Glamorous

Ieşisem într-o seară cu un amic şi cu o “bună” prietenă, la o bere la una din terasele din oraş. În spatele meu la un televizor erau imagini de pe un post numit “Fashion TV”. Pe baza imaginilor difuzate pe acel canal Tv amicul meu şi-a permis să facă o glumă între multe altele şi să-mi “reproşeze” faptul că nu sunt destul de “glamorous”.

 Din ce am văzut pe net într-o traducere a fi glamorous înseamnă a fi plin de farmec, fascinat, încântător.

A fi încântător pot înţelege într-atât încât să şi pot fi plin de farmec, dar a fi glamorous…………eu ştiu.

Atunci când cineva este glamorous înseamnă, din câte mi-am dat eu seama, a fi plăcut atât ca imagine fizică cât şi ca imagine psihică ( felul cum eşti îmbrăcat – calitatea hainelor, cum stau acestea pe tine, cum îţi exprimi personalitatea prin acele haine,etc.; bunele maniere ; atitudinea în societate; felul de a vorbi – nu ce vorbeşti, ci cum vorbeşti; cât eşti de ordonat în societate – prima impresie contează printre doamne).

După cum observăm nu e atât de uşor să fii glamorous. Acest termen se raportează la acel ansamblu complex de atitudini şi aptitudini ce îţi scot în relief personalitatea şi caracterul tău în societate.

Încerc să înţeleg cât mai multe pentru că imaginea mea contează enorm. Drept urmare o să apelez la un amic de al meu, profesor de engleză care cred că îmi poate explica mai multe despre modalitatea de înţelegere a acestui termen.

Mă înclin în faţa doamnelor cu promisiunea că pe viitor voi încerca să fiu cât mai glamorous.

Încăpăţânare

E derutant să observ cum tot mai mulţi se încăpăţânează să creadă în nişte idei, acţiuni care nu le sunt benefice deloc, dar care le fac bine într-un moment oarecare.

Acele idei, acţiuni nu au nici un grad de obiectivitate faţă de tot ceea ce îi reprezintă pe acei indivizi şi mai ales faţă de ceea ce ei construiesc şi îşi doresc în jurul lor.

Pur şi simplu se produce un blocaj psihic în care respectivul nu vede nici o problemă în jurul său şi acceptă faptul că are tot dreptul din când în când la câte un “moft”, care deşi nu îi este suficient îi este atât de necesar în contextul dat.

“Care este problema?” sau “Şi ce dacă!” aud mai mereu din gura unor oameni care în nici un caz nu au “configuraţia” unor asemenea vorbe.

Toate aceste “mofturi” declanşează acea nesiguranţă pe care ulterior individul o manifestă în momentele importante cu persoane importante din viaţa sa.

Se încăpăţânează în această credinţă a lor considerând că nimeni nu poate înţelege geometria unui anumit eveniment, care în timp nu explică de fapt decât o chestiune de bază şi anume ce se întâmplă cu două linii drepte paralele.

Avem tendinţa de a fi cârcotaşi mai tot timpul cu astfel de oameni, tocmai pentru că ei în calmitatea lor debordantă încearcă o justificare a aritimeticii ideii sau acţiunii care face diferenţa.

Ne precipităm în faţa unor asemenea credinţe care nu suportă nici cel mai mic grad de logicitate.

Pentru asemenea indivizi “eterna reântoarcere” are într-adevăr o semnificaţie anume.

“Diferenţă şi repetiţie” pare a fi sloganul unor asemenea “paranteze” create în cadrul celui mai de lemn limbaj utilizat pentru a oferi suportul acestui tip de credinţă.