Mă ascund ?!

Mă ascund de mine în mine !!! ar spune mulţi dacă ar avea curajul. Şi când în final au curajul află că sunt atât de goi încât dacă s-ar ascunde nu ar face acest lucru decât pentru a poza în nişte nefericiţi ai unui punct obosit.

În general când ne simţim bine cu noi totul e atât de recomfortant şi de liniştitor încât totul pare cu fundul în sus. Ne e bine cât ne permite realitatea să fim pentru că ea face cum face şi are noroc tocmai pentru că are grijă să avem parte de o imagine şi mai inversată decât era până în momentul ăla.

Brusc devenim ceva mai serioşi, dar nicidecum realişti. Aşteptăm ca duritatea unei situaţii să întoarcă din nou totul pe dos.

Din afară totul e ca un morman de cioburi care se adună de fiecare dată când suntem aruncaţi la coş de orice model al realităţii.

În interior însă ne ascundem în noi de fiecare dată tocmai pentru că magia momentului constă în ne-traducerea fiinţei noastre. Ne jucăm asemenea unor genii care nu mai ţin cont de prescripţia inteligenţei.

Cu cât suntem mai intenşi în trări cu atât pare a fi mai bine. Totul e cum le organizăm. Dacă nu ne manifestăm liber şi ne ascundem în noi încercând să căutăm un moment mai bun, atunci viaţa ne respinge pentru moment  dintr-un motiv foarte simplu: are o agendă încărcată şi are garanţia că vom reveni curând cerând o audienţă(asta dacă mai avem ceva bun de arătat, pentru că în caz contrar ne vom stinge uşor şi nici viaţa nu se complică atât de mult încât să-i apărem în statistici).

Că anumite momente trec pe lângă noi o recunoaştem şi chiar nu ne supărăm deloc,dar nici recunăscători nu suntem. Însă ce e deranjant e că nu avem garanţia că vor mai fi şi altele. Şi cum stăm noi şi regretăm aşa tocmai mai trec câteva(destul de rare şi importante), dar unghiul de a le privi e altul şi nu ne mai dăm seama şi nici nu mai stăm să le contabilizăm.

Astfel unii sunt zâmbitori şi bine dispuşi, dar nu regretă că au pierdut ceva pentru că nici nu au stat vreodată să se gândească la aşa ceva. Lasă totul în seama naturalului, destinului,divinităţii, etc.

Alţii sunt serioşi şi regretă că au pierdut atâtea momente încât nici atunci când profită de un moment bun nu-şi dau seama de el tocmai pentru că le e frică să mai pună un număr pozitiv într-un conglomerat de cifre negative aşezate în viaţa lor.

Poate şi de aceea există şi excepţii:  sentimentul iubirii nu are număr, nu e un moment anticipat,nu e un moment doar al tău sau al altuia,nu e un moment.

Totul vine şi pleacă : doar ceea ce are greutate rămâne asemenea unui pietroi de care te impiedici în fiecare dimineaţă. Unii acţionează sub impulsul “genialităţii” şi aruncă pietroiul. Ei sunt cei aleşi care rămân “curaţi şi goi” pe dinafară, dar se ascund în spatele pietroiului, chiar în interiorul lor, în ei înşişi.

Alţii cu “dezabilităţi” găsesc imediat o utilitate acelui pietroi care în ei se preface într-un nisip foarte fin nelăsând varianta ascunderii sale.

Hai să ne ascundem !!!!!! că s-ar putea să ne găsească “eternitatea”, care ar vrea să ne pedepsească, dar ştie că cea mai mare pedeapsă a noastră a fost să ne ascundem. Şi totuşi trăim o “eternitate” cu această frică de a nu fi găsiţi.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in idei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s