Ne învăţăm să fim cuminţi

Pe fondul acestei aşa zise crize ne învăţăm să fim cuminţi. Şi chiar suntem cuminţi şi în momentul în care învăţăm să fim cuminţi.

Unii ne învaţă cum să respirăm uşor fără să adie prin jurul lor vreun aer de noncomformist.

Suntem atât de silitori cu noi înşine încât subiectul şi predicatul oricărei propoziţii pe care o rostim suferă de ejaculare precoce.

Suntem atât de bolnavi încât am ajuns să-mi doresc să văd pe stradă un dereglat cu “acte în regulă”.

Am ajuns să apreciez naivitatea şi prostia americanului, tocmai pentru că europenii vorbesc “urât” cu noi, ne cam marginalizează.

Suntem prea serioşi, prea frustraţi, prea răi cu noi. Singurele lucru rele cu alţii le facem atunci când suntem îmbălsămaţi în alcool sau când ne împing alţii de la spate cu un băţ mic de tot numit “manipulare”(şi noi scoatem un sunet la fel de puternic ca al gâştelor atunci când sunt aduse de pe baltă).

Nu avem acea boală a americanului care face toate oribilităţile posibile de pe lumea asta doar pentru plăcerea sa.

Noi tâlhărim, facem crime, violăm, etc. doar pentru a se simţi bine sau a suferi celălalt.

Suntem cu temele la zi, drept urmare ne-am pus televizor în fiecare cameră. La fel cum “ne avertiza” Orwell.

Cine nu are televizor şi în baie înseamnă că e un răzvrătit.

Primim reţete de la toţi “cretinoizii” care ştiu cât de importantă este “centura de castitate în actul creativ”.

Dacă vomit risc să fiu considerat un adevărat artist al modernităţii.

Dacă ai curaj să-ţi priveşti organul după ce te-ai urinat unde nu trebuie, atunci înseamnă că eşti un om supus moralităţii.

Hai să învăţăm să fim cuminţi !!! Mă adresez oamenilor cuminţi care ştiu cum să se mobilizeze între ei.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in idei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s