Metafizica noastră….

Încă nu apucasem să citesc cartea domnului Afloroaei şi cum nici nu o aveam în biblioteca personală m-am gândit să mi-o cumpăr şi să o citesc necondiţionat fiind de timpul în care parcurg acele pagini.

Pe de o parte am rămas dezamăgit încă de la început pentru că nu-şi justifica cei 42 de lei.

De la început am optat pentru cele două texte referitoare la Hegel şi Nietzsche.

Dezamăgirea a fost şi mai mare.

Mă avertizase de fapt un coleg,profesor de filosofie, că e o carte scrisă mai mult pentru cei care se află în prag de pensie şi vor să se delecteze cu ceva bucăţi de filosofie care să nu cadă greu la stomac.

Noţiunea de perspectivă la Nietzsche, raţionalitatea la Hegel, fiinţa la Heidegger sau alte concepte nu m-au impresionat prin analiza făcută tocmai pentru că textul cărţii poate fi anticipat destul de uşor.

M-a mirat faptul că am citit acele pagini despre Nietzsche, de exemplu, şi nu m-au sensibilizat deloc. În ce sens ? A face slalom printre acele citate de referinţă din “Voinţa de putere” ştiam că ţine de stilul domnului Afloroaei, dar de fiecare dată când textul te “aprinde” ca şi cititor, atunci sunt trimis repede la Gadamer. Majoritatea temelor abordate în această lucrare mă trimit repede la “Adevărşi metodă”.

Cum pot să citesc Hegel fără să aud măcar de Shelling şi Fichte ? Mă gândeam că-mi oferă această lucrare un răspuns. Fie voi rămâne fără răspuns la această întrebare, fie mă apuc să citesc din nou Shelling (Sistemul idealismului transcendental) şi Fichte (Doctrina ştiinţei).

E o lucrare care te face să o reciteşti, doar ca să îţi reîmprospătezi memoria cu câteva referinţe de marcă.

E bine totuşi că mi-am cumpărat această carte acum pentru că la o vârstă mai înaintată bugetul e unul auster şi cu puţine posibilităţi pentru cultură.