Ne băgăm?!!

De foarte multe ori apare întrebarea: “Ne băgăm?”, iar răspunsul poate “participa” la o acţiune pozitivă sau la una negativă : “Ne băgăm piciorul?”

“Mă bag?” sau “Îmi bag piciorul?” ni le adresăm întotdeauna nouă înşine.

Niciodată nu pot să întreb pe cineva despre o acţiune doar a mea fără ca el să participe, ci doar să-mi dea un sfat sau să fie un simplu telespectator la un eventual eşec al meu. Aşa ceva e cu atât mai “periculos”.

Fie îmi dau eu singur răspunsul, fie participă şi el la acea acţiune.

Cu cât sunt mai sigur pe mine cu atât evit implicarea unui alt “jucător”.

Cu cât sunt însă mai nesigur pe mine cu atât mai mult îmi doresc implicarea celuilalt.

Acţiunea în sine însă nu cere implicare, ci doar doreşte o anumită corectitudine în săvârşirea ei. Şi asta ne sperie.

Mă pot întreba la nesfârşit dacă e bine sau rău, pentru ca în final acţiunea mea să depindă de altcineva.

E ca şi cum zarurile sunt dinainte aruncate, iar tu ai varianta de a câştiga sau de a lăsa pe altul să îţi dea nişte zaruri noi cu care să te poţi juca oricând vrei tu.

Unii dintre noi işi joacă toată viaţa aruncând nişte zaruri care nu sunt ale lor.

Alţii dintre noi ştiu însă că nu ei dau cu zarurile, ci doar trebuie să profite de aruncarea zarurilor.

Pe întuneric toţi devenim nişte mici zei.

Când se face lumină însă, implorăm divinitatea să arunce zarurile măsluite de noi pe timpul nopţii.

De aceea folosim pluralul întotdeauna. Atunci când devenim lucizi întrebăm pe cel de sus de parcă ar complota cu noi: “Ne băgăm?”