Poveste

De fiecare dată când vin sărbătorile simţim nevoia să ne “împodobim” povestea.

Aducem elemente noi propriei poveşti, dar îndeajuns de puţin conţinut încât toată lumea să perceapă aceeaşi poveste în acelaşi registru, doar că acum ne defineşte mai bine, iar la anul şi mai bine, şi tot aşa. E ca şi cum evadăm din propriile cuvinte.

Alergăm spre ceva mai bun, ne dorim să ajungem cât mai sus, iar povestea noastră să fie cât mai des citită de către acei ochi care strălucesc de sărbători în preajma noastră.

Ne dorim să fim mai buni în anul care vine tocmai pentru a “evita” acele momente în care povestea devine interesantă şi atractivă datorită simpatiilor “enunţate” vizavi de personajele negative ale poveştii tale.

E important ca în fiecare an povestea noastră să descrie momentele importante aşa cum şi razele soarelui fac din acest peisaj unul mult mai optimist şi mai  plin de viaţă.

Întotdeauna e bine să zâmbeşti dimineaţa înainte de a începe o nouă zi în viaţa ta. Tot aşa şi fiecare început de an descrie povestea ta ca şi cum povestitorul ar avea un farmec al său atunci când zâmbeşte în momentele importante ale poveştii.

Printre crenguţe de brad se vede un nou an de la care fiecare speră mai mult.

E ca şi cum pe 31 decembrie ne “lansăm” propria poveste şi aşteptăm ca la anul următor “cititorii” noştri să ceară o nouă ediţie a poveştii, îmbunătăţită cu lucruri noi şi dintre cele mai bune.

E moment de sărbătoare atunci când te deschizi ca o carte către cei dragi aşteptând să fii mai bun cu ei,chiar dacă unii au dreptul de a fi critici.

Trebuie să-ţi asumi rolul de povestitor şi să încerci ca povestea ta să fie cel mai frumos cadou faţă de cei care te cunosc şi îşi pun speranţa în tine.

E poate cel mai frumos sentiment atunci când cineva închină un pahar de şampanie cu tine în cinstea unei poveşti frumoase.Fiecare din noi devine la rândul său un povestitor desăvârşit. POVESTEA devine şi mai frumoasă în momentul în care fiecare personaj este valorificat la maxim de către “povestitorul” din noi.

LA MULŢI ANI !!!!

Nominalism

Intri într-o seară oarecare intr-un bar pentru a te întâlni cu nişte amici. Intri fără să vrei în atmosfera barului şi observi că în jurul tău sunt aceleaşi discuţii banale, superficiale, dar cu “substanţă”, deşi din acestea răzbat prejudecăţi grosolane.

Ai o privire pierdută şi te gândeşti cum se poate convieţui în această epocă a mediocraţiei. Îţi vin aceleaşi gânduri în minte: ştiinţa este prinsă în tentaculele acelei caracatiţe numită “retorică”; realul este transpus în imagini pe un ecran gigant chiar de acel domn înalt şi slab numit “virtual”; societatea te anunţă în fiecare dimineaţă, asemeni unui ceas deşteptător, că şi în acea zi bârfa va învinge orice formă de argumentare. Seara înainte de culcare recunoşti în “ruga” ta că aparenţa trece iarăşi înaintea faptelor.

“Nu vei câştiga de partea ta Lumea spunându-i lucruri precise dar dificile, adevărate dar neplăcute, ci doar adoptându-i prejudecăţile. Este triumful doxei asupra epistemei”.

“Un lucru e să ştii ceea ce gândeşte şi spune Lumea, cu totul altceva e să gândeşti şi să vorbeşti ca toată lumea”.

Lumea e fascinată de antinomii: “colectivizarea egoismului şi masificarea individualismului”.

Nominalismul ca şi esenţă a epocii mediocraţiei propune “etichetarea” a tot ceea ce stă sub semnul autoclasificării(lipsită de orice conţinut). Se “fabrică” etichete lipsite de conţinut semantic.

“Faptele sunt cu atât mai mult fapte, cu cât sunt tratate prin intermediul cifrelor”.

Se vorbeşte tot mai mult de existenţa “societăţilor lichide”, însă “mentalitatea conservatoare” triumfă în foarte multe ţări, deşi la nivel de U.E. o medie de 42 % ar dori legalizarea uniunii dintre homosexuali, de exemplu.

Naivitatea cu care acceptăm orice statistică arată faptul că dorim o societate puternică, dar cu personaje la fel de caraghioase,comice, groteşti chiar.

My body

Controversatul anatomist german Gunther von Hagens uimeşte lumea prin “operele sale de artă” conservând corpuri umane şi animale prin procesul de “stafidire”, adică plastinaţia unui cadavru.

Pielea de pe corpul uman este înlăturată şi se scoate în relief muşchiul uman, tendonul, nervul uman, dar şi valorificarea fiecărui organ al omului.

Prima expoziţie a fost lansată în 1996, iar anatomistul german încă din 1977 a găsit “soluţii”,prin această metodă de stopare a îmbătrânirii corpului uman.

Şochează în continuare prin cele peste 200 de exponate ale sale în care prezintă evoluţia corpului uman (de la fetusul din burta mamei până la cele mai clare detalii ale unui corp îmbătrânit).

Faptul că prezintă în exponatele sale poziţii sexuale sau chiar situaţii cu caracter religios i-au atras şi mai mult criticile. A fost acuzat că prezintă “moartea” omului. El însă consideră că de fapt prezintă viaţa omului în toată evoluţia sa şi că până şi cei mici au de învăţat mult (prin spiritul lor de observaţie). Peste 26 de milioane de oameni au vizitat expoziţiile sale.

Deşi a donat multe exponate centrelor de cercetare, von Hagens a fost acuzat ca face din aceasta o afacere bunişoară. Peste 120 de milioane de euro a scos din vizitarea exponatelor sale. Costul cel mai mic pentru realizarea unui exponat a fost de 9000 de euro ajungând şi la peste 30.000 de euro un astfel de cadavru.

Biserica l-a acuzat că promovează acest “ritual”. A înfiinţat un centru de înscriere a donatorilor, iar în scurt timp peste 10.000 de persoane din întreaga lume vor să-şi doneze trupul după moartea lor pentru a fi conservaţi şi a rămâne pentru “eternitate” în expoziţiile lui Von Hagens.

Cu toate că este din ce în ce mai criticat şi s-au făcut demersuri pentru ca expoziţiile sale să nu apară publicului larg, ci doar cercetătorilor, tot mai multă lume gustă din plin prezentarea acestor exponate. “Operele de artă”, după cum le numeşte chiar el, prezintă “realitatea” corpului uman, chiar dacă pentru unii aceasta este greu de privit sau chiar greu de suportat pentru unele instituţii.

Discret

Uneori e atât de greu să fim discreţi în vorbe, în acţiuni şi mai ales în gândurile noastre.

De cele mai multe ori simţim nevoia de a ne exprima în public ceea ce nu avem curaj să ne spunem nouă nici măcar înainte de culcare.

Nici măcar nu avem curaj să exprimăm ceea ce am vrea, ci doar strigăm către celălalt “a neputinţă” şi a temere în faţa unor gânduri pure şi nealterate.

“Trăim printre invizibili, adică printre fiinţe pe care nu le mai vedem, pe care încă nu le vedem, pe care nu le vom vedea niciodată”.

Şi parcă realizăm acest mod de a fi “invizibili” faţă de noi în primul rând şi mai apoi faţă de orice umbră din jurul nostru, dar fără a fi discreţi şi amabili.

“Invizibilul este regele a tot ce vedem”.

Dar noi nu putem………..

Peştişorul auriu

Dacă e să căutăm în literatură vom observa că peştişorul auriu îndeplineşte 3 dorinţe şi pe toate o dată. Peştişorul este parolist şi îndeplineşte toate cele 3 dorinţe acelor oameni care nu ştiu ce-şi doresc şi atunci misunea lui devine uşoară.

Cele 3 dorinţe sunt cam aceleaşi:

1.să fiu bogat

2.să fiu fericit

3.să fiu nemuritor

Dacă în variantele clasice se căutau abordări dintre cele mai filosofice acestor trei dorinţe, ulterior s-au gasit explicaţii dintre cele mai pragmatice indeplinirii acestora.

În epoca modernă peştisorul devine şi el ceva mai “stresat”, mai realist, mai pretenţios şi se mai uită şi el la configuraţia celui care cere:

1. dacă îţi doreşti să fii bogat atunci peştisorul te va trimite la muncă şi îţi va da şi câteva ponturi.

2.dacă îţi doreşti să fii fericit atunci peştişorul te va îndruma să te căsătoreşti cât mai repede că ai deja o vârstă şi că ar trebui să ai vreo doi copii(care să-ţi lumineze viaţa şi să nu te mai întrebi cum vei găsi tu fericirea)

3.dacă îţi doreşti să devii nemuritor atunci peştişorul îţi va spune că e o variantă în care chiar ar trebui să crezi că şi aşa ne-am cam inmulţit pe acest pâmânt şi poţi fi fericit şi cu un singur copil sau chiar fără, asta ca să înţelegi şi mai bine nemurirea (sufletului)

La momentul prezent însă peştişorul auriu începe să dispară din peisajul literaturii, chiar si a genului S.F. şi asta deoarece nimeni nu îşi mai permite să aibă 3 dorinţe.

Unii mai cu viziune asupra scopului lor in această viaţă trăiesc cu o singură dorinţă şi anume aceea de a nu avea dorinţe.

Cotidianul te “obligă” la a trăi din micile plăceri apărute din “dorinţa” de a fi om.

Omul se robotizează în faţa acestor plăceri, iar peştişorul este ironizat prin chiar lipsa dorinţelor din partea subiectului.

Nici măcar peştişorul nu mai crede în miracole atunci când omul nu mai are acea “inocenţă” atât de necesară oricărei dorinţe.