Erotismul intuiţiei

O voce caldă auzită la capătul celălalt al telefonului sau nişte simple replici pe messenger pot abstractiza acea urmă a intuţiei “feminine” din noi.

Imaginaţia şi creativitatea fiecăruia o pot lua razna în faţa acelui “erotism” neexplorat încă în noi.

Ne căutăm un substitut al convieţuirii în doi de care avem atâta nevoie, dar ne vine greu să recunoaştem conţinutul disperării existenţei noastre.

Nimeni nu este binevenit în încercarea noastră de a pune zilnic câte o cărămidă la zidul complexării noastre.

Ne agăţăm de orice formă de recunoaştere a poziţionării noastre în acest “labirint” al propriei identităţi.

Reuşim totuşi în timp să “culturalizăm” acest peisaj “despuiat” în care intuim erotismul unor umbre.

În final e vorba de aceaşi “masturbare” a ideilor care au bază credinţa că intuiţia poate fi rezolvată printr-o “ejaculare” precoce, care totuşi să aibă un erotism al ei, dar independent de direcţia oricărei experienţe.

 

Pacientul

Lipsa de comunicare şi disperarea unora de a nu “se deschide” către lume face din ei nişte pacienţi dependenţi de un număr de telefon gratuit.

  Deşi nu ne cunoaştem limitele propriului organism avem curajul totuşi de a ne prescrie reţetele, chiar dacă câteodată uităm să ne luăm tratamentul la oră fixă, iar alteori facem pe “nebunii” şi luăm mai multe pastile decât ar trebui.

Suntem totuşi conştienţi de microbii pe care-i purtăm prin acel “omenesc,prea omenesc” de care dăm dovadă atunci când ni se iau analizele şi încercăm să ne impunem un anumit “regim” pentru a mai face din când în când o cură de “slăbire” în ceea ce priveşte “greutatea sufletului nostru”.

Unii fac mişcare crezând că dau din “greutate” deşi nimeni nu le apreciază “prezenţa scenică”.

Alţii îşi doresc doar o schimbare a “hainelor” şi nu sunt atenţi cu ei. Parcă vor să înlocuiască acea “mască” ce s-a uzat şi nu mai dă “randament” în faţa “necunoscătorilor”.

În funcţie de context ne ferim de a intra în “fibrilaţie” de frica unor “obezi” ce parcă ne caută cu privirea pentru a le oferi un “sens” propriei lor existenţe.

Cei mai temperamentali ajung să se “sinucidă” în numele creaţiei, iar noi ne bucurăm că s-a mai eliberat un pic “spaţiul”, fără a ne gândi că de fapt suntem mai responsabili, mai bogaţi, mai eficienţi prin dispariţia unuia care are scris în Testament, cu litere de aur, că doreşte a i se folosi pe mai departe “ideile”.

O singură clipire din ochi în faţa unei “societăţi bolnave” te face să ceri eutanasierea unei “minţi bolnave”, cum este chiar cea în care ai crezut.

Toţi plâng când pacientul dispare, dar nimeni nu observă că în jurul lor, în urma acelei dispariţii, nu-i nici un semn de “însănătoşire”.

Boală

Am uitat a scrie !!!