Blogtrip Suceava

O întâlnire interesantă organizată de Boby Voicu şi compania. O întâlnire la care în primul rând l-am revăzut pe amicul Adi, dar şi faptul că am cunoscut oameni noi, oameni interesanţi. Nici nu contează cum se numesc, ci contează pentru mine ceea ce ei fac. Mi-a plăcut mult discuţia avută cu Alex, mi-a plăcut felul de a fi al unui “artist” precum Andrei Pavel, mi-a plăcut conversaţia avută cu B. şi tot aşa. Toate acestea s-au întâmplat la finalul zilei de sâmbătă, adică “fun evening”.

Referitor la ce s-a întâmplat la workshop: Vlad Balan mi-a plăcut cum a prezentat istoria şi succesul acelui blog despre maşini. Amicul Adi cred eu că a făcut o impresie “bună” cu prezentarea sa pe tema “social media” şi “twitter”. Prezentarea lui Tudor Galoş a sensibilizat audienţa tocmai pentru că s-a pus accentul pe importanţa reuşitei individului care are la bază anumite principii. Băieţii de la Greenpixel au fost la înălţime,deşi m-am cam pierdut în conglomeratul de termeni rostiţi pe minut, dar au arătat că ştiu ce spun şi ce fac, adică s-au impus prin profesionalismul de care au dat dovadă.

Una peste alta o întâlnire reuşită, iar oamenii veniţi acolo mi-au lăsat o impresie mai mult decât bună.

Mă bucur că l-am cunoscut pe Bogdan Ciobanu pentru că el e omul care se implică în ceea ce priveşte “blogul botoşenean” şi mă interesează şi pe mine această comunitate.

Daniel a fost o gazdă bună ca şi reprezentant al “blogului sucevean” şi chiar e un băiat simpatic, care face echipă bună cu “artistul” şi cred că pe viitor vor face o treabă bună în Suceava.

Impresii dintre cele mai bune de la acest Blogtrip de la Suceava.