Durata

Cineva îmi reproşa(în sensul bun al cuvântului) că am o problemă cu durata şi că îmi doresc ca totul să fie la timp, pus la punct, de parcă orice acţiune de a mea a fost dinainte măsurată şi calculată.

Mi-am dat seama că oricât aş vrea de mult să fiu prudent şi exact în acţiunile mele, uneori e bine să te rişti şi să nu fii prieten bun cu timpul că s-ar putea să “ţi-o tragă” tare de tot şi să te miri ca tâmpiţelul de ceea ce ţi se întâmplă.

Aşa că îi promit acelei persoane că voi avea grijă ca durata să nu fie întotdeauna orizontul acţiunilor mele de orice fel.

“Durata scurtă a timpului este comună tuturor lucrurilor, însă tu fugi de toate sau le urmăreşti ca şi cum ar fi veşnice”. (Marcus Aurelius)

Vulnerabilitate

“Dorinţele aprinse pentru ceva fac sufletul orb pentru oricare alt lucru”.

Cel care îşi canalizează impulsul spre un scop anume, în funcţie de ceea ce îi oferă motivul ca şi resort al trebuinţelor sale, se excită până la a face dintr-o simplă acţiune a sa cea mai mare dorinţă oferind un context nou sensibilităţii sale.

“Dorinţa pe care aş putea-o avea este aceasta: uitarea trecutului, răbdare în prezent şi o speranţă fermă într-o fericire din viitor”.

Nu putem urma acest scenariu tocmai din cauza acelor dorinţe pe care le alimentăm zilnic şi care omoară “marea dorinţă”. Atunci nu înţelegi de ce devii agresiv. Dorinţe ai din ce în ce mai multe. Aspiri la ceva cum nu ai facut-o niciodată. Eşti motivat pentru a realiza tot ceea ce ţi-ai propus. Dar în acelaşi timp devii din ce în ce mai vulnerabil, chiar dacă tu confuzi transparenţa ta cu sinceritatea celuilalt. Şi ajungem să-i dăm dreptate lui Cicero care spune: “Prefer să par fricos (prin vulnerabilitatea mea) decât imprudent”.

A fi vulnerabil întotdeauna îţi descoperă acea îndoială pe care o porţi cu tine, dar care nu poate decât să te îngenuncheze, nedumerit fiind care parte te va ridica. “Când sufletul stă la îndoială, un motiv neînsemnat îl împinge într-o parte sau alta”.

Şi astfel motivul devine acea componentă importantă a vulnerabilităţii tale. Ne ajută La Rohefoucauld cu acest aspect: “Nouă ne-ar fi adesea ruşine de acţiunile noastre cele mai frumoase, dacă lumea ar vedea toate motivele care le produc”.

În final ajungi să crezi în această vulnerabilitate a ta căutând aproape involuntar o vină a cuiva. Devii şi mai vulnerabil: “Cât de greu să nu-ţi trădezi vina prin înfăţişare!!!”

Imediat ce ai asimilat conştient această vină, care nu are cum să fie a altcuiva decât a ta, se aşteaptă sentinţa : “Vina e urmată de aproape de pedeapsă”, după cum afirmă Horaţius.

Unii îşi ispăşesc această pedeapsă, alţii însă preferă acea vulnerabilitate permanentă ce îi va îndepărta de tot ce au ei frumos prin construcţia lor.