Vulnerabilitate

“Dorinţele aprinse pentru ceva fac sufletul orb pentru oricare alt lucru”.

Cel care îşi canalizează impulsul spre un scop anume, în funcţie de ceea ce îi oferă motivul ca şi resort al trebuinţelor sale, se excită până la a face dintr-o simplă acţiune a sa cea mai mare dorinţă oferind un context nou sensibilităţii sale.

“Dorinţa pe care aş putea-o avea este aceasta: uitarea trecutului, răbdare în prezent şi o speranţă fermă într-o fericire din viitor”.

Nu putem urma acest scenariu tocmai din cauza acelor dorinţe pe care le alimentăm zilnic şi care omoară “marea dorinţă”. Atunci nu înţelegi de ce devii agresiv. Dorinţe ai din ce în ce mai multe. Aspiri la ceva cum nu ai facut-o niciodată. Eşti motivat pentru a realiza tot ceea ce ţi-ai propus. Dar în acelaşi timp devii din ce în ce mai vulnerabil, chiar dacă tu confuzi transparenţa ta cu sinceritatea celuilalt. Şi ajungem să-i dăm dreptate lui Cicero care spune: “Prefer să par fricos (prin vulnerabilitatea mea) decât imprudent”.

A fi vulnerabil întotdeauna îţi descoperă acea îndoială pe care o porţi cu tine, dar care nu poate decât să te îngenuncheze, nedumerit fiind care parte te va ridica. “Când sufletul stă la îndoială, un motiv neînsemnat îl împinge într-o parte sau alta”.

Şi astfel motivul devine acea componentă importantă a vulnerabilităţii tale. Ne ajută La Rohefoucauld cu acest aspect: “Nouă ne-ar fi adesea ruşine de acţiunile noastre cele mai frumoase, dacă lumea ar vedea toate motivele care le produc”.

În final ajungi să crezi în această vulnerabilitate a ta căutând aproape involuntar o vină a cuiva. Devii şi mai vulnerabil: “Cât de greu să nu-ţi trădezi vina prin înfăţişare!!!”

Imediat ce ai asimilat conştient această vină, care nu are cum să fie a altcuiva decât a ta, se aşteaptă sentinţa : “Vina e urmată de aproape de pedeapsă”, după cum afirmă Horaţius.

Unii îşi ispăşesc această pedeapsă, alţii însă preferă acea vulnerabilitate permanentă ce îi va îndepărta de tot ce au ei frumos prin construcţia lor.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in idei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s