Nebunii

“Există nebunii care se iau ca şi bolile molipsitoare”. (La Rochefoucauld)

“Când sunt cu cei nebuni, sunt şi eu tare nebun; iar când sunt cu cei drepţi, sunt cel mai drept dintre toţi oamenii”. (Theognis)

Întotdeauna e bine să fii dispus la orice “nebunie” care te face să fii în continuare “apt” la orice activitate benefică nevoilor tale sociale, culturale, spirituale.

Când eşti prea tânăr nu dai o semnificaţie anume unei “nebunii”, ci te laşi dus de val, iar atunci când mai inaintezi în vârstă oferi un sens mult prea profund  oricărei “nebunii”.

E important ca întotdeauna să existe cineva sau ceva care să-ţi ofere acel resort atât de necesar oricărei “nebunii”.

Sunt situaţii ciudate din care se nasc acele “nebunii”. Tocmai aceste situaţii te fac să rişti şi mai mult pe viitor. Cu sau fără paraşută la tine viaţa e scurtă, gustul e lung.

Unii sapă toată viaţa sub pământ în căutarea unui strop de apă, tocmai pentru că nu au avut curajul să facă o “nebunie”, poate cea mai mare nebunie a vieţii lor. Dar ei speră să găsească acel strop de apă care să le asigure liniştea sufletească pe acest pământ.

Alţii prind acest microb al “nebuniilor” şi se trezesc în mijlocul deşertului, iar când deja erau pe punctul de a face şi ei un lucru normal observă acea oază care le asigură stropii de apă necesari realizării unor noi “nebunii”.

Sunt situaţii când te implici atât de mult în “nebunia” ta şi te mai apucă durerea de inimă, dar tocmai acesta este farmecul oricărei nebunii: să trăieşti intens orice clipă (chiar şi atunci când nu se deschide paraşuta).

Nimeni nu înţelege ce spune unul anume, dar “nebunia” sa este înţeleasă de mulţi.

E o “nebunie” să stai de vorbă cu un “nebun” care are aceeaşi “nebunie” ca şi tine, dar nu e la fel de “ne-bun” ca tine şi astfel te obligă la o “nebunie” şi mai mare, ceea ce face din tine un “bun” al “nebuniei” sau un “nebun” al bunătăţii şi bucuriei.

De aceea “nebunul crede că toţi ceilalţi sunt turbaţi”.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in idei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s