Vehiculele de mare tonaj şi ursuleţii

Asemeni poveştilor lui Umberto Eco ne întrebăm ce legătură este între cele două cuvinte. Păi nu este nici una, dar povestea are ceva al ei folosind cele două cuvinte, fără nici o legătură.

“Dacă copii ar creşte mai departe aşa cum se arată(la început), am avea numai genii.

Majoritatea copiilor atunci când îşi doresc o maşinuţă o aleg pe cea mai mare. Vehiculele de mare tonaj sunt cele mai căutate de ei, tocmai pentru că le oferă un semtiment plăcut atunci când se joacă cu ele. Sunt mai relaxaţi când au o maşină mare în mână decât atunci când se joacă cu o maşinuţă mai mică. Nici accidentele nu sunt atât de dese, doar dacă s-a încreţit covorul şi s-a răsturnat maşinuţa involuntar.Li se dezvoltă de mici acest sentiment că tot ceea ce este mare este şi sigur şi că ei nu au ce păţi când deţin acel ceva mare.

Trece timpul şi maşinuţa rămâne într-un colţ al camerei, iar copilul doreşte ceva mare care să fie lângă el şi în afara programului de joacă. Un ursuleţ mare de pluş care să-l aibă seara pe pernă reprezintă soluţia problemei sale. Pentru el informaţia este organizată şi sistematizată încât mărimea ursuleţului îi consolidează acea linişte creată de faptul că nu a avut nici un accident pe covoraşul său, cu marele vehicol, deşi a condus mulţi kilometri cu el în ziua respectivă.

E şi normal să fie aşa. Să stai toată ziua singur cu maşinuţa ta, iar seara să ai ursuleţul lângă tine care să te înţeleagă şi căruia să-i explici cât de nervos ai fost la volan. Ursuleţul trebuie să fie la fel de obosit şi nervos ca el ca cei doi să se poată înţelege.

O astfel de poveste are un sens atunci când reuşeşte să scoată din copil tot ce are el mai pur şi inocent şi să-i folosească imaginaţia la maxim.

Dacă i s-a luat vehicolul de mare tonaj, imediat copilul se va duce să se plângă ursuleţului de incredibila poveste ce i s-a întâmplat. Dacă este invers şi ursuleţul nu este atunci el se închide în acel spaţiu al său stând toată ziua în compania maşinuţei sale.

Cele două elemente ale poveştii noastre construiesc în jurul subiectuui nostru(copilul) un univers al activităţilor constante şi benefice lui. Uneori atunci când simte nevoia stă şi câte patru zile în compania celor două elemente ale sale dezvoltându-şi creativitatea şi imaginaţia, fără însă cu vreun efect imediat care să fie remarcat de ceilalţi.

De aceea atunci când vine vreun amic în vizită, copilul renunţă la orice jucărie pe care o are, mai puţin la cele două care reprezintă resortul său. Devine irascibil dacă se joacă cineva cu vehicolul său de mare tonaj, iar dacă socializează cineva cu ursuleţul său înseamnă că deja i-a fost încălcat spaţiul său intim şi parcă toate “poveştile” sale devin publice.

Întotdeauna copilul se va lăuda cu cele două jucării ale sale, fără însă să dea prea multe detalii despre ele. Nimeni nu trebuie să ştie ce însemnătate au cele două jucării pentru el, că astfel ar deveni transparent în faţa oricărei poveşti pe care el ar dori să o creeze.

Orice semnificaţie ar avea poveştile sale, cu timpul el va opta pentru una din cele două variante: fie va renunţa la orice formă de poveste şi va extrage acele amintiri care i-au marcat copilăria, fie va simţi nevoia creării unei poveşti ale sale indiferent de context şi timp şi va păstra mereu alături de el cele două jucării.

  “Copii ştiu să fie arbitrii norocului lor şi stăpânii propriei lor fericiri, lucru pe care-l ignorează după aceea în decursul vieţii”.

Dărnicie şi prietenie

“De obicei, când cineva arată o prietenie deosebită, el urmăreşte un anumit scop”.

“Felul cum dai preţuieşte mai mult decât ceea ce dai”.

“Cel mai important şi cel mai greu este sa dai; ce te costă să mai adaugi şi un zâmbet?”

Întotdeauna e un scop anume în umbra unui prieten, chiar dacă acel scop este sinceritatea şi încrederea, dar este pentru că legea compensaţiei funcţionează chiar şi atunci când ai această titulatură de “prieten”.

Felul cum dai peţuieşte mult pentru că îl dai doar celor aleşi, iar restul sunt la super-ofertă, adică primesc tot ce e fals în tine din dărnicie faţă de ceea ce nu poate primi o semnificaţie.

Ce te faci dacă apare un prieten în miez de noapte şi îţi cere ajutorul ??? Unii care cred că au o concepţie diferită şi că doar ei pot înţelege prietenia, îşi lasă prietenul să doarmă pe preş pentru a îl avea mai aproape pe viitor.

Când un prieten primeşte ajutorul un altul se supără că nu a primit mai mult şi tot aşa.

Cel darnic va deranja întotdeauna între prieteni tocmai pentru că va da la toţi fără să rămână vreunul nerecompensat şi asta va face ca adevăraţii prieteni sa-şi piardă din recunoştinţă.

Fără preteni dărnicia noastră ar părea cea mai mare zgârcenie de pe lumea asta, faţă de noi.

Unii nu primesc din suflet ce alţii primesc pe gratis, tocmai pentru că interesul e diferit, contextul e diferit şi parcă şi noi suntem diferiţi.

Dărnicia are întotdeauna ceva plăcut în ea,dar pentru unii care se simt ameninţaţi de ea, devine un posibil duşman al răbdării şi interesului lor.

Prietenia este şi ea condiţionată oarecum de această dărnicie, tocmai pentru că asta şi înseamnă prietenia, adică ceva necondiţionat între doi oameni.

Minţi murdare

Fragmentele realităţii de care dispunem azi ne fac să uităm importanţa unor imagini şi dăm credit unui nor de ceaţă ce ne învăluie într-o stare indiferentă la orice stimul.

Minţile “bolnave” de odinioară s-au transformat subit în acele minţi murdare de care nu prea putem să ne apropiem decât dacă am luat şi noi acel “microb” atât de necesar unui orizont îngustat.

Sunt momente în care chiar cred că unii au acceptat să se facă “experimente” pe ei şi au uitat să mă anunţe şi pe mine de eventualele efecte ale acestuia.

Ce observă acea minte murdară eu nu reuşesc să recunosc şi nici să reproduc. E ca un cod pe care nu îl pot traduce şi nici nu pot descoperi contextualitatea sa.

Primeşti nişte semne, dar nu poţi fi sigur de intenţia acelei săgeţi otrăvite ce se îndreaptă spre ceea ceea ce construieşti, tocmai pentru că o minte murdară doreşte întotdeaua să re-construiască şi să sistematizeze acel ceva “comun”.

Multă substanţă se consumă în momentul în care o minte murdară ţi-o trage pe la spate, iar unii din dorinţa de a fi spontani “se apleacă” asupra ei cu tact făcând o analiză pertinentă referitoare la capacităţile fiecăruia dintre noi.

Orice fapt afectiv te face să te indoieşti de posibilităţile  de reuşită ale unui antidot capabil să-ţi revendice “informaţia” şi aşa mult alterată.

Orice minte murdară te face să afirmi: “Mă îndoiesc de mine şi nu de ceilalţi”. Rânjim tocmai pentru că o dată rostită această afirmaţie face din tine o minte murdară.

Intensitate

“Nu trebuie să judecăm despre sentimentele altora după ceea ce am simţi noi, dacă am fi în locul lor.Oricât de întunecată ar fi locuinţa cârtiţei pentru ochii noştri, animalul găseşte casa sa de ajuns de luminoasă”.

Cât de intens se poate activa acel “ceva” în tine încât să fii asemeni unui dependent care nu şi-a luat doza şi să faci multe greşeli de care nici nu eşti conştient.

Modul în care reacţionăm într-o anumită situaţie scoate în relief gradul de satisfacere a trebuinţelor noastre. Cât de subiectivi putem fi în faţa acelui “ceva” care declanşează în noi adevărate “tornade emoţionale”.

Orice implicare emoţională implică o apreciere, o evaluare. Tot ceea ce ne convine modelează acel “ceva” prin plăcere, satisfacere, bucurie. Valorificăm înzecit ceea ce ajută la a da putere acelui “ceva” din noi.

Orice stare afectivă pleacă de la  acea tensiune ce se transformă mai apoi în cea mai mare forţă declanşatoare de acţiune. Acea forţă stabileşte ritmul derulării acţiunii.În cazul în care mutilăm posibiltăţile acţiunii atunci nişte simple flash-uri vor sta la baza proectării imaginii noastre.

Moment

Sunt perioade în care parcă “cineva” sau “ceva” uită de tine şi eşti aşa de liniştit că nu te deranjează nimeni cu răspunsuri tocmai pentru că nu poţi să-ţi pui nici o întrebare “curajoasă”.

“Durata scurtă a timpului este comună tuturor lucrurilor, însă tu fugi de toate sau le urmăreşti ca şi cum ar fi veşnice”.(Marcus Aurelius)

Astfel apare un moment mai delicat, mai pretenţios în care nu reacţionezi exact cum ar trebui. Parcă intenţionat greşeşti tocmai pentru a-ţi schimba unghiul de vedere. Ulterior aştepţi să fii luminat de câteva explicaţii pentru a găsi o scuză plauzibilă la acea reacţie nefericită doar contextual.

Un astfel de moment poate face din tine un regizor bun sau unul de duzină. Orice replică modificată face ca scenariul tău să fie unul cât mai comercial. E bine ca acel moment să fie luat ca atare fără a fi lăsat la macerat în propria hermeneutică.

Chiar dacă momentul nu îţi aparţine în totalitate, unele situaţii te obligă la cumpătare pentru a nu afecta “actorii”.

Te întrebi uneori de ce ai fost alegi să joci în acel film ???? Din lipsă de activităţi; pentru că ţi-ai dorit; pentru că eşti apreciat şi “recunoscut”; pentru că “te excită” rolul pe care l-ai primit; pentru a face figuraţie; pentru CV; pentru a ajuta pe altcineva; pentru distracţie şi atât; etc.

Orice moment de acest gen te face să vezi lucrurile altfel pe viitor, chiar dacă în contextul dat ai procedat corect şi nu ai sufocat pe nimeni cu “moralitatea” din tine.