Îmi fac rating

Ne comportăm în viaţa de zi cu zi de parcă am participa la un “Big Brother” şi trebuie să dăm bine pe sticlă.

Ne facem propriul rating acţionând contrar gândurilor noastre.

Orice informaţie din jurul nostru are un aer scandalos tocmai atunci când noi suntem cei mai calmi şi mai calculaţi oameni.

Până şi o melodie este manelizată tocmai atunci când noi am vrea să ascultăm în linişte un Bach, de exemplu.

O femeie prin vorbele ei devine brusc o damă de companie tocmai când ne străduim să stoarcem şi ultimul strop al romantismului existent in noi.

Suntem atât de previzibili de parcă am fi nişte broscuţe testoase care se închid într-o carapace total transparentă.

Suntem pesimişti şi loviţi de cel mai crud sentiment al realităţii tocmai atunci când ar trebui să fim naivi şi implicaţi ca într-un vis al unei nopţi de vară.

Ieşim din casă dimineaţa de parcă am merge invitaţi la o emisiune TV: îmbrăcaţi bine, mirosind bine, dar cu aceleaşi vechituri în noi.

Ne comportăm de parcă nu am greşit cu nimic şi aşteptăm ca ceilalţi să ne evalueze şi avem răbdare să vedem dacă am fost eliminaţi din acest show păcătos.

Ne hrănim cu spusele celuilalt, care pe baza unui vot secret ne-a eliminat, dar ne zâmbeşte în continuare foarte frumos.

Ne uităm în reluare la propria emisiune şi ne mai mirăm de ce lucrurile evoluează, pur şi simplu.

Ne chinuim să zâmbim frumos, iar mai târziu tot ce va rămâne vor fi câteva poze în care apărem revoltaţi.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in idei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s