau în altă parte; mai nişte teste acolo cât să-şi justifici activitatea şi aşa ineficientă; mai nişte bancuri bune spuse între colegi; iar cei mai activi din fire vin şi cu punga de seminţe de acasă, că doar e plictiseală mare.

Tre’ să ne intruim şi noi că nu mai merge să stăm şi să ne uităm la alţii de parcă ne-ar da soluţia tuturor problemelor.

P.S. : Şi la noi statistica arată că avem în continuare un învăţământ de calitate. Dacă în Europa procentul de promovabilitate la bacalaureat este de până la 60%, la noi este de 96-97%. Suntem mai duri. Că până anul trecut era de 98-99 %. Suntem răi, că astfel de procente sunt doar în anumite judeţe. La nivel naţional e undeva pe la 78%, dar ne coboară tare procentul elevii noştri care pleacă prin ţări străine sau au o durere în cot şi nu se mai prezintă.La sfârşitul săptămânii viitoare vom afla cum stăm în statistici şi anul acesta.

Add Signs

E greu să respecţi toate semnele întâlnite într-o zi, fie că eşti în trafic, fie că eşti cu prietena la un restaurant, sau că eşti într-o plimbare, dar la noi cu siguranţă s-ar impune anumite semne, care măcar ar crea impresia că ne mai civilizăm şi noi.

E un semn care s-ar impune oriunde la noi, mai ales că în ultimul timp nu prea mai avem variante, nici de stânga, nici de dreapta, ci pur şi simplu trebuie să acceptăm realitatea că nu prea mai găsim aşa ceva şi că va trebui să ne re-orientăm, pentru că aşa ceva se găseşte din ce în ce mai greu.

Suntem cam la capăt de drum, iar unii ar trebui avertizaţi, că se pare că înţeleg mai greu şi trec uşor peste unele norme, reguli, drumuri, etc.

Cam în toate crâşmele de la ţară se impune aşa ceva.

Nu poţi să stai să-ţi baţi nevasta la poartă şi să stai cu vecinul la colţul străzii şi să îţi iei “întăritorul”. Trebuie să ne civilizăm şi dacă tot ieşim în patru labe atunci să ieşim civilizat din bar, apoi să ne batem nevasta. Şi mai puţină apă că ne doare capul după aia.

 Pentru tineretul din ziua de azi se impune aşa ceva tocmai pentru a evita anumite surprize, conflicte sau “simpatii”. “Partidul te vrea tuns roackere”, ca în reclamă. Deci, ca să evităm aceleaşi conflicte ca de după revoluţie când roackerii erau batuţi de disco-boys şi mult mai târziu de aşa zişii manelişti, ar cam trebui să avem grijă şi de ei. Emo peoples fac parte din noi.

Oricâtă libertatea ne-ar da internetul şi oricâte filme porno ne-am descărca, parcă tot mai frumos e un moment autentic în care îţi pui adrenalina în mişcare. Plus că eşti ca un criminal în serie. Îţi poţi alege victimile chiar tu, în funcţie de cât de bolnăvior eşti. Dacă la ţară totul se rezolvă “la părete” şi nu e nevoie de acest semn, la oraş avem totuşi pretenţia că suntem cât de cât deontologi şi atunci acest semn îşi are  necesitatea în cât mai multe locaţii. Suntem civilizaţi şi nu ne pretăm la astfel de “servicii”. Ce naiba !!! Chiar ar trebui să protestăm în faţa unor astfel de situaţii, chiar dacă de multe ori s-ar putea să fii tu vinovatul că te bagi unde nu trebuie şi unde nu îţi fierbe oala.

EEeee !!!! Aici deja suntem în legea noastră. Nu ne mai deranjează nimeni, dar trebuie să ştim ce facem. Suntem oameni maturi, responsabili şi nu ne pretăm la astfel de gesturi. Dar ne enervăm pe alţii, care nu sunt vinovaţi. Sunt la fel de responsabili, dar nu ştiu ei încă. Şi atunci trebuie să le arătăm calea cea bună.

Sunt aproape sigur că unii se vor “deştepta” dacă vor vedea acest semn şi nu vor da dovadă de comportament “animalic”.

 Şi după ce ieşim de la baie, parcă ne apucă nebuneala de o treabă ceva, asta dacă nu am rezolvat la toaletă ce aveam de rezolvat.

La intrarea în hotel, bar, club trebuie să avem grijă că ispita e mareeee şi nu ne putem lăsa conduşi aşa de propriile instincte. Trebuie să fim raţionali şi să avem o viaţă echilibrată, dar salariile au scăzut şi preţul unei camere la vreun motel ceva ne descurajează, şi ne face să fim pesimişti că vom avea vreodată noroc în dragoste.

Pe unde apucăm şi e gratis, de ce nu. Că alţii îşi trăiesc viaţa la maxim şi noi regretăm că am prins un moment de slăbiciune în care nu am ştiut cum să acţionăm. Să nu fim rusinoşi !!!

Când am rezolvat problemele de mai sus si ieşim cu maşina în afara oraşului trebuie să avem mare grijă. Satele şi comunle noastre sunt pline de astfel de surprize, iar nea Gheorghe, nea Ion şi nea Vasile sărbătoresc întotdeauna cu bine sfârşitul unei zile pline de muncă şi spor.

Aşadar trebuie să conducem prudent pentru a nu deranja sau strica atmosfera rurală.

 Intrăm şi în oraş şi deja ofticat pe nea Vasile,Gheorghe şi Ion, ne enervăm şi mai tare pe pietonii care nu vor să se grăbească un pic.

Graba strică treaba!!! şi astfel ne resemnăm în faţa semaforului, care dă dreptate în final pietonului şi ne şi arată acest lucru.

Nu trebuie să ne supărăm şi să acceptăm că şi noi din când în când suntem pietoni.

Şi astfel după ce am înţeles conceptul de pieton şi parcă am vrea şi noi să socializăm , că parcă prea am avut o zi de rahat, ne întâmpină acest semafor care parcă ne ştie de o viaţă şi vede că suntem un pachet de nervi la sfârşitul zilei, ne roagă să oprim calm şi să fumăm o ţigară sau să ne sunăm prietena şi să ne liniştim pentru că la fel va fi şi mâine.

E bine să ai întâlneşti şi semne care te invită la calm şi modestie în trafic pentru că toţi avem de câştigat din asta.

Suntem sensibili şi noi în faţa unei situaţii corecte şi disciplinate şi în final cedăm oprind toată nebunia, în numele iubirii.

În final ne îndreptăm spre casă obosit, dar liniştit în acelaşi timp. Conducem prudent şi chiar suntem binevoitori în trafic înţelegând pe oricine şi orice.

Nu ne mai facem rău singuri .

 Chiar înainte a parca în faţa casei vedem acest semn care parcă ne linişteşte de tot în faţa unor copii care se simt atât de bine şi ne fac să ne simţim şi mai relaxaţi, dar maturi în acelaşi timp pentru că şi pe noi ne aşteaptă acasă aceeaşi atmosferă plină de bucurie şi cu vreo câteva momente liniştitoare în familie.

The World’s Ugliest Animals

Americanilor le place să ţină evidenţa unor recorduri, a frumuseţilor naturii şi a ceea ce poate fi mai urât decât ei.

În NY Daily News la un anumit moment dat apare un top al celor mai frumoase, iar mai apoi al celor mai urâte animale din lume.

Azi mă opresc asupra celor mai urâte, iar în viitor o să postez şi prezentarea celor mai frumoase animale din lume.

Doar americanii puteau fi pasionaţi de aşa ceva. Sunt oameni care iubesc la nebunie asemenea animale şi e şi normal. Nu toţi ne raportăm la ceea ce e comun, domestic şi liniştit.

Unele dintre aceste animale se ataşează foarte uşor de om şi sunt de o fidelitate ieşită din comun şi care nu deranjează inutil.

 Important e să depăşeşti acest moment al comodităţii şi al detaşării de ceea ce este frumos sau drăguţ pentru toată lumea.

Această specie de exemplu din Madagascar nu o întâlnim peste tot prin lume, ci este o specie izolată, pe cale de dispariţie, iar acest micuţ s-a născut în 2005 intr-o grădină zoologică din New Jersey.

Sunt caraghioase, dar e bine că sunt la fel de îndrăgite şi unele dintre ele au cele mai bune condiţii pentru a se extinde ca şi specie şi a nu dispărea, doar pe criteriul că sunt cele mai urâte şi implicit neacceptate de majoritatea.

 Deşi nativ din Africa, această specie e foarte apreciată în Statele Unite unde i se acordă cea mai mare atentie.

Au din naştere probleme cu ochii şi nu văd prea bine sau chiar deloc, dar le sunt simpatici americanilor şi asta e lucrul cel mai important.

Unele grădini zoologice şi-au pus la bătaie o mare parte din fondurile lor pentru a avea grijă de asemenea animale şi de a le prezenta americanilor, care dau năvală să vadă cele mai caraghioase animale de pe planetă.

Se fac tot timpul cercetări asupra acestor specii pentru a se stabili în ce măsură sunt sau nu nişte anomalii.

Sunt chiar pasionaţi în a face mai mereu aceste   topuri ale celor mai urâte animale, iar prin  acest mod unii îşi fac publicitate, iar alţii îşi obişnuiesc concetăţenii cu astfel de ciudăţenii, tocmai pentru a-i vizita şi a le  aduce şi mai multe fonduri, atât de necesare  ocrotirii şi îngrijirii lor.

Sunt ciudăţele, dar sunt simpatice în felul lor, iar americanii conştientizează foarte bine acest lucru, în toată naivitatea lor şi de aceea sunt de apreciat din acest punct de vedere, pentru că fac mult mai multe decât oricare alt stat, pentru aceste animăluţe.

Flash Forward

Întotdeauna ne pripim în a acţiona spontan în faţa unor situaţii simple, banale.

Cu toate acestea avem “mobilitatea” de a asigura acel spaţiu necesar stării de beatitudine prin care nu vom recunoaşte niciodată că regretăm acel ceva realizat într-un anumit moment dat.

Şi dacă am avea pentru câteva minute în faţa noastră imaginea acţiunilor noastre viitoare, atunci  intrăm în panică pentru că nu mai dispunem de acea spontaneitate, dar suntem mai responsabili pentru că ne asumăm acele acţiuni, situaţii, decizii.

Devenim mai reci în faţa acţiunilor globale şi ne orientăm spre acele momente pe care parcă le regretăm deja. Nu am vrea să le schimbăm nici pe acestea, dar parcă ar fi mai bine dacă ceilalţi le-ar interpreta într-un mod mult mai optimist. Avem această dorinţă de a arăta că suntem bine intenţionaţi chiar şi atunci când unele acţiuni ale noastre deranjează pe cei din jur.

Această credinţă a faptului că trebuie să se întâmple aşa, există chiar şi dacă suntem cu un pas în faţă  vizavi de evenimentele ce urmează a ne defini.

A anticipa unele acţiuni înseamnă că pur şi simplu  putem deosebi mai bine decât ceilalţi, ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Astfel demonstrăm că nu putem schimba “istoria”, dar ne putem contura mai bine în umbra evenimentelor.

Dacă în viziunea ta iubeşti mult pe cineva, atunci, deşi nu ai întâlnit niciodată acea persoană,  “ideea” care apare la nivelul imaginii mentale va face ca tu să “deţii” toată afectivitatea de care esti capabil, pentru acea persoană. Astfel unii îşi găsesc jumătatea pe messenger sau pe diverse site-uri.

Dacă în viziunea ta ţi se întâmplă ceva ciudat, rău, catastrofal, atunci vei trăi cu această teamă că eşti o “ţintă” a universului în acest mecanism al evoluţiei umane.

Istoria are la bază “ideile” noastre şi nouă ne este frică să o schimbăm. Ne recunoaştem “impotenţa” în faţa unor momente pe care tot noi le clasificăm ca fiind cruciale.

Avem o plăcere să “ne masturbăm” în faţa istoriei pentru că ne încăpăţânăm să nu-i recunoaştem “frumuseţea” , deşi  dorim “să intrăm” în ea pentru simplul motiv că suntem “virili”, dar ne tremură vocea atunci când aceasta ne cere să-i acordăm un “dans”.

Putem schimba “identitatea” evenimentelor, dar istoria rămâne la fel. De aceea atunci când “picăm” în faţa istoriei producem un zgomot prea mic pentru ceilalţi, dar un sunet atât de puternic şi de ciudat pentru noi.

Un pas făcut înainte în viitor devine sinucigaş pentru prezent, dar mumifică trecutul, pentru că deja îl vedem ca şi cum s-a întâmplat, şi nu avem instrumente pentru a-l spaţializa în prezent.

I Remember !!!

Îmi aduc aminte de anii studenţiei când ascultam împreună cu amicii şi colegii mei de cameră “Lake of Tears”. Se merita să te îmbeţi pe astfel de melodii şi să ai parte de nişte discuţii care ne prindeau foarte bine la acea vreme.

Silence, I kill you !!!

  Uneori simţi nevoia de a te prelinge asemeni unui strop de ploaie, în acea diversitate ce-ţi asigură liniştea necesară unităţii şi întregului din tine. Nu e tocmai comod să “te arunci” în altă dimensiune a eu-ului tău, atâta timp cât nu ai garanţia “surprinderii” momentului tău, care va imortaliza flacăra propriului tău corp.

Niciodată nu ne oprim din drumul nostru pentru că nu putem “îngheţa” simplitatea unui lucru, a unei acţiuni pentru a descoperi complexitatea sa în armonia propriului univers.

Dacă urmăresc cu privirea ceea ce se întâmplă în jurul meu voi oberva prea târziu că am pierdut deja  mult în comparaţie cu acea zecime de secundă pe care mi-o oferă acei stropi de ploaie în jurul cărora îmi definesc “dansul tribal al propiei fiinţe”.

Nu mă voi înfricoşa de posibilul complot al “lichidităţii” din jurul meu, în cazul în care orice mişcare “alunecă” spre ceva ce trece de la frumos la sublim.

Voi determina transparenţa mişcării prin “re-găsirea” elementelor ce mă compun, pentru a le potenţa la maxim atunci când mă “des-compun”  în faţa unor idei ce nu-mi apartţin, dar care mă “poziţionează” în joc.

Mă trezesc în faţa unui peisaj ce mă încurajează să recunosc că sunt un simplu element ce nu poate face prea multe, dar este atât de important.

Liniştea din jurul tău te face să fii “suspicios” pentru că ţi se pare că este un pic cam forţată, regizată, artificială, dar totuşi spontană, curată, eficientă în orice dans al ideilor.

Direcţia mişcării tale e dată de orice lumină aparentă pe chipul tău, dar care reflectă tot ceea ce trăieşte în tine.

Vei coborî din nori parcă şi vei realiza că e un vis al tuturor, dar interpretat altfel. Vei întreba, vei răspunde, dar vei parcurge acceaşi paşi ca şi ceilalţi din jurul tău, tocmai pentru că efectiv nu mai suporţi acea presiune a concentrării de care ai dat dovadă până la un anumit punct.

Devii invizibil, dar în acelaşi timp respecţi un program de finalizare a actului creativ. Simţi atingerea unui deget care te luminează. Te pierzi. Şi……..Şi…….Cazi !!! Ai devenit înapoi “ne-om”.

 În final te trezeşti lângă ceea ce mişcă de fapt în jurul tău şi te bucuri că ai avut un astfel de moment, după care te odihneşti la marginea unui copac.

Observi că momentul tău este interpretat. Cineva roagă pe ceilaţi la a avea atenţie. Deranjezi !!! Semnificaţiile momentului tău le poţi da, doar dacă simţi coaja de copac că este alături de tine, iar ceilalţi complotează la realizarea momentului prin impunerea clară a ambianţei necesare.

Dacă ceilalţi trăiesc clipa alături de tine, vor înţelege momentul tău.

În cazul în care nu se ascultă muzică (clasică) şi nu se joacă mingea într-un sport al minţii, atunci cu siguranţă momentul tău a fost unul unic, dar unul care te integrează şi mai mult în ceea ce numim “haos al interiorităţii noastre”.

Să nu fim critici în ceea ce priveşte posibilitatea noastra ” de-a-fi-în-lume” şi să bem un pahar de apă rece în linişte .