Nu sunt genul

“Nu sunt genul de om care să……” aud mereu în cadrul unor discuţii amicale.

Dar tocmai cei care afirmă că nu sunt genul devin de fapt specia.

Ei se transformă în diferenţa specifică fără să-şi asume responsabilitatea celor afirmate anterior.

Prin această afirmaţie orice individ mi se pare că încalcă de fapt regulile oricărei definiţii. Se intră în acea circularitate a discuţiei, iar “definiţia” încalcă din start regula afirmării. Pe parcursul discuţiei se încalcă o altă regulă importantă şi anume regula adecvării.

Nonconformismul unora, pe de o parte şi frustrarea altora, pe de altă parte , fac din această afirmaţie “nu sunt genul” una lipsită de credibilitate.

În faţa unei asemenea afirmaţii nu pot decât să zâmbesc ironic, mai rău de atât nu pot fi, tocmai pentru că cel din faţa mea mă forţează să joc după regulile sale şi nu să urmez una din metodele universale care stau la baza argumetării corecte.

“Nu sunt genul” care să forţez pe cineva a intra în jocul meu, de aceea mă opresc aici.

P.S. : Limbajul întotdeauna este unul autentic dacă are parte de acel cadru neutru.