Glamorous

Ieşisem într-o seară cu un amic şi cu o “bună” prietenă, la o bere la una din terasele din oraş. În spatele meu la un televizor erau imagini de pe un post numit “Fashion TV”. Pe baza imaginilor difuzate pe acel canal Tv amicul meu şi-a permis să facă o glumă între multe altele şi să-mi “reproşeze” faptul că nu sunt destul de “glamorous”.

 Din ce am văzut pe net într-o traducere a fi glamorous înseamnă a fi plin de farmec, fascinat, încântător.

A fi încântător pot înţelege într-atât încât să şi pot fi plin de farmec, dar a fi glamorous…………eu ştiu.

Atunci când cineva este glamorous înseamnă, din câte mi-am dat eu seama, a fi plăcut atât ca imagine fizică cât şi ca imagine psihică ( felul cum eşti îmbrăcat – calitatea hainelor, cum stau acestea pe tine, cum îţi exprimi personalitatea prin acele haine,etc.; bunele maniere ; atitudinea în societate; felul de a vorbi – nu ce vorbeşti, ci cum vorbeşti; cât eşti de ordonat în societate – prima impresie contează printre doamne).

După cum observăm nu e atât de uşor să fii glamorous. Acest termen se raportează la acel ansamblu complex de atitudini şi aptitudini ce îţi scot în relief personalitatea şi caracterul tău în societate.

Încerc să înţeleg cât mai multe pentru că imaginea mea contează enorm. Drept urmare o să apelez la un amic de al meu, profesor de engleză care cred că îmi poate explica mai multe despre modalitatea de înţelegere a acestui termen.

Mă înclin în faţa doamnelor cu promisiunea că pe viitor voi încerca să fiu cât mai glamorous.

Încăpăţânare

E derutant să observ cum tot mai mulţi se încăpăţânează să creadă în nişte idei, acţiuni care nu le sunt benefice deloc, dar care le fac bine într-un moment oarecare.

Acele idei, acţiuni nu au nici un grad de obiectivitate faţă de tot ceea ce îi reprezintă pe acei indivizi şi mai ales faţă de ceea ce ei construiesc şi îşi doresc în jurul lor.

Pur şi simplu se produce un blocaj psihic în care respectivul nu vede nici o problemă în jurul său şi acceptă faptul că are tot dreptul din când în când la câte un “moft”, care deşi nu îi este suficient îi este atât de necesar în contextul dat.

“Care este problema?” sau “Şi ce dacă!” aud mai mereu din gura unor oameni care în nici un caz nu au “configuraţia” unor asemenea vorbe.

Toate aceste “mofturi” declanşează acea nesiguranţă pe care ulterior individul o manifestă în momentele importante cu persoane importante din viaţa sa.

Se încăpăţânează în această credinţă a lor considerând că nimeni nu poate înţelege geometria unui anumit eveniment, care în timp nu explică de fapt decât o chestiune de bază şi anume ce se întâmplă cu două linii drepte paralele.

Avem tendinţa de a fi cârcotaşi mai tot timpul cu astfel de oameni, tocmai pentru că ei în calmitatea lor debordantă încearcă o justificare a aritimeticii ideii sau acţiunii care face diferenţa.

Ne precipităm în faţa unor asemenea credinţe care nu suportă nici cel mai mic grad de logicitate.

Pentru asemenea indivizi “eterna reântoarcere” are într-adevăr o semnificaţie anume.

“Diferenţă şi repetiţie” pare a fi sloganul unor asemenea “paranteze” create în cadrul celui mai de lemn limbaj utilizat pentru a oferi suportul acestui tip de credinţă.

Hipofobia

“Nimeni nu e atât de fricos, încât să prefere să atârne mereu, în loc să cadă odată”. (Seneca)

Citeam zilele trecute o postare a amicului Adi – “Când ai călărit ultima oară?” şi chiar mi-am adus aminte de faptul că discutam cu nişte amici de ai mei despre frica de cai şi despre sentimentul celui care nu a avut sau nu are bunici la ţară şi pentru care calul ca şi animal e unul de evitat.

În ultimul timp chiar şi la noi în Moldova s-au deschis mai multe baze de agrement unde se poate învăţa cum se poate stăpâni acest animal ca şi alternativă la petrecerea timpului liber.

Dacă până cu ceva timp în urmă toată lumea se relaxa cu lecţiile de dans(dans modern, dans de societate,etc.) acum simţim nevoia să ieşim în afara oraşului la a lua lecţii de echitaţie.

E o relaxare pentru oricine să observe cum în câteva şedinţe călăreşte calul cu mâinile în şolduri nefiind o povară pentru bietul căluţ, dar învingând şi una din fricile pe care le avea.

Din câte am înţeles pentru cei care nu pot să îşi depăşească această frică pot încerca câteva lecţii pe nişte ponei simpatici, deşi aceştia sunt pentru a îi învăţa pe copii, sau chiar se pot încăpăţâna cu nişte măgăruşi.

Pentru cei care nu au avut ocazia pe la bunici să practice un asemenea sport e relaxant să meargă la câteva şedinţe la o bază de agrement. Nu e chiar aşa uşor cum pare, pentru mulţi o asemenea şedinţă fiind chiar extenuantă.

Nebunii

“Există nebunii care se iau ca şi bolile molipsitoare”. (La Rochefoucauld)

“Când sunt cu cei nebuni, sunt şi eu tare nebun; iar când sunt cu cei drepţi, sunt cel mai drept dintre toţi oamenii”. (Theognis)

Întotdeauna e bine să fii dispus la orice “nebunie” care te face să fii în continuare “apt” la orice activitate benefică nevoilor tale sociale, culturale, spirituale.

Când eşti prea tânăr nu dai o semnificaţie anume unei “nebunii”, ci te laşi dus de val, iar atunci când mai inaintezi în vârstă oferi un sens mult prea profund  oricărei “nebunii”.

E important ca întotdeauna să existe cineva sau ceva care să-ţi ofere acel resort atât de necesar oricărei “nebunii”.

Sunt situaţii ciudate din care se nasc acele “nebunii”. Tocmai aceste situaţii te fac să rişti şi mai mult pe viitor. Cu sau fără paraşută la tine viaţa e scurtă, gustul e lung.

Unii sapă toată viaţa sub pământ în căutarea unui strop de apă, tocmai pentru că nu au avut curajul să facă o “nebunie”, poate cea mai mare nebunie a vieţii lor. Dar ei speră să găsească acel strop de apă care să le asigure liniştea sufletească pe acest pământ.

Alţii prind acest microb al “nebuniilor” şi se trezesc în mijlocul deşertului, iar când deja erau pe punctul de a face şi ei un lucru normal observă acea oază care le asigură stropii de apă necesari realizării unor noi “nebunii”.

Sunt situaţii când te implici atât de mult în “nebunia” ta şi te mai apucă durerea de inimă, dar tocmai acesta este farmecul oricărei nebunii: să trăieşti intens orice clipă (chiar şi atunci când nu se deschide paraşuta).

Nimeni nu înţelege ce spune unul anume, dar “nebunia” sa este înţeleasă de mulţi.

E o “nebunie” să stai de vorbă cu un “nebun” care are aceeaşi “nebunie” ca şi tine, dar nu e la fel de “ne-bun” ca tine şi astfel te obligă la o “nebunie” şi mai mare, ceea ce face din tine un “bun” al “nebuniei” sau un “nebun” al bunătăţii şi bucuriei.

De aceea “nebunul crede că toţi ceilalţi sunt turbaţi”.

Laşitate

“Ei adesea ţi se dau drept amabili.Dar aceasta a fost întotdeauna isteţimea celor laşi. Da, laşii sun isteţi”.              (Nietzsche)

Cât de uşor acceptă unii oameni laşitatea de care dau dovadă. Se compromit zi de zi trăind cu acest sentiment al neputinţei luării unei decizii în momentul potrivit.

Amabilitatea acestora întotdeauna este răsplătită, iar isteţimea lor constă tocmai în faptul că niciodată nu au puterea să refuze. Oferă puţin, însă întotdeauna un pic mai mult decât celălalt.

Ne ataşăm repede de ei tocmai pe baza acestor amabilităţi, dar fără să ne dăm seama că nici noi nu avem mai apoi puterea de a îi refuza. Cel care îi refuză însă va deranja orgoliul “isteţului” şi va trebui să se reorienteze către alte “adevăruri supreme”.

Cel care suportă cu stoicism această laşitate va face ca cel de lângă el să conţină toate ingredientele: şi gelozie, şi iubire,şi ură, şi un pic de răutate care să persiste  în momentele cheie, şi neîncredere, dar şi stări de entuziasm.

Laşii şi între ei păstrează această isteţime. Îşi intuiesc bine rolul. Dacă unul devine răutăcios într-un anumit context, celălalt face pe mortul pentru a lua el “prada” mai târziu.

Între doi laşi nu e loc de sinceritate. Laşii întotdeauna construiesc în “tine” sentimentul că poţi deveni oricând eroul lor. După cum bine ştim orice curajos, orice viteaz, orice erou este lovit de la spate pentru că acolo nu are ochi.

Întotdeauna laşul are mai multe variante, mai multe oportunităţi, mai multe căi de ieşire decât ceilalţi.

În caz de “incendiu” ei sunt cei care nu creează panică tocmai pentru a se oferi să te ajute pe tine cel care deja ai intrat în panică. Iar această amabilitate va trebui răsplătită mai târziu. Devii conştient de asta pentru că eşti un tip care dăruieşte atunci când este ajutat.

Un cerc vicios în care bunele maniere nu îşi au locul, dar în care cu toţii se înclină unii în faţa celorlaţi.

Impotenţă

Impotenţa psihică se datorează în general unor factori precum stresul, anxietatea, adică se manifestă prin incapacitatea individului în forţele proprii.

Unii probabil au ajuns impotenţi în urma tăierilor de salarii, iar alţii pun totul pe seama sarcinilor zilnice de la serviciu. Devenim inhibaţi, frustraţi de faptul că nimic nu merge bine. Oferim un sens acestor lucruri sau acţiuni negative şi când ni se oferă ceva pe tavă ne blocăm psihic şi transpirăm instantaneu abundent.

Întotdeauna în perioade de restrişte există un factor psihologic pe care puţini îl văd, sau puţini îl iau în serios.

Puţini sunt cei care în perioade de criză devin creativi şi îşi urmează cursul normal al lucrurilor.

Foarte mulţi aleg să stea pur şi simplu şi să joace rolul unor simpli spectatori pudici care vizionează după mult timp un film porno.

Suntem afectaţi de ceea ce ni se întâmplă şi asta se vede chiar şi atunci când incercăm să rostim câteva cuvinte, fără însă a fi răutăcioşi, doar că nu prea putem.

Aproape că nu mai putem vorbi de o “erecţie” nici măcar în glumă.

Mulţi ajung să creadă că dacă au ajuns cu capul între picioarele societăţii au avut parte de un sex oral. Au doar limba ascuţită şi atît,iar de plăcerea lor ce să mai vorbim.

Câţiva cred că dacă au trasă frâna de mână nimic nu se mişcă fără voia lor. În timp ce sunt ocupaţi cu activităţi dintre cele mai “brutale” totul se mişcă în jurul lor, iar cei din afară observă cu stupoare urmele lăsate de acest derapaj al societăţii.

Să ai puterea să recunoşti că nu poţi face faţă “actului sexual” e destul de frustrant mai ales atunci când societatea îşi desface picioarele.

Mă pregătesc să desfac şampania în cazul în care societatea acceptă un romantic incurabil ca mine.